Cronică: Tată și fiu pe scenă la Alba Iulia, într-un spectacol răvășitor despre adolescență. Cum funcționează metafora elefantului

”Fiul” lui Florian Zeller pus în scenă de teatrul Regina Maria este o experiență intimă, în mintea și în inima ”elefantului din cameră”.

A tânărului neînțeles, care își ține strâns la piept cele mai negre gânduri, în timp ce familia le aruncă într-o gaură în care care el se refugiază, se închide, dar urlă că nu mai poate. 

A depresiei pe care o vedem în cei de lângă noi de cele mai multe ori prea târziu. 

Un spectacol în care textul poate avea un rol secundar, unde scenografia și recuzita de scenă exemplifică cel mai bine gândurile și trăirile unui tânăr.

Regizorul Bobi Pricop a ales un decor minimalist, un contrast între negru și alb, într-o scenografie semnată de Oana Micu.

Cu doar câteva zeci de animale de pluș aruncate pe scenă a reușit să arate într-un mod simplu cum trăirile unui tânăr pot fi ignorate, și mai ales neobservate.

Un cap de elefant purtat în mai multe momente cheie ale spectacolului, de către fiu, scoate în evidență metafora ”elefantului din cameră”, ignorat de către toți ce prezenți în jurul său.

Este mai ales o experiență intimă și înțeleasă mai bine de cei care au suferit, suferă de depresie, sau care au avut un prieten, un coleg de bancă, o rudă care a ales să își încheie socotelile cu viața.

O experiență care a adus pe scena Casei Studenților din Alba Iulia sentimente și trăiri și care a vorbit deschis despre sinucidere.

Se face un bărbat vinovat pentru că și-a părăsit soția și copilul și a plecat cu o altă femeie? Poate fi o mamă trasă la răspundere că nu își mai poate înțelege copilul?

Este o femeie în măsură să fie deranjată de prezența copilului bărbatului pe care l-a luat de lângă familia sa? O serie de întrebări la care fiecare răspunde în mod diferit.

Richard și Robert Balint, tată și fiu în viața reală, tată și fiu pe scenă, aduc în fața spectatorilor freamătul unui tânăr afectat de divorțul părinților și lupta între două lumi a tatălui.

Este povestea lui Pierre, tatăl, părăsit la rândul său de tată care își găsește fericirea în brațele unei alte femei. Alina Leonte urcă pe scenă în rolul Sofiei, femeia pentru care Pierre a părăsit-o pe Anne, (Corina Cernea).

O incursiune în mai multe stagii ale depresiei de care suferă Nicolas, a unui tată obligat să își ajute fiul, dar să își păstreze noua căsătorie pe linia de plutire.

Un spectacol în care adolescentul nu își înțelege rolul în viață și de ce a fost părăsit de către tată.

O reprezentație care scoate în evidență modul superficial a relaționării dintre părinți și medicii care vor să le salveze copilul. A unor decizii greșite, a ”știu eu mai bine ce este bun pentru copilul meu” nu un doctor (Șerban Borda).

Însă mai mult de atât este un spectacol care îl atenționează pe cel din sală, încearcă să îi deschidă ochii și să îi explice că poate nu vede totul cum trebuie în jurul lor.

Este un spectacol greu pentru părinți, dar necesar.

La final, Pierre, îl vede pe Nicholas așa cum și l-a dorit: arhitect, scriitor, alături de o iubită la Berlin și în costumul pe care i l-a dăruit în urmă cu patru ani. Apoi, Nicholas dispare în gaura sa în care i-au fost aruncate sentimentele, iar tatăl, încă mai regretă.

Foto credit: Anca Iacob, fotograf al Festivalului Internațional de Teatru ”Povești”.