EDITORIAL Dan Lungu: Evoluția Poliției Române. De la comisarul Moldovan la agentul metrosexual, pensat și cu gleznele la vedere

Ce s-a întâmplat cu Poliția Română? Cum a ajuns o instituție respectabilă de la imaginea comisarului Moldovan, din filmele cu Sergiu Nicolaescu, la agentul metrosexual, pensat și cu gleznele la vedere, sau la polițista care ne clipește șăgalnic printre genele false și ne zâmbește cu buzele siliconate?

Cazurile tot mai frecvente din ultima vreme cu polițiști care își fac de rușine uniforma ne demonstrează că Poliția Română trece printr-o puternică evoluție instituțională.

Din păcate „reforma” Poliției a dus la o decredibilizare a uniformei, o scădere a autorității și o deprofesionalizare continuă din cauza noilor generații care au intrat în sistem, în special din sursă externă.

Am ajuns astfel la situații hilare cu polițiști prinși la prostituate, îmbrăcați în uniformă ca să impresioneze și să nu plătească serviciile sexuale, oameni ai legii descoperiți beți mangă la volanul mașinii de serviciu sau polițiști cu funcții, care sunt mână în mână cu rețelele de crimă organizată.

Nu vreau să comentez cazul recent al polițistului din București care a omorât o fetiță. Este o tragedie pentru familia acelei micuțe, dar și pentru tânărul teribilist care, îmbătat de importanța uniformei pe care o poartă, a călcat la maxim pedala accelerației.

Sunt sigur că va regreta toată viața acea zi și îl va urmări mereu imaginea fetiței întinsă pe caldarâm într-o baltă de sânge.

Nu i se scuză și nu i se iartă vina de a ucide un înger. Pentru fapta sa trebuie să plătească și autoritățile statului trebuie să își facă datoria.

Noi, cei care ne grăbim să aruncăm cu piatra, în postura justițiarilor de pe Facebook, ar trebui să ne abținem și să spunem:

„Doamne ferește!” Nu poți ști ce a fost în sufletul și mintea acelui om după accident și cu siguranță nu putem anticipa cum am reacționa fiecare dintre noi într-o situație de criză.

De vină și pentru acest caz este sistemul, care l-a îmbrăcat pe acel tânăr cu o uniformă, dându-i o responsabilitate mai mare decât putea să ducă.

În goana după sânge proaspăt în sistem, care să permită pensionările la 45 – 50 de ani, Poliția Română a redus în timp filtrele care îi decantau pe cei care ajungeau în structurile sale.

Sursa externă a fost o șansă pentru a ajunge în structură oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu profesia de polițist, dar și a unor pile sau relații, cu toții atrași de salariile bune, pensionarea în floare vârstei și mitul „unei munci ușoare”.

Sistemul, avid de forțe proaspete, le-a permis încadrarea și i-a repartizat în posturile unde avea nevoie. Așa ne-am trezit că ne apără în stradă băiatul metrosexual, pensat și cu gleznele la vedere, care are cel mult șansa de a-l face să moară de râs pe scandalagiul sau interlopul pe care trebuie să-l încătușeze.

Fără să credeți că am vreo urmă de misoginism, vă invit să privim și la polițistele prezentului. Multe dintre aceste apărătoare ale legii și ordinii nu îmi oferă niciun strop din siguranța și încrederea pe care o tot clamează Poliția Română.

Dacă le putem trece cu vederea operațiile estetice și artificiile cosmetice, nu cred că poate fi acceptată modificarea uniformei, astfel încât pantalonii să devină mulați pe șolduri, pregătiți parcă să plesnească din toate cusăturile.

Apoi, m-am întrebat mereu cum reușesc doamnele și domnișoarele acestea, cu unghii extrem de lungi, să scoată pistolul din toc, să îl încarce și să îl și folosească. Vina nu este a lor, ci a șefilor lor, care permit încălcarea unor norme și reguli profesionale.

Cadrele acestea din surse externe nu au parte de o evaluare și o pregătire profesională temeinică, nu sunt antrenați psihic pentru a face față provocărilor vieții de polițist.

Astfel, tinerii aceștia, atrași la început de ideea de a lucra într-un loc călduț și bine plătit, ajung în stradă, la Ordine Publică sau la Rutieră, unde constată că realitatea nu prea e ca în filme. Unii dintre ei se acomodează, alții cred că se acomodează parazitând sistemul și trăind pe spinarea colegilor, iar cei mai mulți ajung să nu se integreze niciodată, acumulând frustrări și frustrându-i, la rândul lor, pe colegi.

O altă problemă gravă a Poliției Române este lipsa viziunii și strategiei pe termen lung. Unde a ajuns Poliția Română și unde dorește să ajungă? Din păcate, șefii Poliției Române și miniștrii care s-au perindat pe la MAI au căutat să nu se lege la cap cu problemele din sistem și le-au ascuns sub preș, în speranța că, până vor ieși la suprafață, ei vor fi deja tineri pensionari cu câteva mii de euro pe lună.

Așa s-a ajuns ca din cauza acestor chestori, miniștri și alți șefi și șefuleți, Poliția Română să își piardă din încredere, iar uniforma de polițist să aibă tot mai puțină autoritate, totul direct proporțional cu deprofesionalizarea acestei meserii.

Ceea ce nu înțeleg acești oameni este că sistemul îi sufocă în timp și pe polițiștii profesioniști și dedicați meseriei. Este la fel ca în acel coș în care așezi mere stricate, care în timp vor fi și ele îmbolnăvite de celelalte cu care intră în contact. Așa e și în Poliție.

Cât timp credeți că vor mai încasa acești oameni umilința acumulată de decredibilizarea instituției? Câte frustrări și dezamăgiri vor mai putea acumula?

În timp, am întâlnit polițiști care m-au făcut să mă simt în siguranță, care fac cinste uniformei și care ar putea fi mai mult promovați și respectați.

Din păcate, rămân eroii nevăzuți ai acestei instituții, care nu vor ajunge niciodată subiectul știrilor din prime time, indiferent câte vieți vor salva prin munca lor.

Nu pot să uit polițistul care, în urmă cu câțiva ani, la o intervenție după un accident rutier, îmbrățișa și avea grijă de copiii speriați ai căror părinte era încarcerat în mașină.

Apoi, îmi amintesc agentul de poliție din București, care pe o ploaie torențială dirija circulația cu zâmbetul pe buze și cu atitudine fermă, deși era ud până la piele și tremura de frig.

Am foști colegi sau prieteni polițiști care au lipsit de la evenimente importante din viața familiei lor, pentru că aveau de documentat un dosar sau aveau o intervenție urgentă.

Am întâlnit în timp femei polițist de o gingășie și feminitate deosebită, care impuneau respect și admirație prin ținută, comportament, atitudine și nu prin unghiile cu gel, genele false sau uniforma mulată pe trup.

În timp ce închei editorialul, mă gândesc la o concluzie. Este așa de tristă și dezamăgitoare încât creierul refuză să o scrie…

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News