Connect with us
Advertisement

Actualitate

16 mai, Ziua internațională a luminii. Când a fost prima operaţiune de succes a laserului

Publicat

Ziua internaţională a luminii este sărbătorită în fiecare an la 16 mai. Se aniversează aniversa prima operaţiune de succes a laserului, în 1960, de către fizicianul şi inginerul, Theodore Maiman.

Laserul este un exemplu extraordinar al modului în care o descoperire ştiinţifică poate aduce beneficii revoluţionare în domenii diverse precum comunicaţii, medicină şi altele, scrie https://www.lightday.org/.

UNESCO subliniază faptul că Ziua internaţională a luminii nu este doar despre lasere şi ştiinţă, ci include şi aspecte ale artei, culturii sau divertismentului. În acest sens, iniţiatorii arată că lumina este un subiect de inspiraţie pentru multe discipline şi este catalizatorul perfect pentru a promova educaţia ştiinţifică în rândul tinerilor.

Programele de predare care utilizează ştiinţa şi tehnologia uşoare dezvoltă capacitatea educaţională la nivel mondial prin activităţi care vizează copiii sau prin concentrarea, în special, asupra ţărilor cu economii emergente.

Ziua internaţională a luminii – semnificații

Ziua internaţională a luminii este o iniţiativă globală care oferă, anual, oportunitatea de apreciere continuă a luminii şi a rolului pe care îl joacă în ştiinţă, cultură şi artă, educaţie şi dezvoltare durabilă şi în domenii diverse precum medicina, comunicaţiile sau energia.

Tema largă a luminii va permite multor sectoare diferite ale societăţii din întreaga lume să participe la activităţi care demonstrează modul în care ştiinţa, tehnologia, arta şi cultura pot contribui la atingerea obiectivelor UNESCO – educaţie, egalitate şi pace.

Inițiativă UNESCO

Iniţativa marcării acestei zile a aparţinut Comitetului executiv al UNESCO, care, la 19 septembrie 2016, a adoptat o rezoluţie pentru susţinerea Zilei internaţionale a luminii. Rezoluţia a fost înaintată Comitetului de Ghana, Mexic, Noua Zeelandă şi Federaţia Rusă, iar o decizie favorabilă a fost aprobată împreună cu încă 15 co-sponsori din: Argentina, Republica Dominicană, Ecuador, Egipt, Iran, Liban, Malaezia, Maroc, Nicaragua, Serbia, Nigeria, Paraguay, Qatar, Vietnam şi Uganda.

Rezoluţia a fost, în final, adoptată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO, din 7 noiembrie 2017. Cu această ocazie, încă 12 state s-au alăturat iniţiativei: Columbia, Republica Cehă, Republica Democrată Congo, Finlanda, Coasta de Fildeş, Kenya, Madagascar, Africa de Sud, Sudan, Suedia, Togo şi Zimbabwe, mai scrie site-ul www.lightday.org.

Înainte de adoptarea rezoluţiei privind marcarea la nivel internaţional a unei zile a luminii, UNESCO a organizat, în 2015, Anul internaţional al luminii şi al tehnologiilor bazate pe lumină 2015 (IYL 2015), care a atras atenţia asupra realizărilor ştiinţei luminii şi a importanţei aplicaţiilor sale pentru omenire, scrie sursa citată.

Succesul organizării Anului Internaţional al Luminii a evidenţiat importanţa proclamării Zilei Internaţionale a Luminii pentru sprijinirea profilului ştiinţei şi tehnologiei, a stimulării educaţiei şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii la nivel mondial.

sursă: Agerpres

foto: pixabay.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement