Connect with us
Advertisement

Actualitate

ASTĂZI încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Probele scrise au loc înaintea celor orale

Publicat

bac Tinerii absolvenți de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune mai au o șansă la sfârșitul lunii august, când e programată cea de-a doua sesiune. Judeţul Alba se afla pe locul 6 în top naţional în funcţie de rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2017.

Citește și REZULTATE finale BACALAUREAT 2017 în Alba, publicate de Ministerul Educaţiei. Notele absolvenţilor de liceu, după contestaţii

Noua rată de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Alba este de 80,6%, comparativ cu 79,76%, înainte de contestaţii şi 72,73%, în 2016.

“De cinci ani de zile încoace, județul Alba a urcat tot mai sus, spre locurile fruntașe, iar acum, suntem pe locul 5, la nivel național. Este rezultatul muncii cadrelor didactice și a directorilor de școli, a elevilor și a părinților care au înțeles că se poate face performanță cu multă muncă și mult studiu. Vreau să îi felicit pe toți! Sunt sigură că ne vom păstra poziția fruntașă și în anii următori. Aceasta este dovada că învățământul din județul Alba este performant și că avem copii cu adevărat inteligenți și muncitori”, a fost mesajul inspectorului şcolar general IŞJ Alba, Marcela Dărămuş.

După contestaţii, au fost 2.031 de candidaţi care au promovat examenul, dintre care 2.024 absolvenţi de cursuri la zi (81,06%), respective7 la seral (33,33%), potrivit inspectorului şcolar general Marcela Dărămuş.

Dintre cele 714 contestaţii depuse după rezultatele de la Bacalaureat 2017 în Alba, majoritatea un fost la Limba şi literatura română (291, respectiv 220 dintre ele la real), Matematică (142, din care 74 la tehnologic şi 38 la mate-info), şi Istorie (69). Alte contestaţii au fost depuse pentru notele la Biologie (53), Geografie (40), Logică (38), Informatică (36), Chimie (14), Fizică (13), Anatomie (9), Sociologie (4) şi Limba maternă maghiară (4), Psihologie (1).

După contestaţii, au crescut 160 de note la Limba şi literatura română (din care 126 la real), 50 la Istorie, 40 la Matematică (25 la tehnologic, 12 la Mate-Info, 2 la Ştiinţele naturii şi una la pedagogic), 33 la Informatică, 24 la Geografie, 18 la Logică şi comunicare, 15 la Biologie, 9 la Anatomie, 9 la Chimie, 5 la Fizică, toate cele 4 contestate la Limba Maghiară şi cele 4 la Sociologie şi nota contestată la Psihologie.

Au scăzut 120 de note la Limba şi literatura română (din care 88 la real şi 32 la uman), 94 la Matematică (47 la tehnologic, 24, la Ştiinţele naturii, 22 la Mate-info, 1 la pedagogic), 35 la Biologie, 16 la Istorie, 14 la Geografie, 12 la Logică, 5 la Fizică, 5 la Chimie, 2 la Anatomie, una la Informatică.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Înainte de contestaţii, judeţul Alba se afla pe locul 5 în top naţional în funcţie de rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2017. Reamintim că promovabilitatea a fost de 79,76% în Alba, iar la nivel naţional este de 71,4%.

Citește și Rata de promovare a examenului de BACALAUREAT 2017 în ALBA a crescut la 80,6%, după contestaţii. 372 de note mai mari, 304 mai mici

Citește și Modificări în TOP 30 cele mai bune medii din judeţul Alba la Bacalaureat 2017. Au urcat în clasament tineri cu note mai mari după contestaţii

Calendarul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2017:

  • 11 – 14 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
  • 27 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
  • 21 august 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
  • 22 august 2017: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
  • 23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
  • 24 august 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
  • 25, 28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 29-30 august 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 30-31 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 1 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)
  • 2 – 5 septembrie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
  • 6 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor finale

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement