Actualitate
După doi ani, proiectul „Măsuri integrate în cartiere a ajuns la final”. Peste 550 de persoane au beneficiat de servicii de integrare
Proiectul „Măsuri integrate în cartiere” a ajuns la final. În cadrul acestuia, 580 de persoane au beneficiat de servicii de integrare, iar dintre acestea 92 și-au găsit un loc de muncă. Mai mult, 144 de persoane au participat la diferite cursuri de formare pentru mai multe domenii, printre care și cosmetică. Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 24 de luni și a avut ca buget total suma de 1.932.251 lei.
Proiectul „Măsuri integrate de ocupare în cartiere” a fost implementat pe o perioadă de 24 luni de Municipiul Alba Iulia în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba şi a fost finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenţie 5.1. „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.
Obiectivul general al proiectului a constat în facilitarea accesului la servicii specializate şi pachete de formare profesională în vederea îmbunătăţirii măsurilor integrate de ocupare a şomerilor, şomerilor de lungă durată, a tinerilor, a persoanelor inactive şi a celor aflate în căutarea unui loc de muncă la nivelul cartierelor municipiului Alba Iulia.
Proiectul a avut un buget în valoare totală de 1.932.251 lei, din care Asistenţa financiară nerambursabilă 1.825.800 lei reprezentând 91% din valoarea eligibilă a proiectului, iar contribuţia solicitantului este de 164.322 lei, reprezentând 9% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa reprezentând valoarea neeligibilă a proiectului.
De menţionat este faptul că, la finalizarea proiectului, grupul ţintă prevăzut a fost depăşit, fiind luate în evidenţă un număr de 580 de persoane care au beneficiat de servicii integrate. Dintre acestea, 92 de persoane şi-au găsit un loc de muncă şi au fost create 14 afaceri noi (SRL-D, PFA). Totodată au urmat cursuri 144 de persoane, respectiv: curs cosmetică – 20 persoane, curs manichiură-pedichiură – 22 persoane, curs îngrijitor copii – 28 persoane, curs masaj – 26 persoane, curs make-up – 10 persoane, curs peisagist-floricultor – 24 persoane şi curs animator socio-educativ – 14 persoane.
În cadrul proiectului a fost elaborate două documente programatice: Diagnoza Urbană privind Cartierele Municipiului Alba Iulia, care abordează aspecte precum dezvoltarea durabilă a cartierelor municipiului Alba Iulia, implicarea comunităţilor la nivelul cartierelor într-o nouă calitate a locuirii, reîncadrarea şomerilor pe piaţa muncii, dezvoltarea spiritului comunitar pe baza unui concept privind calitatea locuirii, valorificarea potenţialului local pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii şi a spaţiului urban şi Ghidul de parrainage – un element inovator în acest proiect, activitate ce constă în facilitarea accesului sau menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ce întâmpină dificultăţi în a se integra profesional prin asistarea acestora de către voluntari. Acest demers se va menţine şi pe perioada de sustenabilitate a proiectului, prin mobilizarea reţelei economice şi sociale şi prevenirea discriminărilor pe piaţa muncii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News