Eveniment
22-31 august, Festivalul ”Armonii în Sebeș”: Concerte, spectacole de teatru și activități sportive. PROGRAM

Festivalul ”Armonii în Sebeș” va avea loc la sfârștiul lunii august în Sebeș Este vorba despre o sărbătoare locală care pe lângă concerte și trei zile de activități va aduce în fașa localnicilor și persoanele care fac cinste orașului.
Este vorba despre tineri cu rezultate deosebite la învățătură, oameni speciali ai orașului, medici și preoți retrași din activitate, scriitori și artiști plastici. Aceștia vor fi premiați de către municipalitate.
De asemenea, va exista și un eveniment unde vor fi premiate familii ce au împlinit 50 de ani de casătorie. Festivalul va avea loc în perioada 22-31 august 2925.
Spectacolele organizate cu acest prilej vor fi de folclor, muzică clasică, muzică ușoară și rock, evenimente și muzică pentru copii, manifestări sportive, vizionări de filme, toate acestea în încercarea de a răspunde unor gusturi cât mai variate și de a ne simți aproape, ca o comunitate unită, care își cunoaște valorile și își prețuiește oamenii.
”Prin ediția pe care o organizăm în acest an, am ținut cont de vremuri, astfel încât nu vor fi organizate focuri de artificii și nu veți regăsi scene de mari dimensiuni”, au anunțat organizatorii într-un comunicat de presă.
Program
VINERI – DUMINICĂ, 22-24 AUGUST 2025
PARCUL ARINI: CICLOAVENTURA – concursuri și trasee de ciclism (vineri, orele 17.00-19.00; sâmbătă, orele 11.00-18.00; duminică – concurs: orele 10.30-14.30)
Vineri, 22 august
Parcul Arini, ora 19.00 – proiecție cinematografică: „OZI, VOCEA PĂDURII” (2023, animație, audiență generală), ora 21.30 – proiecție cinematografică:
„PROFESORUL CARE A PROMIS MAREA” (2023, dramă, AP 12)
Sâmbătă 23 august
Ora 20.00, Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm – proiecție cinematografică: „ÎN NUMELE PĂMÂNTULUI” (2023, dramă istorică, AP 12)
Luni, 25 august
Ora 19.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Spectacol de teatru: „DON QUIJOTE”. Eveniment oferit de compania Star Assembly.
Regia: Alexandru Dabija. Distribuția: Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina, Ionuț Moldoveanu
Marți, 26 august
Ora 11.00, Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm: „Cărăbușul de aramă”, lecturi și activități pentru copii
Ora 18.00, Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș: „Armonia artelor”: salon literar și întâlnire cu artele plastice (eveniment realizat alături de artiști locali)
Ora 20.00, Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș – proiecție cinematografică: „CU DRAG, VAN GOGH” (2017, un film nominalizat la Oscar și Globul de Aur, AP 12)
Miercuri, 27 august
COPIII ÎN ARMONIA ORAȘULUI
Ora 10.00, Școala din Răhău – activități creative pentru copii
Ora 11.00, Locul de joacă din Petrești – activități creative pentru copii
Ora 17.00, Curtea Școlii „M. Kogălniceanu” – activități creative pentru copii
Ora 18.00, Foișorul din Parcul Tineretului – activități creative pentru copii
Cu participarea trupelor de teatru pentru copii Gepetto și Pied Piper
Ora 18.30, Aula Primăriei Municipiului Sebeș: Festivitatea de premiere a șefilor de promoție și a elevilor care au obținut rezultate remarcabile la examenele de evaluare națională și bacalaureat
Ora 19.30, Parcul Tineretului: momente artistice cu Școala de muzică „DoReMi”, Cavalerii de Mühlbach, Trupa de Dansuri Săsești Sebeș
Ora 20.30, Parcul Tineretului – proiecție cinematografică pentru copii: „BUFFALO KIDS” (2024, animație)
Joi, 28 august
Ora 10.00, Aula Primăriei Municipiului Sebeș: Festivitatea de premiere a medicilor și a preoților retrași din activitate
Ora 19.00 – Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș: CONCERT EXTRAORDINAR CU MUZICĂ DIN FILME – DIRIJORUL REMUS GRAMA AND THE CONCERT BAND (membri ai orchestrei Filarmonicii de Stat Târgu Mureș)
Vineri, 29 august
Ora 11.00, Aula Primăriei Municipiului Sebeș – „Armonia prieteniei”: întâlniri oficiale cu reprezentanții orașelor înfrățite
Ora 19.00, Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș: Sărbătoarea seniorilor – Festivitatea de premiere a cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie.
CONCERT: GHEORGHE GHEORGHIU și Cooperativa 9
Orele 10.00 – 19.00, Stadionul Pielarul: CUPA SEBEȘULUI LA FOTBAL JUNIORI, ediția I (juniori under 9 și under 11)
Orele 16.00 – 24.00, Parcul Arini: parc de distracții
Sâmbătă, 30 august
Ora 18.00, Parcul Tineretului – concerte artiști și trupe locale: Nexxt Band, Red Ravine, Alexandra Pamfilie și Alfred Dahinten, Dublu Click, Loutfire
Orele 10.00 – 19.00, Stadionul Pielarul: CUPA SEBEȘULUI LA FOTBAL JUNIORI, ediția I (juniori under 9 și under 11)
Orele 16.00 – 24.00, Parcul Arini: parc de distracții
Duminică, 31 august
Orele 10.00 – 14.00, Stadionul Pielarul: CUPA SEBEȘULUI LA FOTBAL JUNIORI, ediția I (juniori under 9 și under 11)
Ora 17.00, Parcul Zăvoi din Petrești: „TRADIȚII LA PETREȘTI” – spectacol folcloric cu: Ina Todoran și Ovidiu Furnea, Adina Hada, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Fanfara din Petrești, Trupa de Dansuri Săsești Sebeș, Alina Secășan, Georgia Maria Grosu, Loredana Prata, Balogh Vasile, Ionela Cosmoiu, Vanesa Bogdan, George Drăgan, Ansamblul folcloric „Dorul Munților” Săsciori, Ionela Popa, Anamaria Ghenescu, Georgiana Pavelescu, Denisa Bărbat, Mihai Cetean
Orele 16.00 – 24.00, Parcul Arini: parc de distracții
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News