Una dintre reglementările din noua lege a învățământului preuniversitar, ce intră în vigoare din 2 septembrie, se referă la situația în care se pot instala camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă.

Potrivit sursei citate, sistemul audio-video pot fi instalate doar după consultarea profesorilor, a părinților sau elevilor majori.

Publicitate

Ce prevede legea:

  • În urma consultării cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori, unitatea de învățământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor.
  • Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.
  • Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinților își exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educațional.
  • Prevederile nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese și săli de festivități.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Prin urmare, acordul părinților este luat în calcul doar pentru camerele audio-video din săli de clasă, nu și pentru cele de exterior, săli de mese sau de festivități.

Vezi și CALENDAR an școlar 2023-2024 în ALBA și alte județe: prima zi de școală, perioadele de cursuri și vacanțele pentru elevi

Înregistrările audio-video se păstrează pentru o perioadă de 30 de zile, după care aceste informații se șterg sau, după caz, se arhivează, potrivit legii citate

Obligațiile unităților de învățământ

Școlile au obligația de a permite accesul la înregistrări părinților, directorului unității de învățământ, reprezentanților direcțiilor județene de învățământ preuniversitar (actualele inspectorate școlare), reprezentanților Ministerului Educației, psihologului/consilierului școlar și personalului medical, potrivit edupedu.ro.

Publicitate

Accesul la imagini se face prin cerere scrisă, justificată, adresată directorului de școală, în care se specifică perioada de timp vizată.

Înregistrările audio-video nu pot fi făcute publice.