Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

23 august 1944: 77 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Cum era sărbătorită în vremea comuniștilor

Publicat

2

Pe 23 august 2020 se împlinesc 77 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

În 23 august 1944, regele Mihai anunţa, la radio, că România întoarce armele împotriva Germaniei naziste şi se alătură Coaliţiei Naţiunilor Unite.

23 august 1944- ziua în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste

La 23 august 1944, România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste a fost precedată de arestarea mareşalului Ion Antonescu şi a altor demnitari din guvern.

România a intrat în război la 22 iunie 1941, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți-Botoșani-Iași-Chișinău-Tighina), desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă și vitală, iar guvernul sovietic, fiind în tratative cu opoziția românească la Stockholm, prin intermediarul ambasadoarei Uniunii Sovietice, Alexandra Kollontai și al trimisului român Frederic Nanu, amenința România cu reluarea ofensivei în septembrie, în caz de menținere a țării printre Puterile Axei scrie Wikipedia.org

Actul de la a fost programat sub auspiciile regale de către o coaliție formată din partidele democratice interbelice (liberal, țărănist și social-democrat) și partidul comunist, aliate în Blocul Național Democrat), cu colaborarea unor ofițeri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea, Ion Negulescu ș.a.

Imediat după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei.

Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe , acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri.

Alt rezultat al schimbării de alianță din a fost revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de nord cedate Uniunii Sovietice, în 1940, rămâneau în posesia acestora.

Schimbarea de alianță a României din a accelerat înaintarea Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei, armata română participând la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la sfârșitul războiului.

La putere era înscăunat un nou cabinet, format de noua coaliţie, Blocul Naţional Democrat, din care făceau parte atât partidele istorice, cât şi comuniştii.

„Astăzi dictatura a fost înlăturată. Poporul reintră în drepturile lui. Regimul politic pe care îl vom înfăptui va fi un unul democratic”, anunţa declaraţia de constituire a Blocului Naţional Democrat. Din nefericire, lucrurile nu au stat tocmai aşa. România a intrat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi au urmat peste 40 de ani de comunism.

YouTube video

Dincolo de implicaţiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea război mondial. Actul istoric de la 23 august 1944 rămâne, însă, şi astăzi subiect de polemici. Astfel, susţinătorii regelui Mihai îi atribuie acestuia rolul decisiv, în timp ce mulţi republicani consideră gestul acestuia un act de trădare.

23 august 1944 – Planurile loviturii de stat

Partidele istorice, excluse de la putere, dar lăsate să funcționeze chiar în timpul dictaturii lui Antonescu, au menținut contacte cu Aliații și au purtat discuții cu aceștia, prin emisari trimiși de Iuliu Maniu la Ankara și la Cairo (de exemplu, Barbu Știrbei).

În același timp, după bătălia de la Stalingrad, guvernul lui Antonescu a purtat și el unele negocieri cu Aleksandra Kollontai, reprezentanta sovietică la Stockholm, prin Frederic Nanu.

În negocierile cu reprezentanții lui Maniu, Aliații, la cererea lui Stalin, puseseră condiția ca și comuniștii să fie implicați într-un eventual nou guvern.

La 23 martie 1944, în timp ce Ion Antonescu era în vizită oficială în Germania, regele Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă Ministerul de Război și Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanți ai lui Antonescu dacă erau dispuși să treacă la acțiune, însă rezultatul a fost dezamăgitor, a doua zi primind vizita unui general, care a argumentat că nu venise momentul unei lovituri de stat.[13]

După câteva zile, a avut loc un prânz de lucru cu Antonescu, în cadrul căruia regele Mihai și-a dat seama că nu are rost să încerce să-l convingă pe șeful guvernului de oportunitatea schimbării orientării externe a țării.

În contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea Aliaților, regele le-a cerut liderilor politici să își asume responsabilitatea de a se pronunța pentru pace, caz în care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia.[14] Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar regele, deziluzionat, s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armată, care, în urma unui tur de sondare al lui Sănătescu din mai 1944, nu considera că venise momentul.

În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, întrucât Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului și putea porni, în orice moment, un mare atac.

Serviciile secrete și poliția secretă germană deveniseră suspicioase, iar regina mamă Elena a fost interogată de poliția secretă germană, fără a dezvălui că ar avea cunoștință de planurile fiului ei.

Ca să slăbească suspiciunile, acesta a plecat, între 16-18 august, la o vânătoare, rămânând într-o așteptare discretă pentru următoarele două zile, la Sinaia.

În cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea că rușii lansaseră Operațiunea Iași-Chișinău, așa că a plecat la volanul mașinii Lincoln spre București, însoțit de secretarul Mircea Ionnițiu, de aghiotantul Emilian Ionescu și de generalul Gheorghe Mihail, consilierul său pe probleme militare.

La Casa Nouă a avut o întâlnire a regelui cu liderii militari, care s-au pronunțat în favoarea loviturii; printre ei era și colonelul Dumitru Dămăceanu, comandantul garnizoanei București.

La întâlnire au participat și Constantin Sănătescu, Ioan Mocsony-Stârcea, Grigore Niculescu-Buzești, Mircea Ionnițiu, generalii Gheorghe Mihail și Aurel Aldea. Dămăceanu a fost întrebat de cât timp avea nevoie pentru a strânge trupe pentru a ocupa puncte strategice din oraș și a răspuns că are nevoie de cinci zile, data loviturii fiind stabilită, în consecință, pentru 26 august.

 Generalul britanic Maitland Wilson (centru), șeful Înaltului Comandament Aliat de la Cairo, căruia îi era adresată telegrama Regelui Mihai din 21-22 august
În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de acord asupra planului stabilit în seara anterioară.

Regele i-a delegat pe Maniu și Pătrășcanu să formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august.[20] În cursul întâlnirii, grupul reprezentanților politici a aprobat textul unei telegrame ce urma a fi trimisă Înaltului Comandament Aliat de la Cairo, condus de generalul britanic Maitland Wilson.

Prin telegramă se cerea sprijinirea schimbării de regim prin bombardarea simultană a unităților germane din nordul Capitalei (la nord de Aeroportul Băneasa) și a centrelor feroviare aflate la granița cu Ungaria și Iugoslavia.

Mocsoni-Styrcea, care era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru Ankara (pentru siguranță, transmiterea telegramelor către Aliați se făcea pe două căi, atât prin Ankara, cât și printr-un aparat de emisie-recepție deținut de Iuliu Maniu).

În dimineața zilei de 22 august, înainte de a se întoarce la București, a hotărât să înoate în lac și s-a întâlnit cu secretarul general al ministerului, Davidescu, care l-a informat că Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să părăsească a doua zi Bucureștiul, ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii.

Fiind informat despre aceste lucruri, data a fost mutată, de urgență, de rege pe 23 august, fără a mai fi consultați liderii politici.

Lovitura de stat a fost inițial privită cu puternică ostilitate de către comuniștii români refugiați la Moscova, care preferau ca trupele sovietice să intre în țară fără ca partidele democratice să aibă un rol în victoria împotriva fascismului.

Relevantă în acest sens este mărturia lui Gheorghe Apostol: „Ana (Pauker) a făcut mare scandal când a sosit în țară: „De ce s-a realizat 23 august? Fără el, țara ar fi fost ocupată de trupele sovietice, s-ar fi instaurat dictatura proletariatului de la început, nu s-ar fi dat timp de respirație burgheziei!

” După fapt, însă, comuniștii au început să-și aroge toate meritele pentru reușita loviturii, începând chiar cu articolele din ziarele comuniste din .

Istoria acestui eveniment a fost falsificată, astfel, de la început, rolul regelui Mihai și al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea Partidului Comunist, care, în realitate, era la acea vreme o mișcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri, al cărei principal merit a fost acela că a furnizat la momentul oportun o miliție care să-i păzească pe cei arestați

După război, 23 august a devenit ziua naţională a României şi era sărbătorită cu mare fast, în fiecare an, de regimul comunist. Paradele militare erau nelipsite, la fel şi spectacolele omagiale cu pionieri şi muncitori.

Cum se sărbătorea 23 august la Alba Iulia

La Alba Iulia, trei locuri erau dedicate acestui tip de sărbători: Stadionul Cetate, unde să puneau în scenă regii complicate cu mii de oameni, strada din fața blocurilor M, peste pasaj, unde erau defilările și uneori zona din fața Muzeului Național al Unirii, unde se simulau spectacole artistice.

Sărbătoare pe platoul romanilor

”Pe stadion aveam niște chestii colorate în mână, cartonașe am impresia, nu mai știu din ce erau confecționate. Ne aliniau, mâna pe umărul celui din față și ne ziceau cu ce parte să o ridicăm și din mulțimea aceea de oameni și pancarde se forma un mesaj.

Ridicam cartonașul și ieșea: Trăiască pacea, Ceaușescu pace… cei de la școala mea le aveam pe astea cu pacea. Alții aveau alte mesaje. Făceam repetiții zile întregi ca să ne sincronizăm” spune Sebastian C. fost elev al Școlii Nr. 7.

ceausescu la alba iulia

Ceaușescu la Alba Iulia

Paul Mureșan era în 1988 pionier și elev la Alba Iulia. Atunci ar fi trebuit să apară la televizor ca membru al unui cor, deși nu știa să cânte și nu cunoștea versurile.

”În fața Muzeului, am făcut playback comunist. Știți cum e? Era muzică de  cor și noi trebuia să cântăm. De fapt, să pară că o facem. Era anul 1988 când am participat la o filmare a TVR.

Ne-au aliniat au pus muzică și ne strigau să deschidem gurile larg, să pară că știm versurile. Partidul, Ceaușescu, România și Iancule mare, Iancule tare. Astea două melodii”. Filmrea nu a fost difuzată niciodată.

”Țin minte o senzație puternică de sete. Era foarte cald și trebuia să îi ducem pe copii la aceste prostii megalomanice. Era vacanță de vară, erau la bunici sau cu părinții și noi trebuia să îi adunăm.

Se conta pe numere mari, să se vadă că toată suflarea, de la mic la mare, îl iubește pe ”tovarășul”. Să dăm bine… Ne filmau și cei de la partid sperau să iasă bine, să prindem și noi 2-3 secunde la montajul TV dedicat zilei. Nu știu să fi apărut și noi vreodată” spune fosta profesoară Maria Perța.

Ziua de 23 august era sărbatoarea naţională a României înainte de 1989. Pentru demonstraţiile de pe stadioanele și bulevardele fiecărui oraș din țară, se muncea enorm sub directa îndrumare a câte unui tovarăș local cu aptitudini artistice.

Surse: wikipedia.org,  Arhivele Naționale, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate


Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax