ANALIZĂ Dan Lungu: Războiul „idioților utili”. Câți agenți de influență are Rusia în România?

Câți agenți de influență are Rusia în România? Această întrebare este aproape retorică și nu cred că își va găsi curând un răspuns. Nu pot răspunde nici serviciile secrete românești, nici CSAT și nici o altă autoritate cu atribuții privind siguranța și securitatea națională.

În schimb, vedem extrem de prezenți „idioții utili” ai Rusiei în spațiul public. Războiul din Ucraina și disperarea lui Vladimir Putin de a induce teroare și teamă în rândul populației din statele de pe flancul de Est, a determinat o activare fără precedent a „idioților utili”, care lucrează mai vizibili și mai dezorganizați ca niciodată.

Îi găsești în politică, mass-media, societatea civilă și chiar în structurile de stat, iar teatrul lor de război este, în aceste zile, internetul. În funcție de rolul și locul pe care îl ocupă în rețeaua de propagandă și manipulare, pot fi agenți direct de influență, „idioți utili” sau „inocenți utili”.

În lipsa unei strategii comune a Uniunii Europene și a NATO pentru descurajarea „războiului comunicațional” și a propagandei ruse, în ultimii ani, Moscova și-a văzut liniștită de strategia de creare a rețelelor de „idioți utili” din Europa.

Pe principiile și tehnicile vechi de propagandă, manipulare și dezinformare, Federația Rusă și-a construit „armata idioților utili” în fiecare stat din lume, unde are interese politice. Până și în Statele Unite s-a vorbit, la alegerile prezidențiale, despre implicarea persuasivă a Rusiei și despre atacuri orchestrate prin agenții de influență și idioții utili.

Cine sunt idioții utili?

Nu trebuie să fii un extraordinar specialist în securitate națională ca să îți dai seama de modul în care funcționează „idioții utili”, însă pentru a-i identifica și mai ales pentru a-i înțelege, trebuie să ai cunoștințe, cel puțin medii, de comunicare și de istorie.

„Războiul idioților utili” ai Rusiei este extrem de previzibil și ușor de deconspirat, în condițiile în care este realizat „ca la manual”.

A fost folosit puternic în timpul Războiului Rece, a fost reorganizat după dezmembrarea URSS și este folosit, acum, în războiul din Ucraina. Scriitorul francez de origine rusă Vladimirr Volkoff, considerat unul dintre cei mai importanți autori care au scris despre Războiul Rece și spionajul european, vorbește în cartea sa „Tratat de dezinformare” despre tehnicile și instrumentelelor serviciilor de securitate ruse.

De zeci de ani, aceste tehnici sunt testate și sedimentate, astfel încât creeze rețelele de propagandă și dezinformare.

„Idioții utili” sunt, în definiția de specialitate, persoanele care sunt folosite în propaganda pentru o cauză, fără a înțelege care sunt cu adevărat obiectivele ei.

De fapt, „idioții utili” sunt doar pioni pe tabla de șah a propagandei, care sunt folosiți atâta timp cât își dovedesc, cum le spune și numele, utilitate și nu se deșteaptă.

Termenul îi este atribuit lui Vladimir Lenin, însă nu s-au găsit dovezi certe că fostul lider rus l-ar fi folosit în scrierile sale.

Termenul este prezent, începând din anii ’40, în articole din presă și în discursurile unor politicieni. Spre exemplu, economistul Ludwin von Mises vorbește în cartea sa „Planned Chaos” despre „inocenții utili”, termen pe care susține că era folosit de comuniști pentru a-i descrie pe liberali.

Atribuirea acestei expresii lui Vladimir Lenin este făcută, în 1961, de jurnalistul american Frank Gibney, care a scris că Lenin ar fi inventat sintagma pentru a se referi la simpatizanții comunismului din diferite țări ale lumii. Lenin i-ar fi numit atunci „idioți utili”.

Cum sunt organizate rețelele de idioți utili?

De la „Principele” lui Machiavelli și până la „Manualul dictatorului” de Bruce Bueno de Mesquita și Alastair Smith, cărți de fină analiză politică, aflăm că orice dictator își bazează ascensiunea pe forța de propagandă, manipulare și dezinformare.

Toate acestea le poți face doar cu un aparat de propagandă bine organizat și cu rețele care să penetreze toate păturile sociale, mass-media, educația, armata sau instituțiile publice.

Cele două structuri, care formează mâna de fier a unui dictator, sunt organul de represiune, care împrăștie teama, și organul de propagandă care încearcă să cultive adulatorii și idioții utili.

Rețelele „idioților utili” sunt construite în timp și se bazează inclusiv pe tehnici de racolare directă sau indirectă. Astfel, piramida rețelei începe cu cei care au legătură directă cu serviciile sau autoritățile de informații externe, care sunt așa-numiții „agenți de influență”.

Aceștia, se presupune că, potrivit studiilor de specialitate ale unor autori care au documentat acest subiect, ar fi devenit agenți de influență din motive diferite: obținerea unor foloase materiale sau sume de bani, șantaj sau pur și simplu pentru că, la rândul lor, au fost supuși cu succes unei „terapii de propagandă”.

Citește și: Elementele propagandei ruse în România, în vreme de război. Ce teme au încălzit trolii, după ”tăcerea” din prima zi a invaziei

În lanțul rețelei urmează „idioții utili”, cei care sunt folosiți puternic în propagandă și dezinformare, fiind ușor de manipulat pentru că nu înțeleg substratul și obiectivele finale.

De cele mai multe ori, „idioții utili” nici nu conștientizează că sunt folosiți într-o acțiune concentrată de distribuire a unor informații de propagandă.

Activitatea lor inconștientă este și cea mai de impact pentru că idioții utili cred, de fapt, în mesajul pe care îl distribuie și îl apără.

Pentru că nu au contactul direct cu serviciile care au lansat propaganda, ei sunt, în același timp, și foarte greu de controlat, însă acest dezavantaj este infim comparativ cu beneficiul propagandistic pe care îl aduce fiecare idiot util.

La rândul său, în funcție de contagiunea propagandei la care a fost supus, idiotul util poate fi de două tipuri: permanent și sporadic.

În cazul celui sporadic, acesta poate fi oricine: de la amicul din copilărie și până la colegul de birou sau vecinul de bloc. Idiotul util sporadic interacționează emoțional cu o temă și o preia, ajutând la distribuirea ei.

Manifestarea lor este sporadică, dar repetitivă pentru că au un fond emoțional predispus la a fi manipulați.

În cazul idiotului util permanent, acesta este deja îndoctrinat cu o temă sau cu un subiect de propagandă și alocă timp sau chiar resurse pentru a susține și promova tema sau subiectul respectiv.

Idiotul util permanent este, de foarte multe ori, o persoană cu o educație precară sau limitată, cu frustrări interioare sau cu o atitudine antisistem, neîmplinit profesional sau social.

Există și o categorie de idioți utili, cea mai periculoasă, care au o pregătire superioară și au îmbrățișat tema de propagandă din cauza faptului că sunt antisistem sau au un caracter extremist.

La baza rețelei „idioților utili”, cea mai mică celulă este formată din „inocenții utili”. Aceștia sunt de cele mai multe ori folosiți pentru a distribui o temă sau pentru a da credibilitate „idioților utili”.

Acțiunile asupra „inocenților utili” sunt fine și greu de identificat pentru că scopul nu este o propagandă și o manipulare brută, ci o persuasiune cât mai credibilă și aproape imposibil de a fi deconspirată.

Care este implicarea misiunilor diplomatice?

Misiunile diplomatice ale Federației Ruse au un rol deosebit de important în propaganda rusă, dar mai ales în crearea și cultivarea „idioților utili” și a „inocenților utili”

La sfârșitul anului 2021, primarul municipiului Alba Iulia a fost criticat pentru prezența la o reuniune organizată de Ambasada Federației Ruse în România.

Astfel de evenimente sunt delicate și oricărui demnitar român i s-ar recomanda prudență, dacă ar cere, așa cum spune protocolul, suportul autoritățile de siguranță națională sau chiar al Ministerului Afacerilor Externe.

La data la care era organizat evenimentul, 10 decembrie 2021, Rusia mobiliza deja la granița cu Ucraina forțe și tehnică militară, deci este puțin probabil ca această acțiune să fie doar o coincidență.

În cărțile sale despre spionajul european, sovietic și american, Vladimirr Volkoff detailează tehnicile prin care rușii încearcă racolarea sau cooptarea unor demnitari, funcționari sau oameni de afaceri în rețeaua „idioților utili”.

Scopul real al acelei întâlniri este greu de aflat, însă cu certitudine ambasadorul Federației Ruse, V.I. Kuzim, a premeditat fotografia de final cu toți participanții, dovada fiind graba cu care ambasada a livrat-o public.

În cazul primarului din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, suntem în fața exemplului clasic de „inocent util”, care, în dorința de a puncta cât mai multe acțiuni oficiale, a căzut în plasa misiunii diplomatice ruse.

De ce a fost ales? Dacă analizăm strict la nivel de propagandă, cred că a fost invitat pentru discreditarea publică, atât a sa cât și a simbolului pe care îl reprezintă orașul Alba Iulia.

Aici suntem în cazul unei acțiuni de colectare de „muniție”, care ulterior să fie folosită sub forma unor mesaje de genul „primarii, demnitarii și oamenii voștri de afaceri se înghesuiau la ușa ambasadei ruse”.

O altă variantă ar fi că ambasada a dorit să testeze, subtil și prin interacțiune directă, percepția în diferite medii din România despre Federația Rusă, în contextul în care poate se aștepta la escaladarea conflictului cu Ucraina.

Al doilea caz, care a trecut aproape neobservat în această perioadă în mass-media, este vizita primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, care a făcut un adevărat tur de forță pe la primării importante din România precum Iași, Cluj, Alba Iulia sau Petroșani.

Vizita lui Ceban, care este considerat unul dintre politicienii pro-ruși din Republica Moldova, a coincis cu intensificarea acțiunilor militare ale Federației Ruse.

Apoi, în zilele de după invazia rusă în Ucraina, Ion Ceban s-a remarcat prin reacții critice la adresa refugiaților și prin răspândirea unor informații alarmiste cu privire la pericolul pe care unii dintre aceștia l-ar reprezenta pentru moldoveni.

De aici și întrebarea oarecum legitimă: este demnitarul moldovean un „idiot util” sau chiar un agent de propagandă? Răspunsul va fi dat de reacțiile sale viitoare.

Cert este că statutul de „inocent util” și l-a câștigat deja prin afirmațiile amintite și prin suspiciunile create în jurul vizitei sale de câteva zile în România.

Care sunt principalele teme de manipulare și fake news?

În cazul războiului din Ucraina găsim numeroase teme de manipulare și dezinformare lansate de propaganda rusă. Principala idee este axată pe discreditarea Uniunii Europene și a Alianței Nord Atlantice.

Mesajele sunt diferite, dar toate au ca temă centrală, faptul că UE și NATO s-ar folosi de conflictul din Ucraina pentru a-și întări pozițiile în fața Federației Ruse.

Apoi, cu specific direct pentru România, este lansată tema potrivit căreia nu ar trebui să ajutăm Ucraina pentru că ar fi un stat inventat de URSS, care ne-a furat Bucovina de Nord.

Informația nu conține și date despre faptul că Uniunea Sovietică a anexat forțat acest ținut românesc în anul 1940, cum s-a întâmplat și cu Ucraina, după al doilea război mondial.

A treia temă și cea mai folosită în ultimele zile este cea care încearcă discreditarea unor instituții ale statului și a unor demnitari.

Reacțiile și declarațiile liderilor ucraineni sunt puse în contrapondere cu cele ale oficialilor români, deși nu poți compara diplomatic și geopolitic reacțiile unui stat aflat în plin război cu cele ale unui stat tampon în flancul estic al NATO, care încearcă să nu determine în niciun fel escaladarea conflictului.

Ce poate face Statul Român în „războiul idioților utili”?

România ar trebui să înceapă de la o strategie serioasă de combatere a propagandei și dezinformării ruse, acțiune care are repercursiuni extrem de grave asupra credibilității Alianței Nord Atlantice și a Uniunii Europene în rândul cetățenilor români.

Ca acțiuni amintesc doar educarea populației, susținerea mediului nonguvernamental care desfășoară proiecte de informare și conștientizare privind pericolul propagandei anti NATO și antieuropene, crearea unui climat de libertate și deontologie pentru presă și aplecarea autorităților de securitate națională spre cetățean și spre informarea corectă și continuă a acestuia.

Apoi, Serviciul Român de Informații trebuie să se transforme dintr-o instituției închistată și blocată în timp, într-un comunicator deschis și fluent al unor teme și probleme de securitate, cultivând încrederea reală a cetățeanului.

O prioritate trebuie să o reprezinte creșterea profesionalizării personalului și o deschidere spre selectarea unor profesioniști din domenii de importanță majoră pentru acoperirea războiului comunicațional și cibernetic.

Ca exemplificare vă spun că, în timp ce „idioții utili” ai Rusiei zburdă în voie, în aceste zile, pe Facebook, ultima postare a SRI este din 22 februarie, respectiv o trimitere la comunicatul de pe site despre „analiza de securitate a crizei din Ucraina prezentată de SRI la comisia de control” din Parlamentul României.

În comparație, până și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova are o activitate constantă în care informează cetățenii, combate fake news-uri sau oferă explicații despre nivelul de securitate din țară.

Totul ține însă de viziunea strategică și de țintele de comunicare pe care ți le-ai stabilit. Din păcate, strategia de securitate/ de informații a României este un document tabu despre care nu există foarte multe discuții în spațiul public și, ca o opinie personală, tind să cred că este făcut în stilul românesc: „pe genunchi”.

Sper din tot sufletul să mă înșel, dar nu mă prea lasă site-ul Serviciului Român de Informații care, la secțiunea „strategia de informații” specifică faptul că „în ședința CSAT din 10 decembrie 2015 a fost aprobată Strategia de Informații 2015-2019”.

Vă propun să oferim prezumția de încredere și să presupunem că este o scăpare de actualizare a site-ului, în speranța că nu avem o strategie de informații expirată de doi ani, în timp ce la granițele țării e război.

Am răsfoit și Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2020-2024 „Împreună, pentru o Românie sigură și prosperă într-o lume marcată de noi provocări”, o broșurică de 43 de pagini (sper să fie doar forma publică a materialului) și care conține doar două precizări despre Federația Rusă la capitolul amenințări.

Nimic despre războiul comunicațional și propaganda antioccidentală, antieuropeană și anti-NATO. Cu toții trebuie să înțelegem că războaiele viitorului s-au mutat de mult în zona comunicării, acolo unde propaganda, manipularea și dezinformarea sunt mai distructive pe termen lung decât bombele.

Războiul comunicațional nu se încheie după armistiții sau în vreme de pace, ci continuă alimentând mocnit focul conflictelor armate.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News