Actualitate
Ce controale medicale trebuie să faci anual. Mai puțin de o jumătate dintre români merg la timp, la medic
Românii amână cel mai mult vizitele medicale dintre toți cetățenii UE. Un studiu realizat de Eurostat în 2014 arată că doar 46,1% dintre români au mers la doctor în anul precedent. Fiind singurii cu o frecvență mai mică de 60%, această reticență de a apela la sistemul medical iese în evidență.
Astfel, mai mult de jumătate din români nu fac analizele medicale anuale de care au nevoie. Spre exemplu, medicii recomandă ca toate femeile de peste 40 de ani să facă mamografii, însă puține femei din România respectă această bună practică. În 2014, România avea cel mai mic procent de femei cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani care au beneficiat de mamografii: doar 6,4%.
Ce analize și controale trebuie făcute anual
Riscurile la care se supun persoanele care evită să își facă analizele nu sunt mici și cresc odată cu vârsta. Este necesară realizarea anuală a anumitor controale pentru a preveni afecțiuni grave sau cu impact ridicat asupra calității vieții. Printre acestea se numără: cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, hepatita, infecțiile (digestive, urinare), anemiile și tulburări de coagulare a sângelui.
Această listă este orientativă, deoarece intervin factori precum vârsta și caracteristicile individuale ale pacientului în stabilirea setului complet de analize anuale:
Control general
Acesta este necesar pentru verificarea riscurilor generale de sănătate la care e supus pacientul. Pe lângă analize precum cele pentru tensiune, colesterol, greutate, se adaugă unele în funcție de riscurile indicate de istoricul medical personal și familial.
Analize de sânge
Frecvent, analizele de sânge includ hemoleucograma, VSH, creatina, glicemia, transaminazele și profilul lipidic. Acestora li se alătură adesea și un examen de urină.
Ecografii
Ecografiile abdominale sau abdomino-pelviene sunt recomandate anual. Astfel, se poate evalua periodic starea de sănătate a rinichilor, ficatului și a organelor genitale.
Control ginecologic
Pentru femei, testul Papanicolau ajută la depistarea timpurie a cancerului de col uterin. Pentru bărbați, cancerul de prostată poate fi depistat ușor printr-o examinare fizică. Medicul ginecolog poate recomanda și analize suplimentare, dacă este cazul.
Consultație dermatologică
Cancerul de piele este deosebit de riscant din cauza evoluției sale rapide și a numărului de cazuri în creștere. Consultația dermatologică anuală este necesară pentru identificarea melanoamelor, care pot fi confundate cu simple alunițe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News