11 păstrători ai patrimoniului și tradițiilor populare românești din Alba sunt „Tezaure Umane Vii”. Care este povestea fiecăruia

11 persoane din Alba, păstrători ai patrimoniului și ai tradiților populare românești, au primit titlul de „Tezaur Uman Viu al județului Alba”, pentru recunoașterea contribuției adusă la promovarea, păstrarea, valorificarea și transmiterea patrimoniului cultural material și imaterial al județului. 

Din anul 2010 până în prezent, peste 50 de români au primit din partea Ministerului Culturii titlul de „Tezaur Uman Viu”.

Printre aceștia se numără iconari, olari, cojocari, meșteri populari, rapsozi etc., oameni ce au valorificat tradițiile și meștesugurile românești și le-au transmis mai departe nealterate de modernitate.

LISTĂ Tezaure Umane Vii din județul Alba

Maria Deac Poenaru – artist popular din Laz, icoane pictate pe sticlă („Tezaur Uman Viu 2010”)

 

Maria Deac Poenaru s-a născut la data de 25 martie 1923. Aceasta a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști populari din județul Alba și ultima reprezentantă a neamului pictorilor de iconari din satul Laz. Acești iconari au dezvoltat un stil estetic aparte și o adevărată școală de pictură pe Valea Sebeșului, începând cu 1770.

Icoanele artistei au împânzit lumea fiind după spusele dânsei doar câteva ţări în care nu are icoane, mai ales în colecții particulare, dar și în biserici.

Membră a Academiei Artelor Tradiţionale din România, artista a iniţiat în arta iconografiei, a ţesutului şi cusutului zeci de generaţii de tineri, iar casa acesteia din Laz este un muzeu ce cuprinde sute de icoane unicat, realizate de membrii familiei Poenaru, dar şi obiecte de artă populară – costume populare, obiecte de rit religios, obiecte de împodobit casa, vase de lut etc.

Maria Deac Poenaru a decedat în anul 2015.

Constantin Perța – meșter popular din Ceru Bacăinți („Tezaur Uman Viu 2011”)

Meșterul popular Constantin Perța s-a născut în anul 1938, în comuna Ceru Băcăinți. Încă din copilărie a îndrăgit cioplitul în lemn care avea să-l facă unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari din România. Autodidact fiind s-a specializat în cioplit linguri reușind să lase o colecție impresionantă de linguri cu modele unicat, aflate în colecții muzeale sau particulare.

Alături de aceste lucrări de artă populară, meșterul Constantin Perța, supranumit „meșterul sihastru al Apusenilor” a confecționat și obiecte de uz casnic, mobilier mic sau obiecte de înfrumusețare a locuinței, piesele sale de senzație fiind lanțuri de diferite dimensiuni realizate dintr-o singură bucată de lemn.

Meritele sale deosebite au fost recunoscute, apreciate și recompensate de specialiști cu numeroase premii la concursuri naționale și internaționale. Mai mult decât atât, Constantin Perța a fost primit alături de alți ași ai meșteșugurilor tradiționale ca membru în Academia Artelor Tradiționale de la Muzeul ASTRA din Sibiu iar în anul 2011 a fost declarat Tezaur Uman Viu într-un proiect al UNESCO de salvgardare a patrimoniului material și imaterial mondial.

În anul 2015, înainte cu un an de decesul său, a fost decorat de Președinția României pentru merite culturale deosebite.

Olivia Tima – meșter popular din Sălciua, țesut („Tezaur Uman Viu 2011”)

Olivia Tima s-a născut în anul 1937. Reprezentativă pentru arta populară din Munţii Apuseni, creatoarea Olivia Tima s-a făcut remarcată prin frumuseţea ţesăturilor şi cusăturilor realizate de ea, frumuseţe ce rezidă în îmbinarea culorilor, în realizarea meşteşugită a decorului, care se încadrează, cu toate inovaţiile introduse, în specificul artei populare de pe Valea Arieşului.

Ţesăturile de uz casnic sau de interior executate de ea (ştergare, tinde, lepedeie de lână sau bumbac, măsăriţe din aceleaşi materiale etc) au făcut şi fac şi astăzi parte din inventarul obiectelor folosite de locuitorii acestei zone. Prin frumuseţea lor, prin coloritul lor viu, aduc un plus de strălucire interiorului țărănesc, compensând uneori simplitatea mobilierului.

Aceste piese sunt executate prin tehnici străvechi cu unelte simple şi puţine. Ele sunt ţesute în război, fiind decorate prin „alesături”. Ţesutul în două şi patru iţe, cu rostul închis sau deschis, reprezintă tehnica folosită în execuţia covoarelor, ştergarelor, feţelor de masă.

Țoalele sau straiele sunt îngroşate la piuă. Aproape toate ţesăturile sunt decorate în război cu motive geometrice alese sau sunt realizate din neveditură (la feţele de masă albe de bumbac). Predomină vărgile simple sau care încadrează motive geometrice: roata (rombul), cârligul, crucea, pupii, pieptenele, dârguţul.

Nicolae Muntean – strungar și proiectant din Vinerea, iconar („Tezaur Uman Viu 2013”)

Nicolae Muntean s-a născut la 19 octombrie 1949. Pictor de icoane despre care spune că sunt ferestre spre absolut, Nicolae Muntean a reușit să pornească de la zero, la vârsta maturității (după 30 de ani), pe un drum care după mai bine de 20 de ani s-a concretizat în liniște interioară, numeroase aprecieri și apropiere de divinitate.

Nu a văzut pe nimeni pictând o icoană de la început până la final și zice că învățătura i-a venit de la Dumnezeu. Icoanele sale sunt caracterizate de „simțire” și reprezintă un mod de
educație.

Încă din școala primară era priceput la lucrul de mână și cânta la muzicuță, xilofon, harmonică. Și-a dorit mai întâi să sculpteze, dar drumul său era altul. După ce a simțit că pictura îi este menirea, a primit un imbold și sfaturi de la doamna Poienaru de la Laz, în timpul vizitelor pe care le făcea acasă la dumneaei.

A început să lucreze în ulei și, deși primele icoane erau mai puțin reușite, în timp a reușit să se apropie de ceea ce înseamnă o icoană apreciată de specialiști sau credincioși.

Expoziții personale și de grup în țară și străinătate:

• în țară: Cugir, Sebeș, Alba, Sibiu, Deva, Timișoara, București
• peste hotare: la Bad Ischl Austria în 2005 alături de alți meșteri; a participat la Târgul Internațional de la Praga 17-26 mai 2012, cu 40 de lucrări, etc.

Nicodim Gligor – meșter lemnar din Vidra, meșter popular – prelucrarea tradițională a lemnului („Tezaur Uman Viu 2013”)

Meşterul lemnar Nicodim Gligor s-a născut în 1943, în comuna Vidra din judeţul Alba, provenind dintr-o familie cu o îndelungată tradiţie în practicarea dogăritului. Şi-a început activitatea în anul 1957, în atelierul tatălui său din satul natal Modoleşti, şi a practicat acest meşteşug realizând în decursul timpului ciubere, butoaie, vase de uz gospodăresc, dar şi tulnice, fluiere şi alte instrumente muzicale specifice zonei Munţilor Apuseni.

„Nenea” Gligor, cum este cunoscut în zonă, a avut o activitate intensă reuşind ca din meşteşugul pe care l-a practicat să-şi întreţină familia. A folosit esenţe lemnoase procurate din pădure, dar şi din gospodăria proprie cum ar fi: brad, stejar, salcâm, frăgar (dud), prun, cireş, frasin, fag, molid, lariţă. Principalele unelte folosite au fost barda, măciuca, firezul, dalta, custura, scandu de văsărit şi mezdreaua.

Pentru că nu a renunţat niciodată la meşteşugul tradiţional şi la uneltele tradiţionale, Nicodim Gligor a fost cooptat în anul 2006 pentru a face parte din echipa de meşteri populari ce aveau să contribuie substanţial la reînvierea meşteşugurilor populare tradiţionale din judeţul Alba.

De atunci a predat neîncetat la clasele de meşteşuguri populare din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, transmiţând tainele meşteşugului prelucrării lemnului la patru generaţii de cursanţi din comuna Vidra şi împrejurimi.

Pentru activitatea sa susţinută de a păstra şi transmite patrimoniul cultural imaterial specific zonei Munţilor Apuseni a fost recompensat de-a lungul timpului cu numeroase diplome şi distincţii.

Nicodim Gligor a decedat în anul 2015.

Nicolae Coroiu – învățător din Avram Iancu, instructor și meșter popular (țitere) („Tezaur Uman Viu 2014”)

Nicolae Coroiu, născut pe 29 ianuarie 1951 în satul Târsa, a prins dragoste de cântec de când era copil, de la tatăl său care cânta la taragot.

Nicolae Coroiu a început de la 5 ani să se aplece asupra muzicii. Cântă acum la țâmbă, fluier și vioară. Nu numai că a cules cântece, ci și-a și confecționat singur aceste instrumente.

Tainele și le-a transmis generațiilor de copii care i-au trecut prin clasă. Mai mult, în anul 2004, învăţătorul a reuşit să-şi împlinească o mai veche dorinţă și a înfiinţat o formaţie de ţâmbe în cadrul şcolii, care se numeşte „Crăişorul”, grup format din 10 copii.

În comuna Avram Iancu se mai păstrează şi astăzi instrumentul arhaic ţiteră sau ţâmbă, ce aminteşte de ceteră (vioară) şi ţambal. Deși se mai găsește și în alte zone ale țării, țâmba din Munții Apuseni are o formă unică. Este o cutie de rezonanţă din lemn de brad, cu corzi pe care se poartă melodia se acordă la unison.

Principiul interpretării la țâmbă este cel al cântatului la chitară. De asemenea seamănă cu claviatura de pian sau acordeon, cu registrul acestora, dar țâmba se așază pe o masă sau un suport orizontal și cu un băţ se duce melodia, cu celălalt se ţine ritmul. Melodia se formează mergând pe gamă în sus.

Mariana Gligor – pensionară din Vidra, creatoare de costume populare și interpretă la tulnic („Tezaur Uman Viu 2014”)

Tulnicăreasă și creatoare de port popular, a avut grijă ca toată viața să ducă mai departea tradițiile din zonă.

Adevărat simbol al Ţării Moţilor, tulnicul este un instrument muzical străvechi, care face parte din moştenirea culturală a poporului român. De obicei, la acest instrument, cântau nevestele şi fetele, anunţând evenimentele din cadrul familiei sau din comunitate. Conform obiceiului moștenit din moși-strămoși cântările și chemările din tulnic sunt interpretate pe rând de câte o tulnicăreasă, pentru ca mesajul chemării să fie transmis, înțeles și interpretat corect. Se formează astfel un soi de dialog între actanți.

Tatăl Marianei a fost unul dintre cei mai renumiți meșteri de tulnice iar Mariana își petrecea mult timp în atelierul său, unde era pusă încerce sunetul tulnicelor confecționate de dânsul. Odată cu trecerea anilor a deprins de la mama sa și de la tulnicăresele renumite din zonă tainele interpretării cântărilor și chemărilor din tulnic. Cântatul din tulnic necesită atât forță fizică, cât și o tehnică aparte de interpretare.

Încă de la vârsta de 7 ani a deprins de la mama sa tainele acestei frumoase tradiții despre care se spune că datează încă de pe vremea dacilor. A participat la serbările din școala  generală, la chemările când se urca pe munte, la botezuri, înmormântări, torcării și șezători.

Costumul popular îmbrăcat când cântă la tulnic e cealaltă preocupare a sa prin care s-a făcut remarcată. A învățat de la cei apropiați cum să țeasă, coase și să ducă mai departe arta aceasta.

Maria Dulău – agricultor din Biia, spiritualitate (cântăreț – muzică vocală tradițională) („Tezaur Uman Viu 2020”)

Maria Dulău s-a născut la data de 9 aprilie 1947. Venind dintr-o vatră folclorică frumoasă și bogată în tradiții, a fost atrasă de mică de cântecul și jocul popular, fiind o prezență agreabilă în spectacolele școlare organizate cu ocazia diferitelor sărbători. Așa a învățat, de la părinții ei și de la bătrânii din sat, cântece vechi bătrânești, colinde laice și religioase, dar și jocurile specifice satului.

A cules strigături, cântece, doine, balade, colinde și obiceiuri din Biia. Iubitoare de tradiții și obiceiuri, a participat la valorificarea obiceiurilor străvechi, precum: „Șezătoarea” și „Nunta țărănească de la Biia”.

S-a făcut remarcată la Școala Generală din satul său natal, Biia, cu prilejul serbărilor școlare, dar și în corul bisericii din Biia.

În anul 1981 a reprezentat comuna Șona la Festivalul Național „Cântarea României” care s-a petrecut la Alba Iulia, unde a urcat pe podium, pe locul I, în cadrul secțiunii Rapsozi Populari.

Un an mai târziu, i-au fost aprobate de către comisia Redacției Emisiunilor Muzicale de la „Radio București” înregistrarea a cinci melodii. Astfel, împreună cu orchestra condusă de dirijorul George Vancu, a realizat primele sale înregistrări.

A preluat și a transmis mai departe tinerilor din sat și nu numai, un repertoriu autentic, bogat, cules de la părinții săi și de la oamenii bătrâni din sat: balade și cântece vechi, cântece de joc, strigături, colinde laice și religioase. De-a lungul anilor, repertoriul rapsodului popular, Maria Dulău, a fost preluat și valorificat în concursuri și festivaluri naționale de folclor de către tinerii interpreți din Biia: Raluca Dulău, Ioan Dancu, Andreea Dulău.

Florin Nicolae Poenariu – meșter iconar / tâmplar din Laz („Tezaur Uman Viu 2020”)

Florin Nicolae Poenariu s-a născut la 25 noiembrie 1973. Este descendent dintr-o celebră familie de iconari din satul Laz, județul Alba, prestigios centru de pictură pe sticlă din sudul Transilvaniei. A învățat să zugrăvească icoane de la mătușa sa, Maria Deac Poenariu, din localitatea Laz, comuna Săsciori (Alba).

Din anul 2007 lucrează neîntrerupt în casa din satul Laz, acolo unde locuiește cu cei dragi și unde și-a amenajat un atelier de pictură, un spațiu special dedicat preocupărilor sale artistice.

Prin talentul său nativ, încearcă să se apropie cât mai mult de icoanele strămoșilor săi, folosind sticla suflată manual, foiță de aur autentică, iar ramele pe care le confecționează singur sunt prevăzute cu brânel cioplit manual, pene și dos din lemn.

Eugen Gavrilă – sculptor în lemn din Pianu („Tezaur Uman Viu 2020”)

Eugen Gavrilă s-a născut la 18 august 1968. Este recunoscut drept „ultimul sculptor de stâlpi funerari din zona Munților Sebeșului”, iar tainele sculptatului în lemn le-a deprins în satul său natal, din tinerețe, inspirându-se singur din modelele de pe stâlpii funerari și crucile vechi din Cimitirul Pianu și Loman.

Lucrează în lemn de stejar, salcâm, nuc, tei și paltin, executând cu multă migală stâlpi funerari, cruci, troițe, panoplii, linguri, ciubere, putini de brânză, bâdâi (linguri, lit.) pentru scos untul, cabane din lemn etc.

Meșteșugul și l-a pus în practică în satul său natal, Pianu din județul Alba, lucru pe care îl face și în prezent.

De-a lungul anilor a lucrat stâlpi funerari în tehnica populară a sculpturii în lemn, pentru oamenii din satele Loman, Tonea și Pleși (pentru păstrarea tradițiilor de înmormântare), dar și din județ sau din țară pentru artizanat.

Mărturisește cu bucurie în suflet că își transmite meșteșugul fiului său cel mic, Ștefan, în vârstă de 18 ani, asumându-și în felul acesta rolul salvării, păstrării și transmiterii patrimoniului cultural material și imaterial al zonei.

Ana Neamțu – agricultor din Cut, horitor, spiritualitate (cântăreț – muzică vocală) („Tezaur Uman Viu 2020”)

Ana Neamțu s-a născut la 20 martie 1953. Este cunoscută și apreciată în comunitate ca un păstrător și transmițător al tradițiilor strămoșești și ca un creator popular de seamă.

Adesea, lumea din sat sau împrejurimi o solicitată ca să îi compună strigături de nuntă, bocete de înmormântare și alte creații populare destinate unor evenimente importante din viața omului.

Dragostea pentru horitul tradițional i-a venit de la mama ei, dar și de la oamenii din comuna Cut.

„Debutul” și l-a făcut în familie. De la vârsta de 21 de ani și până în prezent, a trăit alături de cei dragi, dar și de consăteni momentele importante din viaţa comunității – naştere, nuntă şi înmormântare, dar şi aniversări, comemorări, festivaluri etc.

De-a lungul timpului a luat parte la evenimentele culturale ale comunei Cut, ori de câte ori a fost chemată sau pur și simplu a fost nevoie de prezența sa. În calitate de creator popular, îndrumător al tinerilor din ansamblul folcloric, dansator și personaj în transpunerea pe scenă a obiceiurilor și tradițiilor, a lucrat mereu ca tradițiile să poată fi transmise mai departe către generațiile tinere.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

sursa: Ministerul Culturii