O femeie a fost rănită într-un accident rutier petrecut în localitatea Gârbova. Unul dintre șoferii implicați a părăsit locul faptei.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 10.50, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Gârbova, a avut loc un eveniment rutier, iar o persoană ar fi fost rănită.

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Gârbova, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Văii din localitatea Gârbova, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de o tânără de 19 ani, din aceeași localitate. Cele două mașini s-au lovit.

Bărbatul ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificat de către polițiști, ulterior, la domiciliul său.

În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Gârbova, pasageră în autoturismul condus de tânăra de 19 ani, a suferit leziuni corporale. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Sebeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.