Connect with us
Advertisement

Actualitate

Artiști ai Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, în schimb de experiență cultural-artistică la Districtul Prignitz, Germania

Publicat

Artiști ai Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, participă în aceste zile la un schimb de experiență cultural-artistică cu artiștii din Districtul Prignitz, regiune cu care județul Alba are un parteneriat de colaborare.

La sfârșitul săptămânii trecute, delegația Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba a fost prezentă la deschiderea Festivalului Elbland Wittenberge 2022, iar în a doua zi de festival a susținut un spectacol folcloric.

Artiștii din Alba au avut și un schimb de experiență cu artiștii Școlii Districtuale de Muzică Prignitz. Acțiunea s-a desfășurat la Casa de Cultură Wittenberge și a inclus un program cu folclor și dansuri tradiționale românești, program susținut de membrii Ansamblului Folcloric al Județului Alba.

„Ne bucurăm că am reușit să stabilim o colaborare deosebită în plan cultural cu Districtul Prignitz  și sperăm să derulăm cât mai multe proiecte comune prin care să promovăm tradițiile, folclorul, arta și cultura din cele două țări. În aceste zile, avem un schimb de experiență cultural-artistică între artiștii din județul Alba și cei din Prignitz, cu ocazia aniversării împlinirii a trei ani de la semnarea parteneriatului de colaborare dintre Județul Alba și Districtul Prignitz”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Colaborarea dintre Regiunea Centru din România și Districtul Prignitz

Regiunea Centru din România și Districtul Prignitz din Republica Federală Germania colaborează de peste 10 ani, iar, din anul 2019, a fost demarat un proiect de cooperare între județul Alba și Districtul Prignitz. Colaborarea bilaterală vizează domenii precum administrație, sănătate, economie și cultură.

Anul trecut a avut loc o vizită a conducerii administrative a districtului german în județul Alba. În acest context s-a stabilit ca artiști din Districtul Prignitz să participe la manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României. De asemenea, în Alba vor fi organizate expoziții de artă, pe diferite teme, cu artiști plastici din Prignitz.

Cele două părți vor colabora în domeniul educațional prin participarea profesorilor Academiei de Muzică „Lotte Lehmann” din Prignitz și ai Școlii de Muzică din Prignitz la activități de predare-învățare pentru copiii și tinerii din Alba.

În schimb, echipa Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba va organiza în Districtul Prignitz cursuri de predare-învățare (masterclass-uri) de muzică instrumentală tradițională românească, un târg de meșteșuguri și produse tradiționale românești și evenimente culturale dedicate Zilei Parteneriatului Prignitz – Alba (8 iulie).

Promovarea culturii și tradițiilor românești va fi extinsă la nivelul întregului Land Brandenburg (din care face parte Districtul Prignitz) și în alte zone din Germania prin organizarea unui turneu de concerte de muzică tradițională românească și de muzică a compozitorilor români, evenimente care ar urma să aibă loc atât în spații clasice cât și în catedrale sau alte clădiri istorice.

De asemenea, artiști din județul Alba vor participa la evenimentele organizate de Ziua Națională a României la Ambasada României în Republica Federală Germania. În cadrul colaborării bilaterale sunt programate și concursuri de arte plastice cu participarea artiștilor din România și Germania.

sursă imagini: Facebook – Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement