7 noiembrie: Ziua Internațională a Victimelor Comunismului sau Memento Gulag

7 noiembrie: Ziua Internațională a Victimelor Comunismului sau Memento Gulag, a fost sărbătorită pentru prima dată în 2003 la Roma, iar a doua oară, în 2004, la București. 

Inițiativa aparține organizației Comitatus Pro Libertatibus, de fapt o federație de asociații și comitete înființată în 1997 sub conducerea lui Vladimir Bukovski, la Milano, și care își propune să afirme o „cultură a libertăților”.

Memento Gulag este dedicat comemorării victimelor represiunii comuniste, în special a celor care au suferit în lagărele de muncă forțată, închisorile și coloniile de detenție politică din perioada comunistă, dar și celor care au murit în timp ce erau anchetați de fosta Securitate sau de serviciile secrete ale altor țări comuniste.

Inițiativa vine ca un efort de a aduce în conștiința publică traumele și suferințele pe care le-au îndurat zeci de mii de români care s-au opus regimului comunist sau care au fost considerați o amenințare de către autoritățile comuniste.

Vezi: Portretul unei eroine uitate din Munții Apuseni. Alexandra Pop, executată de Securitate într-un ”transport al morții”

Ziua Internațională a Victimelor Comunismului urmărește să comemoreze victimele comunismului – oferind un spațiu public de reculegere și de cinstire a memoriei celor care au pierit în detenție sau care au suferit torturi și privațiuni în perioada comunistă.

Proclamarea acestei zile are rolul de a educa și informa publicul, în special tinerii, cu privire la istoria represiunii comuniste și ororile sistemului totalitar din România și din alte țări din Europa de Est.

7 noiembrie: Ziua Internațională a Victimelor Comunismului. Ce a fost Gulagul comunist

Gulagul comunist, un sistem de închisori și lagăre de muncă forțată, a fost un instrument de represiune brutal utilizat în Uniunea Sovietică, România și alte țări comuniste, destinat să elimine opoziția și să „reformeze” prin forță persoanele considerate inamici ai regimului.

Acest sistem a cauzat suferințe inimaginabile pentru milioane de oameni, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic. Iată câteva exemple care ilustrează realitățile acestui sistem:

Lagărele de muncă forțată din Uniunea Sovietică

În Uniunea Sovietică, Gulagul (Administrația Principală a Lagărelor) a funcționat ca un vast complex de lagăre de muncă în care milioane de oameni erau închiși și forțați să muncească în condiții extreme. Printre aceștia se aflau prizonieri politici, foști lideri, intelectuali, și oameni obișnuiți care făcuseră comentarii critice la adresa regimului. Detenția în gulag însemna:

• Muncă istovitoare în condiții grele, în minerit, tăiere de păduri sau construcții, adesea în zone arctice.
• Foamete și boală, din cauza hranei insuficiente și lipsei de îngrijire medicală.
• Izolare extremă și persecuție, cu supraveghetori brutali și lipsa drepturilor fundamentale.

Printre cele mai cunoscute lagăre de muncă se numără Kolyma și Magadan, în Siberia, unde temperaturile scăzute și condițiile inumane au cauzat moartea a zeci de mii de prizonieri.

Închisorile politice din România

În România comunistă, Gulagul s-a manifestat prin rețeaua de închisori politice și lagăre de muncă, unde erau trimiși opozanți, intelectuali, țărani, preoți și alte categorii considerate „periculoase” pentru regim. Cele mai cunoscute locații sunt:

• Închisoarea de la Pitești: Aici, între 1949 și 1952, a avut loc un experiment brutal cunoscut sub numele de „reeducare”, prin care deținuții erau forțați să își tortureze colegii de celulă pentru a-și „reforma” convingerile. Mărturiile despre torturile și umilințele de la Pitești rămân unele dintre cele mai cumplite din istoria represiunii comuniste.
• Închisoarea de la Gherla și Aiud: Condițiile de detenție erau extrem de dure, iar prizonierii erau supuși unor regimuri de muncă grea, foamei și abuzurilor fizice și psihice. Mulți dintre deținuți erau obligați să muncească în agricultură, chiar și în condiții de sănătate precare.
• Canalul Dunăre-Marea Neagră: Acesta a fost unul dintre cele mai mari proiecte de muncă forțată din România, unde deținuții politici, împreună cu „dușmanii regimului”, au fost forțați să lucreze în condiții de extremă brutalitate. Mulți și-au pierdut viața din cauza muncii epuizante, foametei și violenței supraveghetorilor.

Întemnițarea intelectualilor și a elitei culturale

Intelectuali, preoți și lideri religioși, foști membri ai partidelor istorice și alți „indezirabili” au fost închiși în lagăre și închisori precum cele de la Aiud, Jilava și Sighet, cunoscută și ca „Închisoarea Elitelor.”

La Sighet, mulți lideri ai elitelor interbelice au fost deținuți și tratați cu cruzime; aici au murit personalități ca Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu.

Impactul psihologic și social

Sistemul gulagului comunist nu s-a limitat la represiune fizică. Mulți deținuți au fost supuși unei distrugeri psihologice prin tortură și metode de reeducare, menite să-i facă să-și trădeze convingerile și să denunțe colegii sau familia.

Familiile deținuților politici au fost stigmatizate, pierzându-și locurile de muncă și suferind marginalizare.

Deportațiile și colonizarea forțată

În plus față de lagăre și închisori, deportările în zone îndepărtate din Siberia și alte regiuni erau o altă formă de represiune.

În România, mii de oameni au fost deportați în Bărăgan – o zonă izolată și dificilă – unde li s-a cerut să trăiască în colibe improvizate și să supraviețuiască din puținele resurse pe care le aveau la dispoziție.

Efecte pe termen lung

Experiențele traumatizante trăite de cei care au fost deținuți în gulaguri au avut efecte devastatoare asupra sănătății lor fizice și psihice.

Mulți dintre supraviețuitori au rămas cu traume profunde, iar stigmatul de „dușman al poporului” a continuat să le afecteze viețile chiar și după eliberare, în anii regimului comunist.

Sistemul gulagului a fost astfel un mecanism de teroare organizată, menit să anihileze orice opoziție față de regim și să impună o supunere absolută față de ideologia comunistă.