Cum poate interveni Autoritatea de Supraveghere Financiară în cazul asigurătorilor cu probleme. Reguli aprobate de Guvern

Noi reglementări aprobate miercuri de Guvern, într-un proiect de lege, prevăd un set de instrumente pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) care să permită intervenția cu promptitudine, într-un stadiu incipient, în cazul unui asigurător aflat în dificultate sau în curs de a intra în dificultate.

Proiectul se referă la crearea unui nou cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar, prin introducerea de măsuri și instrumente menite să intervină timpuriu și rapid în cazul unui asigurător neviabil sau în curs de a intra în dificultate.

Intervenția ASF are scopul să garanteze continuitatea funcțiilor financiare și economice critice ale asigurătorului, reducând, în același timp, impactul situaţiei dificile a asigurătorului asupra pieței asigurărilor și sistemului financiar în general, transmite Guvernul.

Actul normativ se va aplica asigurătorilor, persoane juridice române. Fac excepție sucursalele sau filialele asigurătorilor dintr-un stat terţ şi sucursalele societăţilor de asigurare sau societăţilor mutuale dintr-un stat membru, care au primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.

De asemenea, noile prevederi vor reglementa competenţele Autorității de Supraveghere Financiară în ceea ce priveşte rezoluţia, cu mențiunea că, în cadrul organizării sale interne, A.S.F. trebuie să asigure independența operațională și evitarea conflictului de interese între funcția de rezoluție și funcția de supraveghere prudențială prevăzută în Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Rezoluția este procedura care urmează să se declanşeze în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative din partea sectorului privat sau prin măsuri de supraveghere.

Potrivit proiectului de lege, cadrul legal de gestiune a crizelor din sectorul financiar-nebancar cuprinde prevederi care se referă la trei etape distincte, respectiv pregătirea, intervenţia timpurie şi rezoluţia. Pentru fiecare dintre aceste etape sunt stabilite condiţiile de declanşare, autorităţile implicate, competențele și instrumentele ce pot fi aplicate, precum şi modalitatea de implementare a acestora, după cum urmează:

1) Planificarea redresării și a rezoluției: În această etapă se instituie obligativitatea asigurătorului de a elabora și actualiza planuri de redresare (cu măsuri pe care asigurătorul le va lua pentru ieșirea din situații de dificultate financiară), planuri care se supun evaluării Autorității de Supraveghere Financiară (cu consultarea autorității de rezoluție). Proiectul prevede și obligația autorității de rezoluție de a elabora planuri de rezoluție pentru fiecare asigurător, precum și conținutul acestor planuri.

2) Intervenţia timpurie implică identificarea situației de dificultate a asigurătorului într-un stadiu incipient şi cuprinde posibilitatea numirii unui administrator temporar pe o perioadă limitată. Responsabilitatea principală a administratorului temporar constă în restabilirea situaţiei financiare a asigurătorului prin implementarea planurilor de redresare sau pregătirea lichidării lui, în situaţia în care restabilirea situaţiei financiare nu mai poate fi realizată într-un timp rezonabil.

3) Rezoluţia – Din punct de vedere procedural, rezoluția urmează să se declanşeze în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative din partea sectorului privat sau prin măsuri de supraveghere. Proiectul de lege stabilește obiectivele, condițiile de declanșare și principiile rezoluției, desemnarea administratorului de rezoluție, procedura de evaluare și cele trei instrumente de rezoluție.

Potrivit proiectului de lege, principiile generale care guvernează întreaga procedură sunt următoarele:

– acţionarii asigurătorului supus rezoluţiei sunt primii care suportă pierderile;

– creditorii asigurătorului supus rezoluţiei suportă pierderi ulterior acţionarilor, în conformitate cu ordinea priorităţii creanţelor acestora din cadrul procedurii obișnuite de insolvenţă, cu excepţia cazului în care în prezenta lege se prevede în mod expres altfel;

– organele de conducere ale asigurătorului supuse rezoluţiei sunt înlocuite, cu excepţia cazurilor în care păstrarea integrală sau parţială a acestora este considerată necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei;

– organele de conducere ale asigurătorului supus rezoluţiei oferă întreaga asistenţă necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei;

– persoanele fizice şi juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a asigurătorului supuse rezoluţiei sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale;

– creditorii din aceeaşi categorie sunt trataţi în mod egal;

– niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care asigurătorul ar fi fost lichidat prin intermediul procedurii obișnuite de insolvenţă;

– măsurile de rezoluţie se întreprind cu respectarea mecanismelor de siguranţă.

Instrumentele de rezoluţie care pot fi aplicate în procedura de rezoluție sunt:

– vânzarea activităţii şi a portofoliului;

– instituţia-punte;

– separarea activelor asigurătorului supus rezoluţiei, cu scopul de a le proteja în vederea vânzării sau lichidării lor ordonate.

Vânzarea activităţii şi a portofoliului asigurătorului supus rezoluţiei presupune vânzarea totală sau parţială a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate emise de acesta, după caz, a activității acestuia (active, drepturi sau obligaţii) unuia sau mai multor cumpărători din sectorul privat (fără a necesita acordul acţionarilor), în condiţii transparente şi nediscriminatorii, care să nu confere avantaje neloiale vreunui potenţial cumpărător.

Institutia – punte este constituită prin transferul total sau parțial de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate emise de asigurătorul supus rezoluției şi/sau prin transferul total sau parţial de active, drepturi sau obligaţii ale acestuia, în scopul menţinerii accesului la funcţiile critice şi al vânzării ulterioare a acesteia. Instituţia-punte va funcţiona în baza autorizaţiei emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, fiind supusă supravegherii prudenţiale.

Separarea activelor – Acest instrument de rezoluție presupune transferul la un “vehicul de administrare a activelor” a anumitor active, drepturi sau obligații ale unui asigurător supus rezoluţiei sau ale unei instituții-punte, care, din cauza nivelului de risc implicat de acestea sau a dificultăţilor în stabilirea valorii lor, ar periclita soliditatea financiară a asigurătorului (separarea activelor se utilizează doar împreună cu alte instrumente de rezoluţie). Vehiculul de administrare a activelor gestionează activele care îi sunt transferate cu scopul de a le proteja până la o eventuală vânzare sau prin lichidarea lor ordonată.

De asemenea, proiectul de act normativ menționează competențele Autorității de Supraveghere Financiară în procedura de rezoluție.

Un alt set de prevederi face referire la finanțarea măsurilor de rezoluție. În acest sens, proiectul de lege include prevederi referitoare la obligativitatea constituirii unui fond de rezoluție pentru asigurători prin:

1) contribuţii anuale (ex-ante) ale asigurătorilor autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv de către sucursalele acestora, datorate Fondului în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor și competențelor de rezoluție de către autoritatea competentă;

2) contribuţii extraordinare (ex-post), în cazul în care contribuţiile menţionate la primul punct sunt insuficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanțare;

3) împrumuturi şi alte forme de sprijin financiar de la instituții, instituții financiare sau alte părți terțe în cazurile în care sumele percepute cu titlu de contribuții ex-ante sunt insuficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanțare, iar contribuțiile ex-post extraordinare nu sunt imediat accesibile sau suficiente.

Totodată, prin actul normativ va fi statuată procedura de contestare a deciziilor Autorității de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție.

Ministerul Finanțelor Publice, inițiatorul proiectului, a avut consultări asupra proiectului de lege cu reprezentanții Comisiei Europene, iar în plan intern cu cei ai Autorității de Supraveghere Financiară și Fondului de Garantare a Asiguraților.