Connect with us
Advertisement

Eveniment

EXCLUSIV: Lanțul hotelier ”Hilton” răspunde OFICIAL în legătură cu așa-zisa achiziție a Castelului de la Zlatna

Publicat

Hilton nu confirmă achiziția Castelului de la Valea Dosului din Zlatna. Informația provine direct de la biroul de comunicare al lanțului hotelier, într-un răspuns oficial la o solicitare trimisă de Alba24. 

Castelul, scos la vânzare de foarte mult timp, a făcut recent obiectul unei tranzacții, însă nu către Hilton.

Știrea a plecat de la o declarație a primarului din Zlatna, Silviu Ponoran, care a spus că din ceea ce știe el, cumpărătorul ar fi Hilton.

Reporterii Alba24 au contactat și reprezentanții Hilton și au solicitat date legate de tranzacție: preț, planuri pentru castel, alte informații.

Explorăm întotdeauna noi oportunități pentru a ne crește portofoliul, dar nu avem proiecte noi pe care să le confirmăm de această dată”, au transmis reprezentanții Hilton, întrebați despre eventuala achiziție a castelului.

În urma cu un an, în 2020, castelul era scos pentru vânzare la un preț de pornire mai mare – 275.000 de euro.

Castelul este așezat pe un teren de 8.800 de mp, are o suprafață construită de 1358 mp, 19 camere și un proiect de dezvoltare care cuprinde 23 de apartamente.

De altfel, în ultimii ani, castelul a beneficiat de o serie de lucrări de consolidare și reabilitare care nu doar că asigură conservarea propice clădirii, dar va și ușura misiunea viitorului proprietar: izolarea fundației, compartimentarea interioară, înlocuirea acoperișului și a șarpantei, înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale, se arată pe site-ul care anunță licitația.

Distrus cu prilejul unui film regizat de Sergiu Nicolaescu

În vara anului 1985, Zlatna și satele din jur vibrau în jurul unui eveniment extraordinar pentru mica comunitate locală: regizorul Sergiu Nicolaescu filma „Noi, cei din linia întâi”, pe Valea Ampoiului, la doar câțiva kilometri de Zlatna (județul Alba).

Zona devenise un platou de filmare, iar localnicii erau încântați să îi vadă cu ochii lor pe marii actori ai epocii și chiar să facă figurație în film.

La ”Breaza”, o cârciumă celebră pe atunci în toți Apusenii (astăzi locul unui supermachet), puteau fi văzuți la o bere Ion Besoiu, Valentin Uritescu, George Alexandru (pe atunci student), Colea Răutu, Emil Hossu sau Ștefan Iordache.

Legenda locului spune că atunci când aducea nota de plată, chelnerița le aduna, în buna tradiție a barului, și data, la prețul băuturilor. Asta spre amuzamentul actorilor.

Localnicii mai în vârstă își aduc încă aminte acele vremuri. Cu prilejul filmărilor însă, castelul de la Izvorul Ampoiului, fosta reședință de vară a lui Ion Gigurtu (fost premier al României) a fost distrus.

Fără efecte speciale

În 1985, cascadoriile erau reale, loviturile de tun erau programate astfel încât să nu lovească pe nimeni. De asemenea, focul era real.

Scena din filmul ”Noi cei din linia întâi”

Ferestrele castelului de la Izvorul Ampoiului au fost îmbrăcate în vată îmbibată în motorină, care a fost aprinsă. De acolo până la un incendiu, a fost doar un pas.

Așa s-a aprins cam tot ce era din lemn. Unul dintre cascadori chiar a greșit fereastra de la care trebuia să se arunce, din cauza fumului gros, își amintește Traian Clonța, unul dintre clienții obișnuiți ai fostului local ”Breaza”.

După filmările la ”Noi, cei din linia întâi”, castelul a rămas chiar ca după un război: plafoane căzute, pereți arși, porțiuni șubrezite și multe altele. La fel arată și astăzi, pentru că nimeni, niciodată, nu l-a mai adus la starea inițială.

Distrugerile aduse castelului cu prilejul filmărilor au fost consemnate într-un document al Consiliului Județean Alba, fostul deținător al castelului.

În 2004, clădirea și terenul au fost vândute de o administrație care nu știa ce altceva să facă cu ele. Printre documentele procedurii, s-a regăsit și un istoric al castelului, cu o descriere amănunțită a stării lui.

„Vă promit că trimit bani de reparații”, le-ar fi spus regizorul, autorităților locale comuniste ale vremii. Apoi au tras în el cu tancurile și pirotehniștii au aruncat în aer porțiuni de la etaj.

Banii de reparații n-au venit niciodată, iar castelul a devenit un fel de ruină, nu lipsită totuși de farmec.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a ales castelul ca decor pentru o scenă de luptă dintr-un film dedicat celui de-al Doilea Război Mondial.

Istoria castelului

Castelul a fost construit între 1936 și 1939 de către Ion Gigurtu, fiul Olgăi Gigurtu (fiica fratelui lui Nicolae Bălcescu și a nepoatei pictorului Theodor Aman), fost inginer român și om politic de extremă dreapta, pro-german.

Castelul a fost inițial folosit ca reședința de vară a familiei acestuia și ca sediu administrativ pentru societatea minieră.

Statura și elementele de compoziție îl încadrează în stilul arhitectural Neoromânesc de influență moldoveană, foarte apropiat stilului Ghika-Budești:

“Stilul Ghika-Budesti este inconfundabil și poartă o puternică amprentă moldovenească: cărămidă aparentă, discurile ceramice smăltuite, ancadramente neogotice la uși și ferestre.

Nelipsite sunt și turnul-foișor de inspirație mănăstirească, arcul-potcoava, decorația cu ”dinți de fierăstrău” și motive geometrice.

În mod special, arcul-potcoava este particularizat, prezentând o acoladă în partea superioară.

Cromatica fațadelor, construcțiilor sale combină nuanțele de roșu-cărămiziu cu verdele ceramicii decorative și nuanțele deschise ale tencuielii în similipiatră.”

Castelul a apucat să trăiască perioada de glorie a locului, legată de exploatările de aur din zona, apoi a fost folosit ca școală și tabără școlară, pentru ca în anii ’80 să fie oferit unei unități militare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement