Actualitate
Concediul de creştere a copilului. AJPIS Alba: “Luna tatălui” nu este opţională, ci obligatorie. Detalii despre acordarea indemnizaţiei
AJPIS Alba reaminteşte condiţiile de acordare a concediului pentru creşterea copilului, cu detalii despre situaţii concrete.
În conformitate cu prevederile art. 11 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, dreptul la concediul pentru creşterea copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii s-au născut începând cu data de 1 martie 2012 în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
– cel puţin o luna din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
– în situaţia în care persoana nu solicită dreptul la concediul care ii revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.
Persoana care a solicitat iniţial concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.
În aplicarea prevederilor art. 11 din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de catre copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Dacă dreptul propriu la concediu şi indemnizaţie nu se solicită de către celălalt părinte, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului acordat primului părinte se reduc cu o lună. În această situaţie, persoana îndreptăţită care se află în concediu pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată acordat de angajator sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.
În cazul persoanei singure sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prevederile art. 11 din ordonanta de urgenta nu se aplică.
Pe perioada în care cealaltă persoană beneficiază de dreptul la concediul propriu de creştere a copilului de cel puţin o lună, dreptul celuilalt părinte la indemnizaţia pentru creşterea copilului se suspendă.
Prevederile nu se aplică în situaţia în care persoana îndreptăţită solicită numai acordarea stimulentului de inserţie sau acesta este solicitat cu cel putin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
În cazul în care celălalt părinte nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte luna cuvenită celuilalt părinte, concediul si indemnizatia pentru creşterea copilului sau, dupa caz, acordarea stimulentului de inserţie se reduc cu o lună.
În situaţia în care persoana îndreptăţită nu solicită dreptul la concediul propriu de cel puţin o lună, aceasta are obligaţia de a anunta în scris Agentia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Sociala Alba, În situaţia în care persoana îndreptăţită nu anunţă, concediul şi indemnizatia sau, dupa caz, acordarea stimulentului de inserţie se reduc, din oficiu, cu o luna.
În situaţia suprapunerii drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, drepturile pot fi solicitate de celălalt părinte care îndeplineşte condiţiile de acordare la finalizarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea celui din urmă copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioadă de luni cel putin egală cu numarul de suprapuneri înregistrate în perioada totala a concediilor suprapuse şi cumulate.
Vezi detalii complete despre concendiul pentru creșterea copilului, documente necesare, ce venituri se pot obţine în perioada concediului:
Indemnizaţia pentru creşterea copilului în 2017. Noutăţi, condiţiile de acordare şi actele necesare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Marius
vineri, 27.10.2017 at 10:27
Nu este optionala in sensul ca se pierde indemnizatia daca mama nu se intoarce la munca mai devreme nu ? Pe mine nu m-au obligat sa imi iau luna tatalui dar mi-au zis ca oricum se va pierde.