Connect with us
Advertisement

Actualitate

Contractele de credit și de leasing ar putea să nu mai fie titluri executorii. Propunere votata de Senat

credite

Publicat

Contractele de credit și de leasing încheiate cu consumatorii ar putea să nu mai fie titluri executorii, un proiect legislativ cu această propunere fiind votat azi de Senat. Dacă și deputații vor vota pentru aprobarea propunerii, executarea silită în cazul acestor contracte se va face mai greu. Senatorii au mai votat și pentru prelungirea cu o lună a perioadei după care se poate rezilia contractul de leasing ca urmare a neplății ratelor, precum și pentru detalierea despăgubirilor de plătit în cazul în care se dă înapoi bunul.

Legislația prevede momentan că sunt titluri executorii și contractele de credit și cele de leasing și nu se distinge între cine e împrumutatul/utilizatorul. Însă printr-o propunere legislativă care tocmai a primit votul favorabil în Senat se prevede ca astfel de contracte să nu mai fie titluri executorii când sunt încheiate cu consumatorii (adică de românul de rând, atunci când cumpără pentru sine, nu în exercițiul unei activități economice), scrie avocatnet.ro.

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing precum si a Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului mai trebuie dezbătută și votată favorabil și în Camera Deputaților, care va avea ultimul cuvânt. Apoi, șeful statului va trebui să aprobe proiectul, urmând ca el să apară în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

„În cazul în care utilizatorul restituie bunul în termenul prevăzut în contract, eventualele despăgubiri nu pot cuprinde decât diferența între totalul sumelor datorate conform contractului diminuată cu valoarea obținută prin valorificare exclusiv TVA sau, după caz, printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing sunt formate din facturile emise și neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuieli cu asigurările bunului, reprezentate de polița de asigurare obligatorie și/sau polița de asigurare facultativă, amenzi de circulație și amenzi pentru neplata rovinietei și alte amenzi aferente bunului, precum și taxe/impozite aferente bunului”, au mai votat senatorii azi.

 

sursa: avocanet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement