Educație
An școlar 2024-2025: Rechizite gratuite pentru o categorie de elevi. Perioada în care părinții pot depune cereri și condiții
An școlar 2024-2025: Elevii care provin din familii cu venituri mici pot primi gratuit rechizite școlare. Părinții trebuie să depună cereri în acest sens, în primele cinci zile de la începutul cursurilor.
Procedura este stabilită prin OUG nr. 33/2001, iar sumele sunt actualizate în fiecare an de către Ministerul Educației.
Potrivit actului normativ, “se acordă rechizite școlare, elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”.
Având în vedere că salariul de bază minim brut pe țară este de 3700 de lei, venitul brut mediu lunar pe familie ar însemna 50% din 3700 de lei, adică 1850 de lei, potrivit edupedu.ro.
An școlar 2024-2025. Rechizite gratuite. Condiții de stabilire a venitului
În OUG nr. 33/2001 se arată că prin familie se înțelege soțul, sotia și copiii aflați în întreținere a acestora, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
Se asimilează termenului de familie și persoana singura cu copii aflați în întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care:
- provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare
- indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dati în plasament
- burse pentru elevi și studenți, precum și ajutorul care se acordă sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.
Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.
An școlar 2024-2025. Rechizite gratuite. Cum se depun cereri
Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar la școala la care elevul este înscris. Pentru anul școlar 2024-2025, perioada pentru depunerea cererilor este 9-13 septembrie.
Cererea va fi însoțită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv.
În termen de 15 zile de la începerea fiecărui an școlar directorii de școli vor stabili elevii care urmează sa beneficieze de rechizite școlare în condițiile prezentei ordonanțe și vor face publică lista acestora.
Achiziționarea rechizitelor școlare se organizează de către Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea prevederilor legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, astfel încât distribuirea acestora să se poată finaliza până la data de 1 octombrie a fiecărui an.
Rechizitele școlare vor fi repartizate pe școli de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Directorii de școli împreună cu primării vor organiza distribuirea la beneficiari.
Anul trecut, prin ordin de ministru, valoarea pachetului de rechizite a fost de 65 pentru elevii din clasele primare, respectiv 75 de lei pentru elevii de gimnaziu.
An școlar 2024-2025. Rechizite gratuite. Acte necesare
- cerere. Vezi model Cerere rechizite gratuite
- copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere
- copie carte de identitate părinți/ tutore legal
- adeverința din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă precum și cuantumul acesteia la luna iulie 2024 pentru toți elevii membri ai familiei
- adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2024, pentru ambii părinți
- declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază
- declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri
- copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie
- hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News