DOCUMENTAR: Participarea României în Al Doilea Război Mondial. 9 mai 1945, victoria Coaliţiei naţiunilor unite

Unul dintre evenimentele care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

România a intrat în război la 22 iunie 1941, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

Citeşte şi Un aviator cu origini din Sebeș, erou al forțelor armate americane în Al Doilea Război Mondial. Alexander Vraciu a murit la vârsta de 96 de ani

La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov, care, potrivit prevederilor protocolului adițional (anexele secrete), stabilea destinele țărilor baltice (Estonia, Lituania și Letonia), Finlandei, Poloniei și României.

Înfrângerea rapidă a Franței, retragerea trupelor britanice de pe continent, ocuparea unei mari părți a Europei de către Germania nazistă, existența unor înțelegeri politice între acestea și URSS au dus la izolarea completă a României pe plan internațional. Aliații României din Înțelegerea Balcanică (Iugoslavia, Grecia și Turcia), atenți la propria lor soartă, încercau să evite orice complicații de natură să le revoce opțiunea neutralității.

După semnarea de către Franța, la 22 iunie 1940, a armistițiului cu Germania, la Compiegne, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt granițele românești, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 kmp și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 kmp și aproximativ 410.000 locuitori.

La 22 iunie 1941, când România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său, au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

Generalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Nordul Bucovinei: ”Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul, Zdrobiți vrășmașul din Răsărit și Miazănoapte. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre (…)”. Eliberarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacție de opinia publică românească. În acțiunile din această perioadă au fost angajați peste 450.000 de militari români.

La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odessa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți. Începând cu 15 iunie 1942, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniții, echipament gros pentru iarnă, alimente și medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale și umane: 155.010 ostași din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a și a IV-a).

Preocupările românilor în ceea ce privește scoaterea țării din război au crescut în intensitate către sfârșitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara și Stockholm.

În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziției democratice din România, Barbu Știrbei, plecat cu consimțământul lui Ion Antonescu, și reprezentanții Marii Britanii, SUA și URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareșalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareșalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiționată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forțe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.

Convorbirile româno-sovietice de la Stockholm între reprezentanții oficiali ai celor două țări au fost reluate la 12 aprilie 1944. Guvernul sovietic a transmis condițiile ”minimale” de armistițiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ”celei mai mari părți a ei” la România. Guvernul român a respins condițiile de armistițiu la 15 mai.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareșalul Rodion Malinovski au declanșat ofensiva pe direcția Iași-Chișinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamț-Huși-Chișinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că țara noastră se afla la capătul rezistenței. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenței pe linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, lucru cu care, în general, mareșalul a fost de acord.

În dimineața zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareșal, în vederea încheierii neîntârziate a armistițiului. La orele amiezii, mareșalul Ion Antonescu a fost în audiență la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistițiul după stabilizarea frontului și obținerea acordului lui Hitler. În aceste condiții, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele anunța „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”.

În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională (Iuliu Maniu — PNȚ, C.I. Brătianu — PNL, Constantin Titel Petrescu — PSD și Lucrețiu Pătrășcanu — PCR), care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: „din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”. În Declarația guvernului condus de generalul Constantin Sănătescu, se specifica: „în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistițiului cu Națiunile Unite. Prin reprezentanții lor, guvernul Uniunii Sovietice și guvernele din Marea Britanie și Statele Unite au garantat independența României în cadrul suveranității respectate, neamestecul lor în viața noastră de stat.”

Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata, chiar în 23 august: „gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: „De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”.

Începând din aceeași seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani, dintre care șapte generali și 358 de ofițeri. La 28 august, Bucureștii erau eliberați prin forțe proprii.

Semnarea Convenției de armistițiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o țară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.

Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

Participarea României la războiul antifascist s-a desfășurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unor zone din Austria. Pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, România a mobilizat aproximativ 567.000 de soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în munții Tatra, soldate cu mari pierderi de vieți omenești.

Acțiunile militare duse de Armata Română pentru eliberarea Ungariei au demarat la începutul lunii octombrie 1944, când primele unități au depășit frontiera româno-ungară, la vest de Salonta. Una dintre principalele operațiuni a fost ”Operațiunea Budapesta”. Zona Budapesta avea o importanță deosebită în sistemul defensiv din Ungaria. În interiorul marelui oraș și pe căile de acces au fost grupate importante forțe inamice, dispuse în linii succesive de apărare, mai mult, locuințele au fost și ele amenajate pentru lupte de stradă de lungă durată.

Ca peste tot acolo unde au luptat, soldații români au manifestat o deosebită grijă față de populația civilă, de monumentele de artă, de clădirile publice și de instituții: ”Populația civilă care nu ia parte la rezistență va fi luată sub protecție, asigurându-i-se viața, liniștea, avutul…”.

Luptele din interiorul orașului s-au caracterizat printr-o înverșunare a inamicului cu totul deosebită: s-a agățat cu disperare de fiecare casă, a format din mai multe clădiri apropiate centre de rezistență independente. S-a folosit artileria și aviația. Militarii români, cu un eroism extraordinar, au pătruns aproximativ zece km în interiorul capitalei maghiare și au luptat în zonele: Poșta Centrală, cazarma Franz Ioseph, fabrica de cauciuc, Gara de Est, hipodrom etc.

Pentru eliberarea Budapestei, Corpul 7 armată a pierdut 10.708 militari morți, răniți și dispăruți dintre care 365 de ofițeri, respectiv 30% din trupele participante.

În Cehoslovacia, Armata Română, acționând în continuare alături de Armata Sovietică, a desfășurat acțiuni în perioada 18 decembrie 1944 — 12 mai 1945. La operațiune au participat 248.450 de militari români din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi

De asemenea, aproximativ 2.000 de militari români din Regimentul 2 Care de Luptă și-au adus contribuția la eliberarea părții de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zistersdorf și Poysdorf.

Cu un efectiv total de peste 560.000 de militari, din care au pierit peste 169.822, Armata Română, care a parcurs peste 1.700 kilometri de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 de kmp de sub ocupația străină (România, Ungaria, Cehoslovacia și Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoși, a forțat 12 cursuri mari de apă și a eliberat peste 3.821 de localități, dintre care 53 de mari orașe. Ostașii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii

La 9 mai 1945, când războiul s-a încheiat cu victoria Națiunilor Unite, Armata Română se găsea în apropiere de Praga și în estul Austriei.

Prin Convenția de Armistițiu din septembrie 1944 și, mai târziu, prin Tratatul de Pace de la Paris din anii 1946-1947, României i s-au impus condiții grele de natură politică, economică și militară din partea marilor puteri ale Națiunilor Unite. Prin aceste acte internaționale, se consfințeau pierderile suferite de către țara noastră în est și sud-est, dar i se accepta, cu unele rezerve exprimate din partea puterilor anglo-saxone, revenirea nord-estului Transilvaniei în cadrul granițelor sale, fapt realizat în martie 1945.

sursa text şi foto: agerpres