Connect with us

Eveniment

Deputatul de Alba, Florin Roman, intră în cursa internă a PNL. Și-a depus candiatura pentru funcția de prim-vicepreședinte

Publicat

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat că a intrat în lupta internă pentru postul de vicepreședinte al liberalilor la nivel național. Mai exact acesta a declarat că și-a depus candidatura pentru funcția de prim vicepreședinte al PNL.

Anunțul a fost făcut de Florin Roman marți, 8 iulie. Acesta a oferit și o serie de motive pentru care el consideră că este timpul să facă acest pas.

”Am depus azi candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL. La 51 de ani, cred ca este momentul să îmi asum candidatura și să pun experiența acumulată în slujba PNL, în momente grele.

Nu am sărit nici o treapta, nici politică și nici administrativă. Am construit organizații de secții de votare, am fost președinte al organizației municipale Alba Iulia, vicepreședinte PNL Alba și președinte interimar al organizației PNL Hunedoara. Am fost secretar general adjunct al PNL, vicepreședinte regional Centru și vicepreședinte național.

Am început în administrația publică, ca vicepreședinte al CJ Alba, ales de două ori și din 2016 sunt deputat PNL de Alba, la al treilea mandat. Am fost lider de grup al deputaților PNL la primul mandat, președinte de comisie, vicepreședinte al Camerei Deputatilor, președinte interimar al Camerei și o scurtă perioadă ministru, până m-au rezolvat “băieții deștepți”.

În prezent sunt președintele Comisiei de Administrație Publică și spun eu, omul aleșilor locali în Parlament.

Am fost și sunt un luptător permanent al PNL, în dezbateri televizate și parlamentare, împotriva regimului Dragnea, mai apoi Dancila, guvern pe care l-am dat jos prin moțiune de cenzură și un susținător din parlament al guvernelor liberale care au trecut țara prin criza pandemică, energetică și acum economică.

Am condus la nivel național alegerile locale din 2020 și 2024, la pas prin țară, în toate filiale fără președinți de CJ liberali, alegeri în care PNL a obținut rezultate excelente, prin munca aleșilor noștri locali. Nu m-am “conservat” când PNL era atacat.

Fac parte din una din primele trei organizații PNL din România și mă mândresc cu asta. Mulțumesc colegilor și urez succes tuturor celor care își asumă această competiție, într-o perioadă dificilă ce urmează pentru PNL”, a declarat Florin Roman.

sursă foto: Florin Roman, Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. PAMFIL BERCEAN

    marți, 08.07.2025 at 20:01

    Motule las-o moale,aici na-i nevoie de cv…

  2. pilu

    marți, 08.07.2025 at 20:18

    Bravo ! Din ăștia vor PNL-iștii, care nu reușesc să dovedească ce facultate au absolvit.

  3. Gica

    marți, 08.07.2025 at 21:04

    sa ne ferească extraterestrii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.