Connect with us
Publicitate

Administrație

Zona de dezvoltare economică din Alba Iulia, promisă de primarul Pleșa, trece în faza de consultare publică a PUZ-ului

Publicat

Zona de dezvoltare economică a municipiului Alba Iulia, care ar urma să se construiască în proximitatea Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, anunțată de primarul Pleșa la jumătatea anului 2021, intră într-o nouă fază pe hârtie. 

Mai exact, primarul din Alba Iulia anunța în luna iulie a anului trecut că ”în curând vor fi scoase la licitație 13 loturi pentru investitori”, însă la început de 2022 abia s-a ajuns în faza de consultare publică pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

Zona economică aflată la stadiul de proiect pe hârtie a fost prezentată ca o posibilă locație de investiții pentru oamenii de afaceri, de către primarul Pleșa, la o întâlnire organizată de Ambasada Rusiei, la jumătatea lunii decembrie a anului 2021. 

În planșa expusă de primărie pentru consultare publică apar 26 de loturi pentru posibile investiții, cel mai mare dintre ele fiind în suprafață de peste 18.000 metri pătrați.

Reprezentații primăriei au anunțat că, de pe data de 25 ianuarie până pe 18 februarie 2022, cetățenii sunt invitați să meargă la avizierul instituției și să studieze documențatia expusă.

Apoi, cei care sunt interesați să discute pe baza documentelor expuse de primărie vor putea participa la dezbaterea publică. Dezbaterea publică va fi anunțată de primărie după ce vor trece cele 25 de zile de expunere a documentelor.

CITEȘTE ȘI: FOTO: Zonă de dezvoltare economică pe 340.000 mp la Alba Iulia, lângă Autostrada Sebeș-Turda. Anunțul primarului Gabriel Pleșa

Deși primarul Pleșa spunea că ”în curând vor fi scoase la licitație 13 loturi pentru investitori”, în realitate însă, potrivit chiar informațiilor furnizate de primărie, ar putea fi vorba despre ani întregi.

Potrivit unui răspuns al instituției la o solicitare a Alba24.ro, înainte de a concesiona sau vinde parcelele respective, primăria va realiza infrastructura (inclusiv utilitățile). Iar acest lucru este încă departe.

După ce va fi finalizat PUZ-ul, potrivit reprezentaților primăriei, pe parcursul anului 2022, trebuie fianlizați indicatorii tehnico-ecnomici, pentru realizarea infrastructurii în zona respectivă.

Abia apoi poate fi realizată infrastructura, fără de care nu se va face concesiunea.

De asemenea, reprezentanții administrației locale spun că prețurile de pornire pentru vânzarea sau concesionarea terenurilor se vor stabili conform pieței și vor fi supuse dezbaterii, în viitor.

CITEȘTE ȘI: ALBA IULIA: Zona de dezvoltare economică de pe centura municipiului, un vis îndepărtat. Precizările primăriei legate de termene

”Cel mai probabil o să alegem formula de concesionare a terenului pe o perioadă de aproximativ 3 ani, perioadă în care operatorul economic are dreptul de a demara investiția, iar la finalizarea acesteia având posibilitatea de a achiiționa terenul”, au răspuns aceștia.

Instituția nu a stabilit deocamdată condițiile exacte de selectare a companiilor care vor să investească în zonă.

Utilități

Utilitățile vor se vor realiza anterior concesiunii sau vânzării terenurilor.

Reprezentanții primăriei spun că ”orizontul de timp pentru finalizarea utilităților în zonă este anul 2023”.

”Orice început este greu și sunt conștient că așteptările sunt mari. Au trecut puțin peste 6 luni de la preluarea actualului mandat și știu că răbdarea multora se apropie de final.

Cu toții vrem să vedem proiecte duse la bun sfârșit, dar și proiecte noi, care să creeze plus valoare, locuri de muncă noi și un magnet pentru cei care își doresc să trăiască în Alba Iulia.

Pentru că acestea toate înseamnă dezvoltare! Iar o dezvoltare sănătoasă astăzi înseamnă sustenabilitate, coerență, eficiență și o latură puternică verde în orice proiect economic sau edilitar-urban”, a explicat primarul Gabriel Pleșa, când a făcut anunțul unei viitoare zone economice la Alba Iulia.

Primarul Pleșa a promovat zona economică din Alba Iulia, la o întâlnire organizată de Ambasada Rusiei în România

Deși este la stadiul de proiect pe hârtie, primarul Municipiului Alba Iulia a prezentat oportunitățile de investiții în oraș la o întâlnire organizată de Ambasada Rusiei la București. Întâlnirea a fost organizată de Ambasada Rusiei, chiar la începutul crizei militare de la granița cu Ucraina.

”Noi, la Alba Iulia, avem o zonă de dezvoltare economică şi am prezentat ce vrem să facem acolo. Orice investitor este bine venit. Nu mi s-a părut nimic ieşit din comun, mai ales că am fost şi la Ambasada Chinei şi am avut la Alba Iulia invitaţi ambasadorii Franţei, Elveţiei, Israelului“, a declarat primarul Gabriel Pleşa pentru „Adevărul“, după ce ziarele locale, dar și naționale au scris despre prezența primarului din Alba Iulia la întâlnirea respectivă.

În timpul discuției, ambasadorul rus i-a îndemnat pe cei prezenți ”să trateze în mod critic acuzațiile mincinoase, puse în circulație de mass-media de trend majoritar, mainstream, la adresa Rusiei despre unele intenții imaginare de a submina fundamentele democrației occidentale”.

Primarul Pleșa a declarat la un post TV că unul dintre reporterii care au scris despre participarea sa, la întâlnirea organizată de Ambasada Rusiei, a făcut o ”interpretare mizerabilă”.

PUZ cu o greșeală, postat pe site-ul primăriei

Pe site-ul primăriei, la categoria consultare publică, PUZ-ul postat conține o greșeală, un lot fiind trecut ca având o suprafață de peste 41.000 de metri pătrați.

Până la ora publicării articolului, greșeala nu a fost remediată.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate