Actualitate
CNAS modifică legea pentru situaţiile în care sistemul cardului de sănătate nu este funcțional. Ce trebuie să facă medicii de familie și farmaciile
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) modifică legea pentru cazurile în care sistemul informatic al cardurilor de sănătate nu este funcțional. Întreruperile și erorile din ce în ce mai dese din ultimul an ale platformei PIAS au determinat Guvernul să completeze HG nr. 161/2016 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, în situațiile de acest gen, CNAS va publica pe site-ul propriu un anunț privind defecțiunea sistemului, iar serviciile medicale și dispozitivele medicale se vor acorda atunci în regim off-line. Termenul transmiterii datelor în aceste perioade este de până la sfârșitul lunii în curs sau cel târziu până la termenul de raportare a activității lunii anterioare prevăzut în contract, dar se poate modifica de comun acord.
„În situația producerii unor întreruperi în funcționarea Platformei informatice din asigurările de sănătate, denumită în continuare PIAS, constatate și comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin publicare pe site-ul propriu, serviciile medicale și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line. Transmiterea în PIAS, de către furnizorii de servicii medicale și de dispozitive medicale, a serviciilor acordate în regim off-line pe perioada întreruperii PIAS și a serviciilor acordate off-line anterior producerii întreruperii care aveau termen de transmitere pe perioada întreruperii, conform prevederilor contractuale, se face până la sfârșitul lunii în curs sau cel târziu până la termenul de raportare a activității lunii anterioare prevăzut în contract”, se precizează în Hotărârea privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016—2017.
De asemenea, termenul de raportare a activității lunii anterioare prevăzut în contractul încheiat între furnizorii de servicii medicale/de dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate se poate modifica de comun acord, ca urmare a perioadelor de întrerupere sau a întreuperii funcționării PIAS în perioada de raportare a serviciilor medicale / dispozitivelor medicale.
În situația producerii unor întreruperi în funcționarea PIAS, constatate și comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin publicare pe
site-ul propriu, furnizorii de medicamente eliberează în sistem off-line medicamentele din prescripțiile medicale on-line și off-line, în condițiile prevăzute în norme. În aceste situații medicamentele prescrise nu se eliberează fracţionat. Transmiterea în PIAS, de către furnizorii de medicamente a medicamentelor eliberate în regim off-line pe perioada întreruperii PIAS se face până la sfârșitul lunii în curs sau cel târziu până la termenul de raportare a activității lunii anterioare prevăzut în contract.
Totodată, termenul de raportare a activității lunii anterioare prevăzut în contractul încheiat între furnizorii de medicamente și casele de asigurări de sănătate se poate modifica de comun acord, ca urmare a perioadelor de întrerupere sau a întreruperii funcționării PIAS în perioada de raportare a medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu eliberate.
Serviciile medicale/medicamentele/dispozitivele medicale acordate/ eliberate off-line la care se înregistrează erori în utilizarea cardului de asigurări sociale de sănătate în perioada de întrerupere a funcționării sistemului național al cardului de asigurări sociale de sănătate se validează strict pentru aceste erori.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite ordin, până la termenul de raportare a activităţii lunare prevăzut în contract, pentru ziua/zilele în care sunt constatate întreruperi în funcţionarea PIAS în condiţiile art. 199 – 201. Ordinul cuprinde procedura de transmitere în PIAS a serviciilor acordate off-line și/sau procedura de validare a acestora în cazul imposibilității de a utiliza on-line sistemul național al cardului de asigurări sociale de sănătate – parte componentă a PIAS -, ca urmare a întreruperii în funcționarea acestuia, și se publică pe pagina web a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la adresa www.cnas.ro.
sursa: cnas.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News