Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat PNL Alba: Un aiudean pentru Aiud, în Senatul României (P)

Publicat

Dragi aiudeni, nu am fost singură în acest prim mandat de primar al municipiului Aiud. Am lucrat cu o echipă de aiudeni. Unul dintre aceștia este Sorin Ioan Bumb, un om care a pus umărul la foarte multe dintre proiecte pe care le-ați văzut demarate sau finalizate în acești 4 ani la Aiud.

Alegerile locale au reușit să structureze la Aiud o echipă majoritară a PNL (primar și consilieri locali); la fel, la Consiliul Județean, votul a fost covârșitor pentru PNL (președinte CJ și consilieri județeni). În 6 decembrie, avem nevoie să completăm echipa la nivel național. Avem nevoie de un Parlament majoritar PNL, care să dezvolte România!

Sorin Bumb merită să ne reprezinte în Senat pentru că este omul potrivit la locul potrivit. Știe să adune în jurul său oameni care produc efecte utile societății, este calm, dedicat, își onorează angajamentele, mereu fiind deschis soluțiilor. În activitatea sa de parlamentar Sorin Bumb a introdus modificări de legislație deosebit de importante, precum cea care îi obligă acum pe distribuitorii sau furnizorii de gaze ca, în termen de 90 zile de la obținerea autorizației de construcție, de către orice cetățean, să execute gratuit branșamentul de gaz. În plan local, la temelia proiectului Transalpina de Apuseni, care aduce beneficii majore pentru municipiul Aiud, a contribuit și Sorin Bumb, încă de pe vremea când lucra la Consiliul Județean Alba. Cu ajutorul său am avut mereu o legătură directă cu instituțiile de la nivel central pentru proiecte foarte importante pentru Aiud: baza sportivă omologată UEFA și FRF, aflată în stadiul de licitație, sau reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu” și construirea unei noi creșe, obiective ale căror fișe de proiect le realizăm acum. Sorin Bumb și echipa de parlamentari a PNL Alba ne sprijină constant în aceste demersuri.

Performanța PNL la nivel local o cunoașteți și ați răsplătit-o cu votul dumneavoastră. La Aiud, guvernarea locală liberală a dublat bugetul pentru investiții și municipiul a prosperat în zona fondurilor europene cum nu a făcut-o niciodată, cu peste 95 de milioane de lei câștigați pentru comunitate. Investițiile în infrastructură (peste 20 de străzi modernizate) sporesc atractivitatea pentru investitori. Serviciile medicale au fost îmbunătățite: avem un computer tomograf, Compartimentul de Boli Infecțioase a fost renovat și adaptat normelor în vigoare și nevoilor actului medical, Secția de Chirurgie Generală și Secția de Ortopedie Traumatologie au fost renovate, cabinetul stomatologic școlar a fost dotat cu aparatură modernă. Măgina are rețea de apă potabilă. Gârbovița, Gârbova de Sus au fost cuprinse în extinderea rețelei de apă. La Sâncrai, Ciumbrud, Aiudul de Sus lucrările la rețelele de canalizare se apropie de final. Numărul locurilor de parcare este în continuă creștere. Cu fonduri europene, promovăm transportul alternativ, cumpărăm autobuzele electrice, ecologice și avem o preocupare majoră pentru protejarea mediului înconjurător. Alte proiecte majore le avem pregătite pentru viitor și Sorin Bumb, alături de parlamentarii PNL Alba, ne sprijină pentru obținerea finanțărilor guvernamentale.

Ce vreau să spun prin toate acestea? E simplu. Pentru Aiud este nevoie de o echipă care să lucreze coordonat și structurat. Echipa este completă atunci când poate decide politici publice la toate nivelurile – local, județean și național. În postul Crăciunului, mesajul meu este unul de suflet: să căutăm faptele și oamenii care stau în spatele faptelor. Pentru a ne completa echipa, avem nevoie de Sorin Bumb în Senatul României și avem nevoie de o majoritate PNL în Parlamentul României!

Pe 6 decembrie, votați Sorin Bumb și echipa PNL Alba pentru Parlamentul României! Doar dacă menținem victoria din Alba, de la alegerile locale, România va scăpa de scenariul roșu !

Oana BADEA,

Primarul Municipiului Aiud

Comandat de Partidul Național Liberal, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025, distribuit de SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 25.11.2020 at 16:28

    Mai femeie, nu-i mai pune in carca lui Bumbacea asta realizarile tale, ca asta in patru ani nu cred ca atrecut de trei ori prin Aiud. In afara de a povesti niste legi de gaz si curent nu stie nimic. Halal campanie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement