Connect with us
Advertisement

Blaj

Consorțiu regional integrat pentru învățământul dual, la Blaj. Primăria caută parteneri pentru dezvoltarea unui campus profesional

Publicat

Primăria Blaj a lansat un apel de selecție pentru parteneri – operatori economic, pentru constituirea Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Alba Blaj din Regiunea Centru. Se dorește astfel accesarea de fonduri în cadrul PNRR, pentru dezvoltarea și dotarea unui campus profesional integrat.

Consorțiul va urmări dezvoltarea învățământului profesional centrat pe nevoile pieței muncii, prin creșterea numărului de domenii, de calificări și de absolvenți, dar și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual. 

Primăria municipiului Blaj a demarat pe 22 noiembrie procedura de selecție pentru parteneri – agenți economici, pentru încheierea unui acord de parteneriat pentru constituirea unui consorțiu regional integrat pentru învățământ dual, în vederea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul  programului: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Investiția 6: Dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.

Scopul apelului de proiecte este pilotarea rutei complete de învățământ dual în cadrul unor consorții regionale integrate pentru învățământ dual, fiecare fiind constituit obligatoriu din următoarele tipuri de entități:

  • instituție / instituții de învățământ superior;
  • unitate / unități de învățământ profesional și tehnic, unitate/unități administrativ – teritoriale (UAT);
  • operator / operatori economici, la care se pot adăuga, după caz, și alți parteneri relevanți pentru formarea și inserția absolvenților, de la nivel național sau european, pentru a sprijini angajatorii să joace un rol activ în domeniul formării profesionale a elevilor și a studenților.

Scopul consorțiului regional, care va fi înființat în cadrul acestui program, constă în dezvoltarea învățământului profesional centrat pe nevoile pieței muncii, atât prin creșterea numărului de domenii, de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel preuniversitar și crearea premiselor pentru ca aceștia să poată urma programele de învățământ terțiar. În cadrul consorțiilor integrate, elevii și studenții pot dobândi calificări de nivel 3 – 8, conform Cadrului National al Calificărilor.

Consorțiul regional integrat pentru învățământul dual este un parteneriat fără personalitate juridică, constituit în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, de sine stătător, format cel puțin din următoarele tipuri de entități:

  • licee profesionale de stat și/sau particulare acreditate;
  • instituții de învățământ superior de stat sau private acreditate;
  • autorități publice locale;
  • operatori economici.

Între partenerii consorțiului se va încheia un acord de parteneriat cu o durată de minim 15 ani. Prin acesta se va organizeaza consorțiul de învățământ dual cu denumire proprie, formă de asociere cu scop patrimonial, cu rolul de a participa la dezvoltarea învățământului profesional dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piața muncii.

Prin consorțiile de învățământ dual se vor dezvolta campusuri profesionale integrate în care se desfășoară învățământul liceal dual și învățământul universitar dual. Acestea reprezintă parte a infrastructurii școlare, infrastructurii universitare, infrastructurii operatorilor economici și a partenerilor, pusă la dispoziția consorțiului pentru procesul de învățământ, fără scop patrimonial.

Acordul de parteneriat va evidenția disponibilitatea partenerilor de a susține prin resurse proprii (umane/materiale/financiare), inclusiv prin alocarea de terenuri și spații dotate adecvat, organizarea și desfășurarea activităților propuse la nivelul consorțiului.

Consorțiile care au semnat un acord de parteneriat, la nivel regional, pentru a obține finanțare în cadrul programului pilot, vor solicita avizul de constituire Ministerului Educației înainte de depunerea cererii de finanțare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement