Connect with us
Advertisement

Economie

Când ies la pensie femeile cu cel puțin trei copii. De când s-ar putea aplica măsura. Vârsta de pensionare pentru femei se schimbă

Publicat

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că vârsta de pensionare se va modifica pentru femeile din România. Există însă o excepție de la regulă. Ministerul Muncii are în vedere o lege care prevede că femeile care au avut mai mulţi copii să iasă mai repede la pensie.

Potrivit anunțului ministrului, vârsta standard de pensionare pentru femei este în prezent de 61 de ani și 6 luni și va crește treptat până la egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani.

Vezi și PENSII 2022: Pensionare cu 2 ani mai devreme, fără penalizare. Noi localități în LISTĂ. Modificare la Legea Pensiilor, promulgată

Creşterea vârstei de pensionare va avea loc gradual, până în 2030.

Vezi: Crește vârsta de pensionare pentru femeile din România. Va exista o excepție de la regulă. Ce spune ministrul Muncii

Însă, la cererea acestora, mamele cu trei copii vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil.

Astfel, aceste mame vor putea ieși la pensie cu șase ani mai devreme decât în mod normal, dacă au stagiul minim de cotizare.

În plus, dacă au avut mai mult de trei copii, legea spune că se vor putea pensiona cu un an mai devreme pentru fiecare copil.

Mai exact, dacă acestea au crescut patru copii până la vârsta de 16 ani, vor ieși la pensie cu 7 ani mai devreme, iar dacă au cinci copii, se vor putea pensiona cu 8 ani mai devreme, după cum spune legea nr 127/2019.

Citește și Modificări în PNRR: pensiile speciale vor fi raționalizate. O nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pentru cele în plată

Deși publicată în Monitorul oficial, această lege va începe să producă efecte începând cu anul 2023.

Noua lege a pensiilor, inclusiv măsura aceasta, a fost amânată prin OUG pentru 1 septembrie 2023, potrivit avocatnet.ro.

Vârsta de pensionare pentru femei va crește la 65 de ani

Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată.

Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a explicat ministrul Muncii, la Antena 3.

Reamintim faptul că pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și 6 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

foto: arhivă, rol ilustrativ

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement