Premierul Florin Câțu a decis eliberarea din  funcție a albaiulianului Alin Ignat de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Alin Ignat, membru PNL Alba a deținut funcția de secretar de sta la Ministerul Muncii fiind numit în funcția respectivă în perioada în care ministerul era condus de Violeta Alexandru.

Potrivit unor surse din PNL, Ignat va fi numit consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru.

În locul acestuia a fost numit Peter-Janos Makkai membru UDMR. Decizia de numire a noului secretar de stat de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

În 4 februarie Alba24.ro a anunțat iminenta schimbare a lui Ignat ca urmare a negocierilor dintre PNL, USR PLUS și USR și că funcția care până acum a fost deținută de PNL Alba va trece la UDMR, în urma negocierilor din coaliția de guvernare.

Citește și  SURSE: Secretarul de stat Alin Ignat va fi schimbat de la Ministerul Muncii. Primește o funcție la Cancelaria premierului Cîțu

Pe aceeași temă PNL Alba, din mândria partidului, ciuca bătăilor: Au aflat din presă că UDMR le-a ”suflat” postul de subprefect

Alin Ignat a postat pe contul său de facebook un mesaj prin care a anunțat că nu mai ocupă funcția de secretar de stal la Ministerul Muncii:

”După 1 an și 2 luni de mandat, ca secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, închei astăzi această activitate cu satisfacția muncii făcute cu seriozitate, cu mulțumirea că am putut contribui la soluțiile de care oamenii au avut nevoie, în cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani.
Am tratat funcția de demnitate publică în deplin respect pentru ceilalți, cu responsabilitate, cu profesionalism și implicare, cu modestie și, o spun din nou, cu seriozitate.

În Minister și în instituțiile din coordonare, am întâlnit oameni de cea mai bună calitate, oameni cu care am făcut echipă, cu toată încrederea, chiar din prima zi de mandat.

Le mulțumesc pentru asta, iar prețuirea mea pentru ei este dincolo de cuvinte. A fost o onoare.” a scris în postare albaiulianul.

Ignat a făcut și un bilanț al activității sale la Ministerului Muncii::

  • Cea mai eficientă și digitalizată instituție a Ministerului Muncii - ANPIS/AJPIS-uri.
  • Depunere electronică solicitări/modificări pentru toate beneficiile sociale.
  • Platformă electronică dedicată - aici.gov.ro - pentru depunere solicitări privind toate măsurile de sprijin destinate profesioniștilor.
  • Procesare automatizată a solicitărilor, cu ajutorul roboților software - sistem utilizat în premieră de către o instituție publică din România!
  • Eliminarea transmiterii cu trenul a dispozițiilor pentru plata beneficiilor sociale catre Trezoreriile județene - instituirea transmiterii electronice.
  • Predictibilitate pentru familiile cu copii din România - data de 8 a lunii a devenit, începând cu ianuarie 2020, dată certă, fixă, pentru virarea alocațiilor, indemnizațiilor pentru creșterea copilului și stimulentului de inserție în conturile beneficiarilor!
  • Ajutoare de urgență FĂRĂ anchetă socială pentru familiile și persoanele singure afectate de inundații în anul 2020, măsură cu un buget alocat de 5 milioane lei - HG 481/2020. Beneficiari: 2682 familii și persoane singure / Plăți efectuate: 3.584.500 lei
  • Proiect de lege privind consumatorul vulnerabil de energie finalizat, lansat în dezbatere publică și armonizat cu solicitările partenerilor sociali.
  • Contribuția la elaborarea actelor normative privind măsurile de sprijin pentru angajații, angajatorii și profesioniștii din România: ȘOMAJUL TEHNIC, SPRIJIN DE 41,5% din salariul de bază, mecanismul KURZARBEIT, ZILE LIBERE PLĂTITE pentru supravegherea copiilor, MICROGRANTURI pentru TELEMUNCĂ etc.

 

Publicitate