Actualitate
De VINERI, CANICULĂ: 36 de grade la Alba Iulia şi în alte localităţi din judeţ. Temperaturile rămân ridicate şi sâmbătă şi duminică
Vremea se încălzeşte până la valori de 36-37 de grade în Alba, vineri. Va fi caniculă în aproape toată ţara. Şi în următoarele două zile de weekend va fi foarte cald, cu valori maxime de peste 30 de grade Celsius.
Vremea va fi caldă şi joi, cu temperaturi de 29-30 de grade Celsius, în judeţul Alba.
În ţară, vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă, local în jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în extremitatea de sud-vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în nord-vest, dar şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, unde, izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, îndeosebi în zona montană înaltă. Dimineaţa, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală, vremea va deveni deosebit de caldă, maxima termică urmând a fi de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Medicii ne sfătuiesc să nu ieşim din casă în jurul prânzului, să bem câte un pahar cu apă din 20 în 20 de minute şi să purtăm haine largi şi deschise la culoare, confecţionate din materiale naturale, în zilele ce se anunţă caniculare. Un alt sfat este să evităm cafeaua şi alcoolul şi să mâncăm fructe şi legume proaspete.
Este recomandat consumul zilnic de lichide, 1,5-2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. De asemenea, puteţi consuma mai multe fructe şi legume, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. În cazul hidratării organismului, se poate consuma şi iaurt, datorită conţinutului mare de lichid.
De evitat în această perioadă este consumul de alcool, deoarece diminuează capacitatea organismului de a lupta împotriva căldurii. De asemenea, este de evitat şi consumul de produse care conţin cofeină, precum, cafeaua şi ceaiul, dar şi cele care au în compoziţie zahăr, cum ar fi sucurile carbogazoase.
Pe parcursul zilei, faceţi duşuri călduţe şi reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie mai mică cu 5 grade faţă de cea ambientală.
Medicii recomandă şi evitarea expunerii la soare între orele 11.00-18.00, dar, dacă este absolut necesară ieşirea din casă la orele amiezii, folosiţi o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise.
Tot în această perioadă a caniculei este important ca persoanele care suferă de boli cronice să nu sară peste medicaţie, pentru că sunt şi mai expuşi la repercusiunile căldurii.
Măsuri recomandate în perioadele caniculare:
În spaţii inchise (acasă şi la birou). Evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
– limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
– acoperiţi ferestrele expuse la soare;
– mentineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
– nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.
Scădeţi temperatura având grijă să:
– aerisiţi dimineata devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer;
– reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.
Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).
Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice.
Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grasimi, în special deorigine animală.
Nu consumaţi alcool (inclusiv bere ) – vă deshidratează si va transformă într-o potenţială victimă a caniculei.
Nu lăsaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.
În caz de apariţie a manifestărilor legate de expunerea la căldură (crampele de caldură, insolaţia, epuizarea, şocul hipertermic), se recomandă:
– odihnă în spatiu umbrit şi răcoros;
– consum de lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt);
– scăderea temperaturii corpului (udat şi ventilat);
– activitatea fizică se reia după câteva ore.
surse: realitatea.net, accuweather.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News