Economie
Ferme mixte din Alba și alte 9 județe, selectate pentru a deveni ”ferme-model” prin investiții de mediu
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat selectare a 18 ferme mixte din Alba și alte 9 județe pentru a deveni ferme model” la nivel național, prin investiții pentru protecția apei și solului.
Investițiile sunt în cadrul proiectului „Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural” (UMP-RAPID), schema de granturi „Sprijin pentru investiții de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”.
„Fermierii sunt partenerii noștri direcți în lupta pentru protejarea solului și a apelor. Prin aceste investiții pilot, transformăm fermele românești în exemple de bune practici, capabile să arate că productivitatea și protecția mediului merg mână în mână. Extinderea rețelei de ferme model înseamnă că tot mai multe comunități rurale vor beneficia de soluții moderne, sustenabile și adaptate nevoilor lor”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, potrivit unui comunicat al ministerului.
Ferme selectate din Alba și alte 9 județe. Valoarea finanțării
În urma procesului de evaluare, fermele selectate provin din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea.
Valoarea totală a finanțării este de peste 3 milioane de euro, sumă asigurată din împrumutul de 60 de milioane de euro încheiat între MMAP și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), prin Legea nr. 332/2023.
Investițiile
Pentru a reduce poluarea cu nitrați și amoniac, fermele vor investi în:
- echipamente pentru îndepărtarea gunoiului de grajd (pluguri racloare, roboți de curățare)
- cisterne de împrăștiat dejecții lichide cu tuburi glisante și remorci pentru gunoi de grajd, care reduc volatilizarea amoniacului
- sisteme inteligente de precizie, bazate pe camere video, care administrează azot lichid strict acolo unde este nevoie
- pulverizatoare pentru îngrășăminte foliare, ce maximizează absorbția substanțelor nutritive.
Statutul de „ferme model”
Fermele vor dobândi statutul de „ferme model” și vor fi incluse în Rețelele de Transfer de Cunoștințe, având un rol esențial în promovarea soluțiilor inovatoare. Ele vor organiza evenimente demonstrative, sesiuni de instruire, prezentări și grupuri de discuții, pentru a împărtăși experiența și a sprijini fermierii din comunitățile locale.
Cele 18 ferme completează rețeaua existentă, formată deja din alte 15 ferme din județele Arad, Buzău, Bistrița-Năsăud, Covasna, Galați, Harghita, Iași și Satu-Mare, care au semnat contractele de finanțare în luna septembrie 2025.
Proiectul RAPID
Proiectul RAPID – Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România este finanțat printr-un acord de împrumut în valoare de 60 de milioane de euro, ratificat prin Legea nr. 332/2023.
Proiectul are ca durată de implementare perioada 2024-2028 și are două componente majore:
- consolidarea capacității instituționale a entităților publice responsabile de monitorizarea și controlul poluării în agricultură
- sprijinirea fermierilor prin scheme demonstrative și transfer de bune practici.
Printre activitățile vizate în proiect se numără achiziția de echipamente de monitorizare a calității apei și a solului, dezvoltarea de aplicații informatice pentru modelarea emisiilor agricole, formarea personalului din instituții publice și organizarea unor rețele de transfer de cunoștințe la nivel local și național.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News