Connect with us
Publicitate

Eveniment

Averile reprezentanţilor PDL, USL și PP-DD în Consiliul Județean Alba, la început de mandat

sediul CJ, prefectura AB

Publicat

Alegerile locale din acest an vor schimba și componența Consiliului Județean Alba. Deși ales încă o dată președinte, Ion Dumitrel va trebui să lucreze cu o nouă echipă, iar, în urma rezultatelor prezentate de BEJ, noua structură a CJ Alba este următoarea: 15 posturi vor reveni PDL, 14 posturi aparțin USL, iar alte 3 aparțin PP-DD. Lista consilierilor judeţeni nu a fost încă oficializată, dar am dorit să aruncăm o privire în curtea celor care, potrivit ordinii în care și-au depus candidaturile, formează noul Consiliul Județean.

Vă prezentăm mai jos declarațiile de avere și interese ale candidaților la CJ Alba din partea PDL, USL și PP-DD:

1. Alin Cucui (PDL)

– preşedinte Asociaţia Ţara Vinului, fost vicepreşedinte CJ

– în declaraţia completată în 2011, era proprietarul a trei terenuri, obţinute în perioada 2005-2008, în Alba Iulia, în suprafaţă totală de 2.443 mp (un teren agricol şi două terenuri intravilane în suprafaţă de 19.76 mp, din care deţine doar o pătrime). În 2012, are declarat doar un teren intravilan, de 658 mp, în Alba Iulia, cumpărat cu soţia, în 2008.

– pe numele său sunt trei apartamente, două în Alba Iulia (unul primit prin donaţie) şi unul cumpărat în Cluj-Napoca, oraşul natal. În 2012 a mai început construcţia unei case, în Alba Iulia.

– autoturism Skoda Octavia, fabricat în 2005

– nu are depozite bancare

– credit de 34.591 CHF, contractat în 2007, scadent în anul 2032.

– împreună cu soţia, angajată la o bancă şi alocaţia pentru copil, familia are venit anual de 60.707 lei; anul trecut, a mai obţinut 10.000 de euro în urma vânzării unui teren intravilan

2. Sorin Bumb

– fost vicepreşedintele CJ, membru în CA la Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Centrul Transilvaniei”, secretar general adjunct la PDL Alba

– nu deţine terenuri

– două apartamente, cumărate în 1996 şi 2006, de 96 mp, respectiv 47 mp, împreună cu soţia

– două autoturisme Volkswagen, anul fabricaţiei 2002, respectiv 2003

– în 2010 nu avea declarate economii la bancă, însă în 2011 şi-a deschis două depozite bancare; unul este de 4.032 euro şi altul de 20.511 lei; mai are un cont curent deschis în 2008, cu sold la zi de 7724 lei

– nu are credite

–  a încasat, anul trecut, din funcţia de vicepreşedinte, 42.600 lei; soţia are venit anual de 42730 lei de la Transgaz

3. Ioan Fulea (PDL)

– director general Oirom SRL

– teren intravilan de 756 mp în comuna Chinţeni (Cluj) cumpărat în 2007, teren agricol cumpărat în 2008, în comuna Meteş, de 6.500 mp

– casă de locuit în Alba Iulia, construită în 2006, de 290 mp

– două autoturisme (Ranger, fabricat în 2001 şi Renault, anul 2006), un ATV şi o motocicletă Suzuki, fabricată în 1998 – toate cumpărate

– un contrabas (din 2007, estimat la 3000 de euro), violoncel (2008, de 1.500 de euro), trei viori (din 2010, de 1000 de euro), bijuterii de 1.500 de euro, cumpărate în 2011

– depozit bancar de 43.465 lei şi cont curent de 6.000

– la categoria plasamente, investiţii şi împrumuturi acordate: de la Asociaţia Culturală Obârşia –12.700 de lei, ca artist

– credit de 31.000 de euro, contractat în 2006, până în 2026

– venituri: din activitatea de consilieri judeţean, anul trecut – 6816 lei, salariu de la „Oirom” SRL – 360 de lei, drepturi de autor – 42.173 lei, contract civil al soţiei – la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială – 460 lei

– asociat la „Oirom” SRL Alba Iulia, preşedinte şi membru fondator la Asociaţia Culturală Obârşia, Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România şi membru fondator la Asociaţia Culturală „Românaşii” – Cluj-Napoca

4. Claudiu Vasile Răcuci (PDL)

– la Blaj, teren intravilan de 300 mp şi extravilan de 3000 mp, cumpărate din 1999; casă de locuit de 247 mp, construită în 2004

–  două maşini Audi (2002) şi Mitsubishi (1999), cumpărate

– depozit la bancă de 40.000 lei

– venituri: ca director, 27.600 lei, anul trecut, ca şomer, 3.600  lei şi din indemnizaţia de consilier judeşean . 5.5.80 lei

5. Marius Nicolae Hațegan (PDL)

– director şi acţionar „Oma Grup Instal” SRL, administrator la „Adimar proiect Instal” SRL, membru CA la SC DPL SA

– teren agricol moştenit în 1991 de 5,2 hectare, cotă ½; două apartamente (unul, de 56 mp,  cumpărat în 2007 şi altul, de 48 mp, moştenit, în 2010; o casă de 3.253 mp cumpărată în 2008, deţine cota de 1/2.

– are un tractor, de 45 CP, cumpărat, an de fabricaţie 1992

– două conturi de card, cu sold total de 198.000 lei, un credit de 85.000 de lei contractat în 2007 şi scadent în 2030

– din salariul la firma sa, a obţinut venituri, anul de trecut, de 15.000 de lei, la care se adaugă cele ale soţiei, de 15.488 lei; a mai obţinut dividende de la cele două firme, de 249.000 de lei; împreună cu soţia, a mai avut venituri din chirii, de câte 24.000 de lei fiecare şi din calitatea de membru CA la DPL SA – 240 lei

6. Lucian Mihai Morar (PDL)

– fost director la Direcţia Silvică Alba, membru în Corpul Silvic Sindical Alba şi la societatea non-profit „Progresul silvic”

– două terenuri intravilane (unul, de 573 mp, obţinut prin schimb, în 2003 şi altul ,de 512 mp cumpărat în 2004), o păşune de 404 mp şi un teren arabil de 1.095 mp – ambele cumpărate: o casă de locuit de 120 mp, construită în 2003, în Alba Iulia şi o casă de vacanţă de 100 mp construită în 2006; toate proprietăţile le deţine împreună cu soţia

– nu are maşini declarate

– a acordat un împrumut unei persoane fizice, anul trecut, de 43.500 lei

– credit de 22.800 de euro contractat în 2006, pe 20 de ani

– din funcţia de director la Direcţia Silvică a obţinut venituri de 61.667 lei, la care se adaugă cele ale soţiei, de la CNPR (Poşta) – OJPP Alba, de 10.100 lei

7. Gheorghe Iviniș (PDL)

– acţionar la „Trans Iviniş&Co”, „Romana Med”, „Medienses” (cu activitate suspendată); director la „Trans Iviniş&Co”, vicepreşedinte CCIA Alba şi administrator la „Romana Med”, vicepreşedinte CA la „Voltrans” SA şi „Ecostar” SRL

– teren de 23.353 mp în Alba, 40.671 mp în Sebeş şi 12.895 mp în Braşov, toate dobândite după 1990;

– are două case în Sebeş (cu suprafaţă de 2.923 mp, construită în 1980, respectiv de 1.408 mp, moştenită), încă o casă pe contract de întreţiere, din 1996, de 172 mp şi o alta cumpărată în 2009, de 380 mp; mai are două apartamente în Sebeş, de 88 mp, cumpărate şi o casă de vacanţă de 352 mp, construită în 2003; toate proprietăţile le deţine împreună cu familia

– mai are bunuri şi bijuterii dobândite din 1954 până în 2004 în valoare totală de 15.000 de euro

– conturi sau depozite în lei (deschise în 2008 şi 2009) cu valoare totală de 686.892 lei şi în euro, din 2005, respectiv 2009, cu un total de 57.639 euro

– anul trecut, şi-a împrumutat firma cu 375.000 de lei

– din activitatea societăţii„Trans Iviniş&Co”, familia obţine venituri sub formă de salarii anuale de 81.932, la care se adaugă indemnizaţia anuală de la CJ a lui Gheorghe Iviniş, de 12.120 lei şi venituri din chirii obţinute de el şi soţie, în valoare de 10.554 lei. De asemenea, din dividende şi dobânzi, familia a mai încasat anul trecut, 207.878 lei şi 2.751 de euro.

8. Alexandru Danciu (PDL)

– două case de locuit, ambele moştenite: în Vinţu de Jos, din 2009, de 1.700 mp şi în Alba Iulia, de 1.010 mp, din 2002

– nu are terenuri

– au toturism Peugeot, cumpărat, an de fabricaţie 2005

– depozit bancar de 270.000 de lei deschis în 2000; nu are credite

– venituri din pensie şi salariul de primar (la Vinţu de Jos, anul trecut), în total, la care se adaugă pensia soţiei, de 10.080 lei

9. Marcel Simion (PDL)

– venituri din prestări servicii juridice prin cabinet avocat Marcel Simion, anul trecut, în total de 3.000 de lei lunar, de la primăriile Alb Iulia, Vinţu de Jos, Cetatea de Baltă şi Şibot

– două terenuri intravilane, cumpărate în Alba Iulia, în 1997 şi 1998, 900 mp, respectiv 1000 mp şi un teren agricol, de 1.200 mp, achiziţionat în 2008

– două case în Alba Iulia – una de 350 mp, construită în 2001 şi alta de 250 mp, cumpărată în 1998

– două maşini Renault Laguna (an fabricaţie 2003) şi Citroen C3 (2006); soţia conduce Volkswagen Bora (2002) şi Hyundai Tucson (2007)

– are depozite bancare în lei, în total de 205.000 lei şi un card bancar cu sold de 18.000 de lei; de asemenea, are acţiuni de 2.800 de lei la BRD

10. Marcel Stan (PDL)

– fost inspector general adjunct la ISJ Alba, director şi profesor la Grup Şcolar „HCC” Abrud, şi fost consilier local la Abrud

– teren intravilan de 69 mp (curte) şi casă de 115 mp, în Abrud, moştenite în 1982 şi deţinute împreună cu familia: un apartament de 50 mp în Cluj-Napoca, cumpărat în 2009

– două maşini Dacia Logan (an fabricaţie 2006, respectiv 2011)

– depozite bancare, deschise în perioada 2008-2011, cu o valoare totală de 100.558 lei

– nu are credite bancare

– venituri, anul trecut, de 29.278 din funcţia de inspector şcolar general adjunct, de 41.633 lei din cea de asistent manager la ISJ Alba, de 39.249 lei din cea de profesor, respectiv director la Grupul Şcolar „HCC” Abrud şi de 8.233 lei din poziţia de coordonator / expert la ISJ Alba; a mai primit 3.263 lei din indemnizaţia de consilier local la Abrud şi 3.776 lei din obligaţia de catedră, ca profesor la Grupu şcolar amintit

– este membru în Societatea Cultural-patriotică „Avram Iancu” Abrud, în Societatea de Ştiinţe Matematice şi vicepreşedinte PDL Abrud

11. Igor Cojocaru (PDL)

– director medical SAJ Alba, medic chirurg, preşedinte, în 2011, la PDL Ocna Mureş

– casă de 220 mp, în Republica Moldova, construită în 1997

– autoturism Mercedes fabricat în 2001

– depozit bancar deschis în 2009, în valoare de 150.697,2 lei, investiţii în fonduri de 57.781 lei

– a împrumutat o persoană fizică, anul trecut, cu 15.000 de dolari

– din activitatea de medic chirurg a încasat, anul trecut, 217.819 lei de la spitalele din Ocna Mureş şi Abrud; din cabinetul medical individual de la Ocna Mureş, venitul anual a fost doar de 863 de lei, iar din indemnizaţia de consilier judeţean a obţinut 6.175 lei; la acestea se adaugă veniturile soţiei, de la AJOFM, de 5.561 lei

12. Virgil Tătar (PDL)

– a fost director Cancelarie prefect, în 2011

– teren de 2276 mp, în Alba Iulia, cumpărat în 2002, deţinut împreună cu familia; spaţiu comercial de 55 mp, în Alba Iulia, obţinut la schimb, în 1993

– autoturism Volvo (an fabricaţie 2007); anul trecut, a vândut o maşină Land Rover cu 5.500 de euro

– are credit de 10.000 de euro, contractat în 2005, pe 10 ani

– din funcţia de la Prefectura Alba a obţinut anul trecut venituri de 38.154 lei: soţia completează cu salariul pe anul trecut de 14.540 lei, ca profesor, la Şcoala Română de Afaceri şi 9.322 lei, ca administrator la o firmă; din alte surse, a mai primit 6.109 lei

13. Cornel Filipescu (PDL)

– pensionar

– terenuri agricole cu o suprafaţă totală de 5,7 hectare, moştenite în 2002 şi 2003

– o casă de 80 mp în Alba Iulia, moştenită în 2003 şi un apartament de 68 mp cumpărat în 1992

– autoturism Renault Clio (an fabricaţie 2005), cumpărat

– din pensii, familia Filipescu a încasat anul trecut 30.000 de lei

14. Nicolae Truță (PDL)

– expert contabil, membru CA la Spitalul Cugir, membru CECCAR şi Sindicatul „Apărarea”

– apartament cumpărat în 2007, în Cugir

– autoturism Volkswagen (an fabricaţie 2001)

– patru credite, în valoare totală de 54.500 lei

– salariu anual de 30.253 de lei de la SC FAC SA, indemnizaţia de consilier, pe 2011, în total de 5.412 lei şi de la CA Spitalul Cugir 192 de lei

15. Gabriel Cîra-Grigorescu (PDL)

– director adjunct Grupul Şcolar Forestier Cîmpeni

– casă de locuit de 74.5 mp, construită în 2008, împreună cu soţia

– autoturism Renault Clio din 2003

– venituri, din salariul de profesor, respectiv director la Grupul Şcolar Forestier Cîmpeni, anul trecut – 20.000 lei; soţia, asistentă medicală la Spitalul Orăşenesc Cîmpeni – 12.500 lei

16. Simion Crețu (PNL)

– director ADR Centru, membru în delegația permanentă a PNL și vicepreședinte PNL Alba

– deține 1 teren agricol (5,73 h), 1 teren forestier (1 h)  și 1 teren intravilan (1 h), toate în comuna Stremț, și un alt teren intravilan în Alba Iulia (0,12 h)

– 3 case de locuit, dintre care 2 în comuna Stemț ( 220 mp si 60 mp) și 1 în Alba Iulia (179 mp)

–  2 autoturisme marca Renault Clio și Renault Fluence

– în calitate de director al ADR Centru, câștigă pe an 97.868 lei, iar de la S.G.A Alba Iulia mai obține pe an 38.987 lei; alți 6.980 lei îi câștigă în urma unor exploatații agricole la Stremț, iar 6.204 lei îi revin de la Universitatea Româno Germană; în calitate de manager proiect la ADR Centru câștigă 33.486 lei pe an, iar de la CJ Alba primește o indemnizație de 9.725 lei

– nu deține bijuterii sau alte bunuri prețioase a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro

– depozite bancare: unul în valoare de 59.985 lei (deschis în 2010), altul de 16.927 lei (deschis în 2001) și un cont curent deschis în 2003, în valoare de 19.760 lei

17. Ioan Dîrzu (PSD)

– vicepreşedinte „Albalact” SA, preşedinte PSD Alba, membru în Colegiul Medicilor Veterinari din România

– deține un teren intravilan cu o suprafață de 10 h, cumpărat în 2002, 2 case de locuit (una în Alba Iulia, în suprafață de 130 mp, moștenită în 2005 și o altă casă într-o locație nemenționată, de 100 mp, moștenită în 1987); un apartament de 95 mp, în Alba Iulia, cumpărat în 2002

– conduce o Skoda Octavia fabricată în 2000

– are deschis un cont curent la ING Bank, din 2007, în valoare de 125.000 lei; deține acțiuni la SSIF Target Capital cu o cotă de participare de 391.941 lei și o valoare totală la zi de 89.000 lei, și acțiuni la SC „Prefera Foods” SA- cotă de participare de 27.200 lei și o valoare la zi de 272.000 lei; în calitate de vicepreședinte la SC „Albalact” SA, obține un venit anual de 42.000 lei, iar în calitate de director general la aceeași companie mai căștigă alți 180.000 lei pe an; soția sa, șef Serviciu Resurse Umane la SC „Prefera Foods” SA câștigă pe an 30.000 lei; de la Consiliul Județean Alba obține o indemnizațiae de 5.400 lei iar alți 540 de lei sunt proveniți din alocație de stat

18. Mihai Mircea Nicușor (PNL)

vicepreședinte PNL Alba și vicepreședinte PNL Cugir

– deține 4 terenuri intravilane în Alba Iulia (700 mp) și Cugir (2482 mp, 1600 mp şi 3932 mp); un apartament în Cugir de 63 mp, o casă de vacanță de 200 mp, în Cugir, dobândită în 2007 și o casă de locuit încă în construcție, de 400 mp, în Cugir

– conduce un Volkswagen fabricat în 2007

– deține bijuterii în valoare de 40.000 lei

– are o cont deschis cu o valoare la zi de 2.200 lei, un depozit bancar de 25.838 euro, precum și un alt depozit în sumă de 15.000 lei; într-un alt cont, are depuşi 115.500 lei

– în calitate de consultant la „B&M Consulting”, câștigă 12.056 lei, de la CSAT obține 54.859 lei, iar de la OIRPOS DRU, unde este angajat câștigă 39.757 lei

– de la CJ Alba câștigă pe an 5.412 lei, iar din ocupaţie de cadru didactic la U.T.C.N câștigă 1.826 lei

– este asociat la B%M Direct Consulting cu 34% acțiuni și la SC CMBS Cugir cu 50% acțiuni; este membru la Cooperativa de Credit Teiuș-Cugir, de unde obține 10.000 pe an, la Societatea Română de Detonică și la A.G.I.R

19. Ioan Florea (PSD)

– economist, vicepreşedinte PSD Alba

două terenuri intravilane în Alba Iulia de 964 mp și 256 mp, un alt teren intravilan într-o localitate nespecificată de 600 mp și un teren extravilan de 3700 mp, în Alba Iulia; două case de locuit în Alba Iulia în suprafață de 430 mp și 105 mp, precum și o altă casă de locuit, într-o locație nespecificată, în suprafață de 80 mp

– depozit bancar deschis în 2010, cu o valoare la zi de 50.000 lei

– credit contractat în 2007 și scadent în 2016, cu o valoare de 80.000 lei

– în calitate de economist la SC „Albatros Gold”, câștigă pe an 19.326 lei; soția sa este referent la Poșta Română și câștigă pe an 29.199 lei pe an; de la CJ Alba, Florea obține o idemnizație de 6.173 lei

20. Florin Claudiu Roman (PNL)

–          vicepreşedinte PNL Alba, membru ONG „Capitala culturală europeană Alba Iulia 2020”

împreună cu soţia, deţine teren intravilan (370 de mp), cumpărat în 2005, teren intravilan (246 mp), cumpărat în 2009, o casă construită (309 mp)

–          maşini: Volkswagen Golf (2011), BMW X3 (2011) şi Volvo

–          bijuterii achiziţionate în perioada 2005-2012, în valoare totală de 4.000 de euro

–          conturi curente, depozite, cu valoare totală de 145.000 de lei

–          card credit de 4.900 de lei

– venituri din salarii: anul trecut, 210.000 lei (secretar general CSA) şi soţia 36.000 de lei – de la „Albani Forex”

21. Virgil Nicolae Nariţa (PSD)

– două terenuri intravilane la Roşia Montană (de 400 mp, respectiv 2000 mp, achiziţionate în perioada 1986 – 2000) şi două terenuri intravilane în Alba Iulia (de 3000 mp, respectiv 5000 mp); un apartament de 50 mp, cumpărat în 1997

– din funcţiile de director, respectiv administrator la SC „Andy” SRL a obţinut, anul trecut, 8.640 lei

– acţionar unic la „Andy” SRL Roşia Montană şi preşedinte la ONG Barajul Apuseni Abrud şi la Asociaţia Crescătorilor de Taurine Roşia Montană

22. Romul Popa (PNL)

– vicepreşedinte BPJ PNL Alba, membru în Colegiul Dentiştilor Alba

– deține un teren intravilan de 53 de mp la Stremț, un apartament de de 65 de mp la Aiud și un cabinet stomatologic de 53 mp la Aiud

– are un autoturism BMW fabricat în 2001

– are două depozite bancare, deschise în 2002 în sumă de 15.444 lei și 10.040, 59 lei; are economii personale în valoare de 16.000 de euro; a acordat un împrumut în nume personal, în valoare de 40.000 de lei cu o cotă de participare de 6000 lei pe lună

– de pe urma cabinetului stomatologic pe care îl deține, câștigă pe an 29.787 lei iar soția sa, tot medic stomatolog, câștigă alți 23. 787 lei

23. Petru Romi Dragosin (PSD)

președinte PSD Sebeș și vicepreședinte al organizației județene a PSD Alba, director adjunct marketing la „Hidroserv” Sebeș

– deține un teren agricol la Sebeș, în suprafață de 1, 50 h, dobândit în 2002; are 2 case de locuit la Sebeș, achiziționate în 2002 și 2007, în suprafață de 1100 mp și 2.350 mp și o altă casă, moștenită în 2009, în suprafață de 2.600 mp

– are 2 autoturisme, un Volkswagen Passat și un Golf  4, fabricate în 2004 și 2002 și o remorcă fabricată în 1999

– are un depozit bancar deschis în 2010, cu o valoare la zi de 10.000 de euro

-din funcţia de director adjunct marketing la „Hidroserv” Sebeș, a câştigat, anul trecut, 100.887 lei; în calitate de economist la „Hidroelectrica” a mai obținut 42.978 lei; de pe urma caselor pe care le are date spre închiriere la Sebeș mai obține câte 2.542 lei pe an; de la CJ Alba și ATOP a mai câştigat 10.176 lei pe an

24. Cristian Dan Pașca (PNL)

– preşedinte PNL Cîmpeni, medic de familie, administrator la SC „Arcom” SRL

– deține un teren agricol la Cîmpeni, în suprafață de 0,23 hectare, dobândit în 2008 și încă un teren, donat în 2004, în suprafață de 1 hectar; are un apartament la Cîmpeni, cumpărat în 2007, în suprafață de 100 mp

– nu are mașină

– credit scadent în 2020 în valoare de 45.000 lei;

– în calitate de administrator la SC „Arcom” SRL, a obţinut anul trecut 12.000 lei; din indemnitaţia de consilier local la Cîmpeni, şi-a suplimentat veniturile cu 5.200 lei; de pe urma cabinetului medical pe care acesta în deține în calitate de medic de familie, își întregește veniturile cu suma de 75.000 lei pe an; soția sa câștigă, de la „Aristur Câmpeni” SRL, unde este administrator, 12.000 lei pe an

25. Dorin Sandea (PSD)

– secretar executiv PSD Alba, profesor, președinte la „Casa Școalelor” Filiala Alba și președinte la Unicef, Filiala Alba

– are un apartament în Alba Iulia, cumpărat în 1990, de 39,9 mp, un autoturism Oltcit din 1989 și o Dacia Logan din 2007

– credit din 2007, în valoare de 9.100 euro

– în calitate de profesor la Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia, câștigă pe an 22.166 lei; de la CJ Alba câștigă pe an 5.412  lei

26. Angelica Elisabeta Mocan (PNL)

– avocat, Membru PNL Alba, preşedinte al Asociaţiei „Centril de Mediere Alba”, vicepreşedinte la Uniunea Centrelor de Mediere din România, membru în comisia permanentă la Consiliul de Mediere din România

–  are 4 terenuri intravilane, dintre care două în comuna Iara, sat Buru, judeţul Cluj, în suprafață de 268 mp, un alt teren în Alba Iulia, de 1.050 mp și un altul în comuna Galda de Jos, în suprafață de 2.335,5 mp, cumpărat în 2007; mai deține un teren extravilan în comuna Întregalde, de 3978, 5 de mp, cumpărat în 2007

– are un apartament în Alba Iulia, cumpărat în 2003, de 80 mp și două case de locuit, în Alba Iulia și Poiana Gălzii, de 55 de mp, respectiv 143 mp

– deţine două autoturisme: Audi A4, din 2004 și Mitsubishi din 2003

– are două depozite bancare în valoare de 40.000 lei fiecare

– credit contractat în 2011, pe 15 ani, în valoare de 44.800 de euro

– de la Baroul Alba unde activează ca avocat, câștigă 169.665,10 lei pe an, iar soțul ei câștigă ca judecător la Tribunalul Alba 82.225 lei pe an

27. Nicolae Pușcă (PSD)

– două terenuri agricole în Cetatea de Baltă şi Călâpna de Jos, moştenite în 2010, în suprafaţă totală de 1 hectar şi unul intravilan, de 2.256 mp

– două case în Blaj şi Sîntămărie, prima cumpărată în anul 2000, de 532 mp şi a doua de 82 mp, moştenită; mai deţine patru apartamente cumpărate în perioada 2004 – 2010 (unul în Bucureşti şi trei în Cluj-Napoca)

– are 7 depozite bancare în lei şi unul în euro, cu valoare totală de 153.000 de lei

– din indemnizaţia de consilier judeţean a obţinut anul trecut 8.444 lei, din funcţia de şef serviciu SSM la „Jidvei” SRL – 30.500 lei; se adaugă venituri obţinute din surse independente (servicii de asigurări, chirii şi întreprindere individuală) de 77.936 lei; soţia sa, director economic la „Jidvei” SRL a câştigat 42.500 lei, iar alocaţiile celor trei copii au fost anul trecut de 1.512 lei

28. Dumitru Fulea (PNL)

– inspector şi membru în sindicatul DSVSA Alba, președinte PNL Sebeș şi vicepreședinte PNL Alba

– deţine un teren agricol în comuna Gârbova, moștenit în 2003, de 4.580 mp şi un apartament la Sebeș, dobândit în 1992, de 41 mp

– are trei maşini: un BMW fabricat în 1979, un Suzuki din 1996 și un Audi A6, din 2002

– ca inspector la DSVSA Alba, a câștigat anul trecut 10.500 lei

29. Marcela Eugenia Dărămuș (PSD)

– profesor de specialități economice la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, asociat-administrator la SC „Dalimar” SRL, președinta Organizației de Femei a PSD Alba și vicepreședinte la PSD Alba

– deține un teren arabil de 664 mp în Cluj Napoca și un teren intravilan de 1.800 mp în Alba Iulia; are un apartament în Alba Iulia, cumpărat în 1991, de 64 mp

– are un împrumut bancar din 2005, cu o valoare de 800 de euro și un împrumut la CAR, în valoare de 22.000 lei

– de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia câștigă pe an un salariu de 19.488 lei. iar de la Casa Corpului Didactic alți 25.248 lei

– în calitate de director al FEG Alba Iulia, câștigă pe an 1.239 lei, iar indemnizaţia de consilier a fost de 6.652 lei pe tot anul trecut; soțul primește de la SC „Ion Moș” SRL un salariu pe an de 16.415 lei

30. Ion Marincaș (PP-DD)

-membru în SCMDRR Filiala Alba

– un teren intravilan cu suprafaţa de 1,071 mp, cumpărat în 2005, un teren intravilan cu suprafaţa de 2,100 cumpărat în 2006; o casă cu suprafaţa de 914 mp, dobândită în 2008 şi un apartament cu suprataţa 79,87 mp, dobândit în 2009

– un autoturism VW – anul fabricaţiei 2000; un autoturism Matiz- anul fabricaţiei 2006

– credit din anul 2008 scadent în 2033 cu valoare 9.894 de euro

– din pensie, anul trecut: 20.600 lei; soţia, salariu de la SC „Lima Com” Miercurea de 9.000 lei pe an

Marincaş Ion: Casa de Pensi – pensie 20.600 Ron

31. Horațiu Mugur Bibolar (PP-DD)

– pensionar

– un teren intravilan cu suprafaţa de 1.376 mp, cumpărat în anul 1995 (50%), un teren agricol moştenit, cu suprafaţa de 1,09 hectare; o casă cu suprafaţa de 90 mp, cumpărată în anul 1995 (cotă parte 50%)

– deţine un autoturism VW fabricat în anul 2000 şi un autovehicul Suzuki fabricat în anul 1986

– are venituri din pensie, 21.000 de lei şi din activităţi agricole – 1.500 lei

32. Marin Cenușă (PP-DD)

– administrator SC. Claudiu & Marin

– o casă cu suprafaţa de 261 mp, construită în 2008; spaţiu comercial construit (restaurant)  în 2008: casă moştenită în 1986 şi o balastieră cu suprafaţa 1.000 mp, cumpărată în anul 2008.

– deţine o autoutilitară Ford fabricată în anul 2003, un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2000 şi o  volă fabricată în anul 1980

– a avut venituri din pensie de la Exploatarea mineră Roşia Montană de 11.760 lei, anul trecut.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate