Aproape mândru de Alba Iulia!

Îmi place Alba Iulia din patru motive. Cel puţin!

Primul ar fi acela că oraşul nu are complexe culturale. Absolut nici unul! Faţă de nici un alt oraş! La fel ca Hăpria, Ciugudul, Oarda şi celelalte sate din jur, Alba Iulia nici măcar nu are idee că în alte oraşe există ceva ce se numeşte concert, spectacol de teatru, expoziţie de artă, lansare de carte, noapte cu jazz, de aceea este pe deplin ferită de complexe culturale! Probabil că de aceea este singurul oraş în care iniţiativa culturală (vezi, de exemplu, festivalul de teatru) vine în mod ciudat de la autorităţile publice (Consiliul Judeţean Alba, în acest caz). Albaiulianul de rând se culcă devreme, se trezeşte de dimineaţă, obosit şi se distrează la televizor. Când se produce vreun „eveniment” cultural, îşi scoate paltonaşul şi jerseul din dulap şi, dacă nu costă mult, se duce. Dacă costă ceva, înjură autorităţile care nu îi dau nimic şi se reaşează la televizor, cu familia. Apropo, ştiaţi că în tot judeţul mai există doar un cinematograf: falimentar, murdar şi învechit şi vreo trei cinefili (fără nici o exagerare)?

Universitatea

Din cauză că nu are complexe culturale, oraşul nu are nici complexe universitare. Acesta ar fi al doilea motiv pentru care îmi place aici. Universitatea de la noi este un fel de prelungire nefirească a liceului, de unde rezultă o ingenuitate care lipseşte universităţilor cu tradiţie şi pe care poate nu o apreciem destul. Acum, pe bune: studenţii sunt timoraţi de profesori, orice urmă de atitudine este inhibată din faşă şi de aceea vin cu caiete la „şcoală”. Profesorii dictează, ei notează. Apoi notează profesorii. Câte unul mai pică câte o studentă, lucru pentru care universitatea noastră este celebră în toată ţara, dar nimeni nu face nimic. Se investeşte în dotări, vin studenţi. Stau la cămin şi, seara, se scurg de la cursuri cu câte o pâine şi un iaurt sub braţ, către cămine. A mai trecut o zi, au mai învăţat ceva, sunt cu un pas mai pregătiţi pentru viaţa la televizor şi paltonul... În fine, nu insist!

Arhitectura

Al treilea motiv pentru care sunt mândru că sunt albaiulian este oraşul însuşi, cu arhitectura lui. Dacă mergeţi pe Vasile Goldiş şi pe Bulevardul Revoluţiei, o să înţelegeţi la ce mă refer. Niciunde altundeva în România nu a fost recreat atât de precis acest amestec fabulos între bazarul turcesc, marfa chinezească şi cumpărătorul naiv, între verde, portocaliu, termopan şi noroi. Dar dacă vorbim de arhitectură, să nu uităm de Cetate, în curs de (re)facere. Din fericire, pe unde s-a lucrat, ea arată acum ca nouă. Aproape ca la Disneyland. S-a evacuat şi aerul de cetate veche. Pe la colţuri, au fost implantaţi nişte băieţi cu puşti false şi uniforme austriece, semănând în mod ciudat cu cele din războiul de independenţă dintre Nord şi Sud, de care treci plătind.

Atitudinea este şi aici una mai degrabă rurală. La fel cum la ţară există camera „de dinainte”, care este ţinută tot timpul curată, dar nu este niciodată folosită, şi la noi există Poarta a III-a a Cetăţii. Curată, dar nefolosită. Acolo, peste podul de lemn s-a pus un lanţ pentru a menţine zonă neatinsă. Dacă nu acceptaţi această explicaţie, vă ofer alta: probabil celor care au pus lanţul le este frică ca nu cumva podul să se rupă - dacă toţi fraierii din oraş care am cotizat pentru restaurarea lui am decide, dintr-o dată, să trecem, tropăind, peste el.

Instituţiile

Şi, în sfârşit, al patrulea element care mă emoţionează până la lacrimi este legat de instituţiile statului. Cel mai greu este să ai de-a face cu ele şi să nu cunoşti pe nimeni sau să nu vrei să cunoşti. Aceste instituţii dau dovadă de o laşitate extraordinară, dacă trebuie să aplice legea cuiva „cunoscut” şi la „cunoscuţi” îi băgăm pe toţi, de la oameni de afaceri dubioşi, la politicieni, poliţişti, procurori, firme care încalcă legea constant şi flagrant ş.a.m.d. Să nu disperăm, însă: ele îşi recapătă curajul când, la ghişeu, apăreţi dumneavoastră (considerând că nu sunteţi din categoriile de mai sus). Instituţiile laşe se traduc în corupţie mare, fraude imense şi nici un vinovat! Unde altfel se mai poate vedea pe stradă un poliţist uitându-se admirativ cum un afaceristo-interlop de Alba Iulia îşi turează la 180 de km la oră Audi A5 pe o stradă din oraş. Pardon, pe o uliţă!