EDITORIAL | De ei avem nevoie

Din când în când şi neconvingător se mai aud voci de muncitori. Sunt însă din ce în ce mai puţin cei care au curajul să mai sufle în goarnă pe la ferestrele unor pavilioane administrative, sedii de partid sau  palate de rang înalt. Toţi liderii, atâţia câţi mai sunt, critică pe unii şi pe alţii, dând satisfacţie unei mase de oameni apăsaţi de griji. Operaţia de reanimare socială nu constituie însă ţinta analizei de faţă. Pare straniu, dar  motivul  care mă face să scriu despre aceşti oameni şi viitorul lor este acela că atunci când ei protestează scot în evidenţă faptul că România mai are muncitori!

Da, mai există oameni îmbrăcaţi în salopete şi pufoaice, aşa cum erau pe vremurile economiei etatiste, ceea ce este  un lucru uimitor. Pare ciudat, dar, în fapt, este un semn pozitiv dacă este să ne raportăm la numărul mare de întreprinderi închise şi lacei rămaşi pe drumuri. Ştiu, nu sună bine, dar am ajuns să ne mirăm când cineva pronunţă apăsat cuvântul muncitori, de parcă ar vorbi de lucrători de la NASA.

Există convingerea că această categorie socială, cea mai numeroasă în regimul trecut, este dispărută sau pe cale de dispariţie, atâta timp cât nimeni nu mai vorbeşte de ea, aşa cum s-ar cuveni. Dacă nu ar apărea conflictele de muncă şi, de ce nu, momentele electorale, aşa cum sunt alegerile europarlamentare, când muncitorimea intră în atenţie din motive cunoscute, nu cred că îşi mai aduce aminte cineva de detaşamentele de odinioară, care umpleau trenurile şi autogările după fiecare schimb de lucru.

La chemarea sindicatelor, marile pieţe se umpleau cât ai bate din palme, semn că fabricile şi uzinele funcţionau cu oameni îmbrăcaţi în halate şi salopete. Aveau şi ei familii, copii la şcoală sau studenţi la facultate. Plăteau şi ei taxe şi impozite, plecau în concedii, urmau liceul sau cursurile învăţâmântului superior.

N-aş vrea să se înţeleagă că fac apologia unor vremuri apuse în istorie. Ci doar să spun că acest segment social nu trebuie neglijat sau arătat cu degetul doar pentru faptul că există şi se manifestă din când în când. Prezenţa lui în spaţiul public este urmarea unei conjuncturi mai puţin favorabile, fiind constrâns de o nemeritată austeritate decizională, ce s-a dovedit mortală în unele cazuri. Primii care au plătit au fost ei, muncitorii.

Viaţa a trebuit însă să meargă înainte. Şi ar trebui să mergă drept dacă privim cu optimism la oferta şcolilor profesionale din judeţul Alba cu o durată de doi, respectiv trei ani, publicată recent de ziarul Alba 24. Pentru anul şcolar 2014-2015, elevii care îşi doresc o calificare după terminarea celor opt ani de şcoală pot să îşi aleagă un domeniu de formare profesională, având disponibile aproape 1200 de locuri.

Muncitorul, în viziunea unora, trebuie să fie cel care loveşte cu ciocanul, având drept motivaţie să-şi verse focul pe bucata de oţel înroşită în cuptorul de la forjă. Dacă eşti dezinteresat şi ai o reflecţie amuţitoare, cobori cu judecată în zona amatorismului şi a lipsei de cunoaştere.

Un astfel de om complexat a înţeles condiţia şi statutul muncitorului în societate „din poze” sau din auzite. În acest caz, ar trebui să admitem că de muncitori nu mai are nevoie nimeni. Fals! De oameni calificaţi va fi nevoie întotdeauna.

Nu există sector economic, indiferent de gradul de tehnologizare pe care îl are, să nu aibă nevoie de forţă de muncă formată în şcoli de specialitate. Faptul că mult timp a fost neglijat învăţământul profesional pentru însuşirea unei meserii a reprezentat un sindrom al prostiei. A trebuit să treacă mulţi ani pentru ca undeva-cineva să-şi dea seama că este nevoie de şcoli profesionale şi că această formă de instruire a tinerilor merită tratată cu toată atenţia. Recitiţi oferta Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba pentru anul şcolar 2014-2015, în învăţământul profesional la licee şi o să descoperiţi schimbarea de atitudine faţă de învăţământul profesional.

Sunt unul care cred cu tărie că sintagma „simplu muncitor” nu mai este demult de actualitate, pentru simplu motiv că absolventul unui liceu tehnologic de la Aba Iulia, Cugir, Albac, Câmpeni sau Blaj, ca să dau câteva exemple, poate deveni un om instruit, educat şi „branşat” la cele mai inovatoare idei şi aplicaţii tehnologice. Acestor elevi, viitori muncitori calificaţi, merită să le oferim tot sprijinul şi un nivel de preocupare ridicat.

*Eliade Bălan este colaborator al ziarului Alba24. În  perioada 1993-2010, a fost secretar general de redacție, redactor șef și editorialist la ziarul România liberă