Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum se va comporta Soarele în următorul ciclu solar de 11 ani, în care a intrat. Evoluția sa influențează viața pe Pământ

Publicat

Oamenii de știință au confirmat că Soarele este oficial de nouă luni într-un nou ciclu meteorologic solar.

Oamenii de știință prezic că noua fază de activitate a soarelui, numită ciclul solar 25, va atinge vârful în 2025, dar va fi în general un ciclu mai puțin activ, destul de similar cu cel care s-a încheiat în decembrie 2019.

Evoluția solară, care urmează un ciclu de activitate de 11 ani, este un fenomen vital de prezis pentru umanitate, pentru că modul în care se comportă Soarele afectează viața pe Pământ și poate avea uneori consecințe devastatoare.

„Suntem foarte încântați să ne aflăm astăzi aici pentru a anunţa că ciclul solar 25 a început în mod oficial”, a declarat Lisa Upton, co-preşedinte al Solar Cycle 25 Prediction Panel, fizician specializat în activitatea solară din cadrul Space Systems Research Corporation, o companie cu baza în Virginia, cu ocazia unei conferinţe pe această temă organizată de NASA la 15 septembrie.

Trebuie să ne aşteptăm ca activitatea solară să crească şi să descrească după un model similar celui din ultimii 11 ani, asigură şi Doug Biesecker, specialist în heliofizică în cadrul NOAA’s Space Weather Prediction Center şi co-preşedinte al Solar Cycle 25 Prediction Panel.

O imagine divizată arată soarele în timpul ciclului solar maxim în stânga (aprilie 2014) și în timpul ciclului solar minim în dreapta (decembrie 2019). (Credit imagine: NASA / SDO)

„Ciclul solar 25 va atinge vârful de 115 pete solare în iulie 2025”, a adăugat el, citat de Space.com, precizând că de obicei ciclurile în care Soarele este mai activ au vârfuri de peste 200 de pete solare.

  • Petele solare sunt regiuni întunecate care apar pe discul solar. Apar întunecate deoarece au numai 4.500 K în raport cu temperatura discului de cca. 6.000 K. Ele apar în regiuni mici, fin dantelate, mai strălucitoare, numite facule.

Petele nu sunt fixe pe suprafața solară, ci ele se deplasează, de la stânga spre dreapta, fapt care dovedește mișcarea de rotație a Soarelui în sens direct cu o perioadă de 25 de zile la ecuator și cca. 35 zile spre poli. Așadar Soarele nu se rotește ca un obiect solid, ci diferențiat dovedindu-se astfel compoziția sa gazoasă.

Doar pentru că noul ciclu solar se anunţă unul liniştit, nu trebuie neapărat să stăm foarte liniștiți, a avertizat Biesecker, făcând trimitere la o puternică erupţie solară produsă în 2012, cu câţiva ani înainte ca ciclul solar anterior să ajungă în perioada sa de vârf de activitate.

„Noi spunem că ciclul 25 va fi la fel ca ciclul 24 în ceea ce priveşte petele solare. Însă ciclul 24 a produs o furtună solară de proporţii epice, care se întâmplă o dată la 100 de ani, dar am avut norocul să ocolească Pământul”.

Şi chiar şi în această perioadă, în care activitatea solară este încă minimă, încă resimţim efectele puternice ale Soarelui, a adăugat el.

Pentru a monitoriza şi preconiza activitatea solară, cercetătorii se bazează pe o gamă variată de tipuri de observaţii. Numărarea petelor solare este poate cea mai directă dintre aceste metode – cu cât se înregistrează mai multe pete solare, cu atât Soarele este mai activ.

Locul unde apar primele pete solare din cadrul unui nou ciclu, mai la nord sau mai la sud pe discul solar, constituie indicii importante cu privire la cât de activ va fi respectivul ciclu. În cadrul noului ciclu, primele pete solare observate au apărut în regiuni mai apropiate de ecuatorul solar, ceea ce reprezintă un indiciu al unui ciclu solar mai liniştit.

  • „Ținem o evidență detaliată a celor câteva mici pete solare care marchează debutul și creșterea noului ciclu”, a spus Frédéric Clette, directorul centrului și unul dintre membrii echipei de predicție. „Acestea sunt vestitorii minusculi ai viitorului foc de artificii uriaș solar. Doar urmărind tendința generală de-a lungul mai multor luni putem stabili punctul de vârf între două cicluri. ”

Deşi în ultimii câţiva ani au avut loc mai multe lansări ale unor misiuni pentru studierea Soarelui şi a vremii cosmice, Biesecker a precizat că aceste predicţii nu se bazează pe datele obţinute de la aceste noi misiuni.

Monitorizarea activităţii solare şi formularea unor predicţii valabile devin nişte factori extrem de importanţi în contextul în care NASA pregăteşte pentru viitorul apropiat noi misiuni spre Lună şi Marte în care astronauţii vor ieşi de sub scutul protector al câmpului magnetic terestru.

Informații utile și pentru zborurile spațiale

În cadrul programului Artemis, NASA va trimite din nou echipaje umane pe Lună în 2024, cu un an înainte ca actualul ciclu solar să intre în perioada preconizată de vârf a activităţii.

Acest lucru înseamnă că NASA are nevoie de informaţii cât mai clare despre derularea activităţii solare, pentru a nu-şi pune astronauţii în primejdie.

În cadrul strategiei sale de monitorizare a activităţii solare, NASA are în vedere dotarea noii staţii spaţiale Gateway, ce urmează să fie plasată permanent pe orbita circumselenară, a unui laborator de analiză solară.

Staţia spaţială „Gateway va fi amplasată pe orbita Lunii cu mult înainte ca astronauţii să revină pe Lună, aşa că vom avea timp să facem unele măsurători şi să derulăm unele studii de acolo (…) pentru a înţelege mai bine acest mediu”, a explicat în cadrul conferinţei de presă Jake Bleacher, coordonatorul activităţilor ştiinţifice din cadrul NASA Human Exploration and Operations Mission Directorate.

Sursă foto: NASA/SDO

Surse: NASA, Space.com, Universul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement