Actualitate
Claudiu Răcuci (PNL): Învățământul obligatoriu de 15 ani, o păcăleală care poate face mai mult rău decât bine
Deputatul PNL Claudiu Răcuci trage un semnal puternic de alarmă asupra faptului că sistemul de învățământ nu este pregătit pentru învățământul obligatoriu de 15 ani, deoarece infrastructura școlară este foarte proastă, grădinițe sunt puține sau deloc în mediul rural, iar impactul măsurii poate fi devastator pentru familiile din mediul rural: „Săptămâna aceasta, Camera Deputaților a aprobat o propunere legislativă prin care, învățământul obligatoriu urmează să fie de 15 ani, adică va cuprinde doi ani de grădiniță, un an la clasa pregătitoare, și cele 12 clase ale învățământului preuniversitar.
Cei de la PSD, consideră că simpla scriere într-o lege a nivelului obligatoriu de școlarizare pe care trebuie să-l parcurgă un elev, va rezolva de la sine problema învățământului din România. Chiar așa? Chiar am ajuns să ne furăm singuri căciula? Dacă PSD-ALDE nu ar fi dorit să mimeze un interes fals pentru soarta educației din România, atunci s-ar fi ocupat de construirea celor 2.500 de școli și grădinițe noi pe care le-au promis, ar fi asigurat microbuze suficiente pentru transportul școlar și ar fi plătit dascălii decent. S-au construit oare grădinițe și școli noi și nu am aflat eu? În ce școli și în ce grădinițe sunt obligați copiii să meargă? Tot în cele fărâmate, fără autorizații, fără toalete cu apă curentă? Un guvern care se pregătește închidă de la toamnă peste 500 de școli, la nivel național, se laudă că vrea învățământ obligatoriu de 15? Cum vor ajunge copiii de la țară la grădiniță, căci la ei în sat nu prea sunt grădinițe? Cine se va îngriji de ei? Te poți juca cu viața unui copil de 4 ani?
Eu aș fi votat pentru un asemenea proiect, dacă inițiatorii ar fi făcut studii de impact asupra a ceea ce impune această măsură. Am atras atenția asupra faptului că acest proiect poate să fie o pacoste pentru familiile din mediul rural, unde nu sunt grădinițe, nu sunt drumuri, nu sunt mijloace de transport, iar părinții sunt foarte săraci. În Munții Apuseni, casele sunt la distanțe mari, de zeci de Km față de școli și grădinițe. Cine va duce copilul de 3-4 ani nu știu câți Km peste dealuri? Cine îl aduce acasă? Știu cei din PSD cu e iarna în satele românești? Cine oare crede că moții au bani ca să angajeze bone care să-i ducă și să-i aducă de la grădiniță?
Alianța PSD-ALDE, dacă ar fi vrut să nu mimeze că face ceva, atunci ar fi trebuit să se ocupe de problemele reale ale învățământului: să contruiască grădinițe în satele româneși, să asigure transport școlar modern în mediul rural, spații curate și dotate în școli și grădinițe, să elimine învățământul cu predare simultană și să monitorizeze starea socială a fiecărui copil în parte. Da! Toți copiii trebuie să meargă la școală. Eu susțin cu toată puterea ideea ca elevii români, mai ales cei din mediul rural, să parcurgă toate treptele pe care le poate oferi sistemul național de educație, de la grădiniță și până la doctorat. Acest lucru nu-i posibil cu vorbe frumoase, ci cu bani mulți investiți în educație. Nu putem să dăm legi care ar putea să facă mai mult rău decât bine!”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News