Actualitate
Programul structurilor de pașapoarte în 15 august, de Sfânta Maria. Recomandări pentru obținerea lor

Direcția Generală de Pașapoarte anunță că vineri, 15 august 2025, de Sfânta Maria, nu se va desfășura activitatea de lucru cu publicul la ghișeele structurilor de pașapoarte din țară.
De asemenea, reprezentanții Direcției Generale de Pașapoarte le recomandă tuturor celor care intenționează să călătorească în străinătate să își planifice din timp obținerea pașaportului.
Documentul se eliberează foarte rapid, termenul mediu de soluționare a cererilor depuse pe teritoriul României fiind, în prezent, de sub 2 zile lucrătoare.
Pentru a economisi timp și pentru a face întregul proces cât mai simplu și rapid, este recomandat ca cetățenii să se programeze online, în prealabil, pentru a economisi timp și pentru a face întregul proces cât mai simplu și rapid.
Programările online pentru pașaport, în Alba Iulia, se pot face AICI.
La nivelul serviciilor publice comunitare de pașapoarte sunt înregistrate, în măsura disponibilității, inclusiv solicitările persoanelor care nu au efectuat în prealabil programare on-line, în situația în care nu se reușește efectuarea unei programări în vederea depunerii cererii de eliberare a pașaportului.
Totodată, pentru cererile de eliberare a pașapoartelor depuse la serviciile publice comunitare de pașapoarte se achită o contravaloare unică în cuantum de 265 lei (TVA inclus), indiferent de vârsta titularului sau de tipul documentului solicitat (pașaport simplu electronic sau pașaport simplu temporar).
Plata contravalorii pașaportului se poate efectua fie la casieriile unităților CEC Bank, precum și la stațiile de plată Selfpay ale CEC Bank, fie online, prin platforma de plăți virtuale Ghiseul.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News