Administrație
VIDEO: Schimbări MAJORE în transportul din Alba Iulia. Primăria a realizat un film legat de refacerea unor bulevarde de la zero
Un proiect gigant, estimat la peste 14 milioane de euro va schimba complet una dintre cele mai importante zone din Alba Iulia. Proiectul a fost depus de fosta administație a orașului, dar va trebui implementat de cea de acum.
Primăria Alba Iulia a postat pe contul de Facebook al instituției, un video dedicat investiției, în care încearcă să explice ce presupune investiția.
Alba24 vă prezintă câteva date ale proiectului, după consultarea documentelor.
Trei bulevarde principale din oraș (Încoronării, Revoluției 1989 și Republicii), alături de alte cinci străzi, sistematizate în perioada comunistă, după nevoile de trafic de atunci vor fi modificate radical în privința transportului rutier, dar și a circulației pietonilor și bicicliștilor. ab24
Este vorba, printre altele, despre reproiectarea spațiilor rutiere și a trotuarelor și reconstrucția lor completă, și utilizarea lor ulterioară folosind tehnologia.
Proiectul prevede monitorizarea contravențiilor rutiere (trecerea pe culoarea roșie a semaforului sau accesarea benzilor dedicate transportului public urban), introducerea unui sistem de management al traficului asistat de computer și a unui sistem de bike-sharing cu 240 de biciclete electrice,12 stații de închiriere și realizarea unor stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
De asemenea, datele de trafic colectate vor fi adaptate în timp real la nivel de intersecție și vor fi calculați automat timpii de ciclu ai semaforizărilor.
În același timp însă, proiectul prevede și eliminarea a peste 150 de locuri de parcare, insuficiente în prezent, în zona cartierelor de locuit.
Primăria Alba Iulia a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru acest proiect.
Stații de autobuz moderne, iluminat inteligent și biciclete electrice
Planurile primăriei vizează aducerea la zi a sistemului rutier învechit. Concret, proiectul are mai multe obiective:
- lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, pietonale și velo, astfel încât transportul în comun să devină cel mai eficient și mai accesibil mijloc de deplasare în Alba Iulia
- modernizarea a 21 de stații de îmbarcare/debarcare călători transport public și transformarea acestora în stații inteligente tip „smart-bus-shelter” (cu panouri informative, ecran touch interactiv, senzori de detecție a parametrilor de calitate a mediului înconjurător, rețea WIFI, prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile)
- realizarea a 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice
- sistem de iluminat public în zonele trecerilor de pietoni, pentru creșterea siguranței acestora
- implementarea unui sistem automatizat inteligent de închiriere a bicicletelor, în sistem modular „plug & play”, cu o flotă de 240 de biciclete electrice cu echipamente inteligente de bord, cu o autonomie de minim 60 de kilometri și 12 stații automate de închiriere
- sistem de management al traficului și monitorizare video (41 de camere video)
- sistem de iluminat inteligent în zonele de traversare pietoni
- eliminarea parcărilor de pe carosabil și a celor neregulamentare (se vor elimina peste 150 de locuri de parcare) și păstrarea doar a celor existente în alveole
- montarea unor dispozitive de depistare a trecerii pe culoarea roșie a semaforului
- montarea unor dispozitive pentru depistarea încălcării interdictiei privind accesarea benzilor dedicate transportului public de către vehiculeler neautorizate
- amenajarea peisagistică a aliniamentelor de spațiu verde, inclusiv de arbori și arbuști cu nivel ridicat de retenție CO2 și realizarea unui sistem de irigații automatizat
- dotarea spațiilor modernizate cu elemente de mobilier urban inteligent
- benzi speciale pentru autobuze și pentru biciclete.
Valoarea totală a investitiei este estimată la 64.102.774,88 de lei, inclusiv TVA, echivalentul a 14.013.373,31 de euro. Banii vor proveni din fonduri europene.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News