Doi soţi din Blaj îşi obligau copiii să cerşească şi să întreţină relaţii sexuale cu străini pentru 30 de lei. Judecătorii au MOTIVAT arestarea

Soţii Gheorghe şi Maria Voina, din Blaj, arestaţi preventiv pentru trafic de minori, viol şi incest, după ce oamenii legii au descoperit că-şi abuzau sexual copiii minori şi îi obligau să practice cerşetoria, rămân după gratii. Curtea de Apel Alba Iulia le-a respins recursul şi a menţinut decizia de arestare preventivă. Din motivarea judecătorilor în luarea acestei decizii, rezultă că oamenii legii au apreciat că inculpaţii reprezintă un pericol social şi trebuie privaţi de libertate.

Aceştia îşi obligau cei trei copii minori pe care îi aveau în îngrijire să cerşească, iar, în cazul în care nu se întorceau acasă cu bani, îi pasau la diferite persoane pentru a întreţine raporturi sexuale contra unor sume cuprinse între 30 şi 50 de lei, pe care îi aduceau părinţilor. Copiii erau bătuţi şi abuzaţi chiar de propriii părinţi.

Vă prezentăm integral motivarea judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a menţinut măsura arestării preventive pentru soţii Voina:

„Prin Încheierea penală nr.12 din 05 Aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală în dosar nr. 3193/107/2012 s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Alba Iulia şi în baza art. 149 /1 Cod procedură penală, raportat la art. 148 lit. b) şi f) Cod procedură penală şi art. 143 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor V.G. şi V.M. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 06.04.2012 până la data de 04.05.2012, dispunându-se , potrivit art.149/1 alin.10 şi 11 C.pr.pen. ca măsura arestării să fie executată începând cu data de 06.04.2012 până la data de 04.05.2012.

Pentru a pronunţa această încheiere penală s-a reţinut, în esenţă, de către judecătorul de fond că prin propunerea înregistrată la această instanţă la data de 05.04.2012 , Ministerul Public – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba a solicitat luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaţilor V.G. şi V.M. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de minori prev. de art. 13 alin.1,2, şi 3 din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1,2, lit.a) din Legea nr. 678/2001, fapte aflate în concurs de real potrivit art. 33 lit.a) Cod penal, infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa procurorului din 05.04.2012 , motivat de aceea că cei doi inculpaţii, părinţii minorei V.M.C. (…), au obligat-o pe minoră să practice cerşetoria în folosul lor, minora fiind bătută dacă nu reuşea să câştige suficienţi bani, iar în cazul în care nu făcea suma de bani impusă de părinţi din cerşetorie întreţinea relaţii sexuale cu diferite persoane cu sume între 30-50 lei, bani pe care îi ducea părinţilor.

S-a mai reţinut în propunerea de arestare că învinuiţii folosesc aceleaşi metode şi mijloace faţă de celălalt copil minori V.V.F.(…), cât şi fiica majoră V.B. (persoană cu handicap major) pe care îi trimit la cerşit, iar în situaţia care nu câştigă sume de bani corespunzătoare sunt bătuţi de către învinuitul V.G..

S-a motivat de către procuror prin propunerea de arestare preventivă că în cauză sunt îndeplinite cerinţele cazurilor de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) Cod pr.p.

Examinând propunerea de arestare preventivă prin prisma dispoziţiilor art.149/1 C.pr.pen., Tribunalul a reţinut, în esenţă, că în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală în cauză că sunt întrunite atât cerinţele art.143 C.pr.pen., cât şi ale art.148 lit.b) şi f) C.pr.pen.

Astfel, în cauză sunt indicii temeinice de vinovăţie că inculpaţii au săvârşit faptele menţionate mai sus şi care sunt prevăzute de legea penală şi pentru că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ce priveşte disp. art. 148 lit.b C.p.p. în cauză există probe că inculpaţii s-au înţeles să determine pe V.B. şi V.A. să nu facă afirmaţii în dauna lor, aspect care reiese din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice şi este confirmat de declaraţiile celor două victime care au un comportament specific învăţat conform instruirii făcute de inculpaţi.

În ceea ce priveşte art.148 lit.f) C.pr.pen. sunt întrunite ambele condiţii întrucât faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani şi lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică date fiind modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, caracterul repetat al acestora şi întinderea în timp, vârsta persoanelor vătămate, scopul josnic în realizarea căruia au acţionat inculpaţii şi nu în ultimul rând atitudinea inculpaţilor de negare categorică a faptelor, în pofida probelor aflate la dosar, de neacceptare a faptului că au încălcat legea şi de lipsa regretului pentru ceea ce au făcut.

Pericolul pentru ordinea publică ar impune a fi analizat din perspectiva consecinţelor devastatoare pe care conduita inculpaţilor a avut-o asupra dezvoltării victimelor minore.

Faţă de cele expuse, Tribunalul a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Alba Iulia.

Împotriva acestei încheieri penale au declarat recurs, în termen, nemotivat în scris inculpaţii V.G. şi V.M..

În susţinerea orală a motivelor de recurs recurenţii inculpaţi, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate şi rejudecând cauza a se dispune respingerea propunerii de arestare preventivă, iar, în subsidiar, luarea unei măsurii preventive fără privare de libertate, întrucât, pe de o parte, încheierea atacată nu este motivată în fapt şi în drept, fiind preluate pasaje din propunerea formulată de către parchet, că starea de fapt reţinută în propunerea de arestare este în contradicţie cu probatoriul administrat în cauză şi nu poate duce la arestarea preventivă a inculpaţilor; se mai arată că la dosar nu există date din care să rezulte că inculpaţii vor încerca zădărnicirea aflării adevărului şi că nu sunt întrunite cerinţele temeiului de arestare prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală privind pericolul social concret pentru ordinea publică pericol care însă raportat la acest moment se regăseşte doar din limitele de pedeapsă ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor iar pe analiza încheierii şi declaraţiile date de inculpaţi nu se poate lua măsura arestului preventiv faţă de cei doi inculpaţi.

O altă critică priveşte încălcarea dreptului la apărare al inculpatului V.G. în contextul în care acesta a fost audit de procuror în prezenţa unui apărător din oficiu, dar la dosar nu există împuternicirea avocaţială.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate de inculpaţii recurenţi, precum şi din oficiu, conf. art. 385/6 alin. 3 şi art. 385/9 alin.3 Cod pr. pen., cu referire la art. 68/1, 143, 146, 148 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursul declarat de inculpaţi sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 148 C.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C.p.p. şi dacă există vreunul din cazurile prev. de 148 lit. a) – f ) C.p.p.

Examinând considerentele încheierii penale suspuse actualului control de legalitate, Curtea de Apel constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi au fost art. 143, 146, 148 lit. b) şi f) Cod pr. penală.

Aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea penală supusă actualului control de legalitate, sunt însuşite de către Curtea de Apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei şi corespund în materia luării măsurii arestării preventive.

Deşi inculpaţii recurenţi au susţinut atât personal cât şi prin apărătorul legal că nu există probe sau indicii temeinice că ei au comis faptele pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, Curtea de Apel, examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, apreciază că în cauză sunt întrunite exigenţele art. 68/1 şi 143 Cod procedură penală şi ale art. 5 paragraf 1 lit. c) Convenţia ( europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO).

În concret, probele administrate în dosar de către organele judiciare relevă existenţa unor motive plauzibile de a bănui că începând cu anul 2008 cei doi inculpaţii, părinţii minorei V.M.C. (născută la 5.03.1999 ), au obligat-o pe minoră să practice cerşetoria în folosul lor, minora fiind bătută dacă nu reuşea să câştige suficienţi bani, iar în cazul în care nu făcea suma de bani impusă de părinţi minora de frica părinţilor întreţinea relaţii sexuale cu diferite persoane cu sume între 30-50 lei, bani pe care îi ducea părinţilor.

Mai rezultă din actele de urmărire penală că există motive legitime de a bănui că tot începând cu anul 2008 inculpaţii în calitate de părinţi ai minorului V.V.F.(…), şi ai victimei majore V.B. (persoană cu handicap major) i-a obligat pe copii lor să cerşească , iar în situaţia care nu câştigau sume de bani corespunzătoare erau bătuţi de către inculpatul V.G..

Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile victimelor minore V.M.C. şi V.V.F., declaraţiile victimei V.B., declaraţiile martorilor B.L.H., B.I., G.E.A., P.M.A., V.A., S.A., R.V., actele întocmite de D.G.A.S.P.C. Alba cu privire la minorii V.M.C. şi V.V.F..

Nu mai puţin relevante sub aspectul indicilor temeinicie sunt procesele –verbale de redare a înregistrărilor telefonice, precum şi adresa Poliţiei Blaj, jud. Alba din care rezultă că în perioada 2008-2012 minorii, cât şi inculpaţii au fost sancţionaţi contravenţional de mai multe ori pentru cerşetorie.

Aşa fiind, criticile formulate de inculpaţii recurenţi referitoare la lipsa probelor sau indiciilor temeinice nu sunt fondate, urmând a fi respinse.

Nu este de neglijat a se preciza sub aspectul analizat că potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, faptele care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza Brogan c. Regatului Unit), fiind suficientă existenţa unor indicii din care să rezulte bănuiala rezonabilă a comiterii faptelor.

Şi în ce în ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond în hotărârea penală atacată cum că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art.148 lit.b) C.pr.pen., sunt însuşite de instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 148 lit.b) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 Cod pr.p. şi există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Curtea în raport de actele dosarului apreciază că în cauză există date din care rezultă că inculpaţii încercă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea victimelor .

În acest sens este de precizat că inculpaţii V.G. şi V.M. constant nu au recunoscut comiterea faptelor, iar declaraţiile victimelor, constituie cel puţin la acest moment procesual, indicii în ce priveşte comiterea faptelor de către inculpaţi. Ori, date fiind relaţiile dintre inculpaţi şi victime este dincolo de orice dubiu că inculpaţi vor încerca să-i determine pe minori, victime ale activităţii lor ilicite să-şi modifice declaraţiile în scopul zădărnicirii aflării adevărului.

Curtea examinând actele şi lucrările dosarului constată că inculpaţii recurenţi prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 lit. f) Cod procedură penală, aşa cum corect a apreciat judecătorul de fond.

Pentru a se realiza cerinţa înscrisă în art. 148 lit. f) C.pr. pen. este necesară existenţa cumulativă a două condiţii, respectiv, cea referitoare la pedeapsă, cât şi cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.

Potrivit dispoziţiilor art.148 Cod pr.penală şi art.136 C.pr.p., la alegerea măsurii preventive, judecătorul va ţine seama de gradul de pericol social al faptei în raport cu care exista presupunerea rezonabilă că s-a comis de cei vizaţi.

Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, Curtea reţine că, pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanţele personale ale inculpatului .

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia (europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO) şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Curtea de Apel reţine că infracţiunile pentru care recurenţii inculpaţi sunt cercetaţi penal prezintă o gravitate deosebit de mare, decurgând din modalitatea comiterii faptelor, urmarea gravă produsă şi scopul urmărit – obţinerea unor beneficii materiale prin exploatarea propriilor copii, astfel că faptele de care sunt acuzaţi sunt de natură a genera un sentiment de nelinişte şi nesiguranţă în rândul colectivităţii, generată de rezonanţă socială negativă că persoane asupra cărora planează astfel de acuzaţii sunt judecate în stare de libertate.

Astfel, raportat la natura infracţiunii imputate recurenţilor, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis faptele duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor recurenţi V.G. şi V.M. prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumţiei dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul şi pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârşi o altă infracţiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeaşi curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, menţinerea în detenţie a unui acuzat este legitimă ( CEDH,26 ianuarie 1993, W.c/Suisse, 13 iulie 1996,Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), aşa cum este cazul în speţă.

Analizând măsura arestării preventive a inculpatului şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenţie, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege, arestarea inculpaţilor fiind legitimă.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii penale atacate, Curtea, contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, constată că faptele pentru care sunt acuzaţi inculpaţii au fost expuse pe larg, iar temeiurile care justifică luarea măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat au fost arătate în motivare.

În aceeaşi ordine de idei, se apreciază că instanţa de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite instanţei de control judiciar verificarea lor, astfel că invocarea nulităţii relative a hotărârii penale recurate nu este întemeiată.

Nici susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului V.G. nu sunt întemeiate, acesta fiind audiat de către organele de urmărire penală în prezenţa unui apărător legal, care a şi semnat declaraţia acestuia.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, constată că, în această fază incipientă a procesului penal, nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva inculpaţilor recurenţi. De asemenea, şi pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti, este justificată menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor (Matznetter vs. Austria).

Aşa fiind, Curtea, în baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b ) Cod pr. p. va respinge recursul declarat de inculpaţii V.G. şi V.M..

Ca o consecinţă a acestei soluţii şi raportat la dispoziţiile art. 192 al. 2 Cod pr. p. vor fi obligaţi inculpaţii recurenţi la plata sumei de câte 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii V.G. şi V.M. împotriva încheierii penale nr. 12 din 05 aprilie 2012 pronunţate de Tribunalul Alba – Secţia penală.

În baza dispoz. art. 192 alin.2 C.pr.penală obligă pe numiţii recurenţi inculpaţi la plata sumei de câte 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru numiţii recurenţi în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei”.