Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce amendă primesc șoferii care circulă cu maşina acoperită de zăpadă sau cu parbrizul, luneta și geamurile laterale murdare

Publicat

Şoferii care merg cu geamurile mașinilor murdare riscă amenzi serioase, prevăzute în noul Cod Rutier. Potrivit autorităţilor, se consideră că parbrizul, luneta şi geamurile laterale sunt murdare atunci când le restrâng sau chiar le estompează vizibilitatea.

Prevederea este valabilă atât în cazurile în care parbrizul, luneta și geamurile laterale sunt murdare de noroi dar și atunci când șoferii sunt circulă pe drumurile publice cu geamurile acoperite de zăpadă sau înghețate.

Totuși, termenul „geam murdar” nu este definit foarte clar în lege. Avocații sunt de părere că o sancţiune de acest fel poate fi uşor atacată în instanţă.

Conform  Codului rutier, şoferii care nu respectă obligaţia de a “menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului” riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.

Concret, având în vedere perioada cu ninsori, şoferii care nu-şi curăţă parbrizul, luneta şi geamurile laterale de zăpadă pot risca să fie opriţi de poliţişti şi să fie sancţionaţi.

De asemenea, este vorba și despre mizeria acumulată pe geamuri.

În 2024, amenzile pentru șoferii care ignoră acest aspect pot ajunge la suma de 430 de lei.

Valoarea punctului de amendă este în prezent echivalentul a 10% din salariul minim brut pe economie, însă din 2017 este limitată la suma de 145 de lei. Cu efect începând din 1 ianuarie 2024, situația se modifică semnificativ.

Astfel, un punct de amendă va reprezenta 5% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

La un salariu minim brut de 3.300 de lei, valoarea unui punct de amendă ajunge la 165 de lei. Prin urmare, amenzile vor înregistra o creștere de 14%.

Codul Rutier 2024, modificat

Conform prevederilor Codului Rutier, persoanele fizice sau juridice pot primi sancțiuni cuprinse între 21 și 100 de puncte de amendă. Așadar, amenzile maximale pot atinge între 3.465 și 16.500 lei, adică între 700 și 3.300 de euro.

Calculul amenzilor rutiere pe cele cinci clase de sancțiuni, cu punct de amendă 165 lei.

  • clasa I (2-3 puncte-amendă): 330 – 495 lei
  • clasa a II-a (4-5 puncte-amendă): 660 – 825 lei
  • clasa a III-a (6-8 puncte-amendă): 990 – 1.320 lei
  • clasa a IV-a (9-20 de puncte-amendă): 1.485 – 3.300 lei
  • clasa a V-a (21-100 de puncte-amendă): 3.465 – 16.500 lei

Sancțiuni mai severe pentru șoferii care încalcă limitele de viteză

De la începutul anului 2024, Codul Rutier a suferit actualizări, impunând sancțiuni mai severe pentru șoferii care încalcă limitele de viteză. Respectarea strictă a acestor limite este esențială, iar gradul sancțiunilor variază în funcție de cât de mult depășește șoferul limita de viteză:

  • 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă
  • 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă
  • 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă
  • 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă
  • Peste 50 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului pentru 90 de zile
  • Peste 70 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului pentru 120 de zile

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement