Connect with us
Publicitate

Eveniment

ADMITERE FACULTATE 2016. Ultima zi de înscrieri la Universitatea din Alba Iulia, în sesiunea de vară. Ce trebuie să știe candidații

universitatea UAB

Publicat

UAB Joi, 28 iulie, este ultima zi de înscrieri la admiterea din sesiunea de vară la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Vineri, pentru anumite specializări, se vor derula probele scrise şi cele de aptitudini, eliminatorii sau de competenţă lingvistică, iar sâmbătă candidaţii vor fi ierarhizaţi pe baza criteriilor de selecţie. Rezultatele admiterii vor fi cunoscute luni, 1 august.

Înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă se desfăşoară în perioada 1-5 august. Reprezentanţii UAB transmit detalii importante pentru cei care vor să-şi continue studiile.

Candidaţii declaraţi admişi pe locurile finanţate de la bugetul de stat au obligaţia ca, până în 5 august, să completeze contractul de studii în vederea înmatriculării ca studenţi la domeniul de licenţă, specializarea şi facultatea la care au fost admişi.

Candidaţii au obligaţia ca, la înmatriculare, să depună dosarul cu documentele şi actele de studiu (diploma de bacalaureat) în original, altfel pierd dreptul de a se înmatricula pe locurile finanţate prin granturi de studii.

Candidaţii declaraţi admişi pe locurile cu taxă pot completa contractul de studii în vederea înmatriculării şi își pot depune dosarul cu documentele menţionate până la 26 august 2016, dar au şi obligaţia să achite prima tranşă a taxei de studii.

Candidaţii admişi care nu îndeplinesc aceste condiţii pierd calitatea de admis, iar locurile vacantate în acest mod se scot la concurs în sesiunea de toamnă. La data de 26 august 2016,  prima sesiune a concursului de admitere se consideră încheiată. Candidaţii declaraţi respinşi sau pe locuri în aşteptare se pot înmatricula numai pe locurile cu taxă rămase neocupate în urma concursului de admitere până la data de 26 august 2016, potrivit UAB.

CALENDAR admitere 2016 la UAB / sesiunea de vară

18 – 28 iulie: înscrierea candidaţilor (în 28 iulie, până la ora 15.00)

29 iulie: susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini/ eliminatorie/ competenţă lingvistică (doar la specializările unde este cazul)

30 iulie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie

1 august: comunicarea rezultatelor admiterii

1-5 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă

8-26 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă (realizată la nivel de secretariate ale facultăţilor).

Documente necesare la ÎNMATRICULARE

La cererea de înmatriculare, candidaţii vor anexa un dosar care va cuprinde următoarele documente:

– diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, în original;

– foaia matricolă care însoţeşte diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia, în original;

– cartea de identitate în copie xerox;

– certificatul de naştere în copie legalizată;

– adeverinţă medicală tip, eliberată de Cabinetul şcolar sau medicul de familie;

– pentru candidaţii la specializarea Educaţie fizică şi sportivă şi la specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială este necesară completarea Fişei de consultaţii medicale – Anexa 7 a Metodologiei de admitere Licenţă. Aceasta constituie document obligatoriu pentru înscrierea candidaţilor la admitere;

– pentru specializările teologice sunt necesare şi următoarele documente: Binecuvântarea scrisă a ierarhului, Certificatul de botez şi Recomandarea preotului paroh;

– foaia matricolă corespunzătoare anilor de studiu efectuaţi, pentru candidaţii studenţi ai altor instituţii de învăţământ de stat sau particulare, care se înscriu pentru continuarea studiilor în Universitate;

– 2 fotografii tip buletin de identitate;

– dosar tip plic.

Absolvenţii de liceu din promoţia 2015/2016 pot prezenta, în locul diplomei de bacalaureat (dacă aceasta nu a fost eliberată), adeverinţa-tip că au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat.

Taxa de înscriere

Taxa de înscriere la concursul de admitere pentru o facultate este de 150 Lei. În cadrul acestei taxe, candidaţii au dreptul să opteze pentru oricare dintre specializările şi formele de învăţământ organizate (zi; învăţământ la distanţă) în facultatea respectivă.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a pus la dispoziţia absolvenţilor de liceu, pentru admiterea în anul universitar 2016-2017, peste 1900 de locuri la studii de licenţă şi peste 1000 la master.

La capitolul noutăţi, sunt disponibile două specializări noi la programele de master, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti.

Vezi locuri pe facultăți și specializări și alte detalii despre înscrieri: ADMITERE la FACULTATE 2016: Peste 1.900 de locuri pentru studii de licenţă la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi alte 1033 la master

Cu tradiție de 25 de ani, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare, cu caracter public, de stat, integrată sistemului naţional de învăţământ, acreditată şi evaluată cu calificativul maxim „Grad de încredere ridicat” de către ARACIS.

Din anul 2014, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia funcționează cu cinci facultăți: Facultatea de Istorie şi Filologie; Facultatea de Ştiinţe Economice; Facultatea de Ştiinţe Exacte și Inginerești; Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale; Facultatea de Teologie Ortodoxă.

La nivel internaţional, UAB şi-a dezvoltat continuu cooperarea cu alte universităţi, structuri de cercetare şi companii din toată Europa, având în momentul de faţă încheiate un număr de 180 de acorduri de parteneriat cu instituţii din străinătate (universităţi din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord şi de Sud, firme de plasament, companii şi institute de cercetare).

Universitatea dispune de 3 cămine studenţeşti moderne, aflate în proprietate şi de un cămin închiriat, cu o capacitate totală de cazare de peste 860 de locuri. În incinta campusului universitar există un restaurant studențesc și o sală de sport modernă, cu multiple dotări. Studenţii Universităţii beneficiază de utilităţile şi serviciile cultural-artistice şi de divertisment oferite de Casa de Cultură a Studenţilor.

Situată în mijlocul cetății bastionare din Capitala istorică a românilor, îşi desfășoară activitatea în clădiri care fac parte din patrimonial național.

Oferă facilități de studiu, practică și cercetare de excelență pentru studenți, masteranzi și doctoranzi, în țară și în străinătate, prin parteneriate ferme cu colaboratori de prestigiu.

Studenţii au oportunități de petrecere a timpului liber, prin organizarea unei palete largi de acțiuni culturale, sportive, artistice și de voluntariat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate