Eveniment
Din nou în atenția DNA. Consilierul PSD Ioan Toma Cârnaț, trimis în judecată pentru fraudă din fonduri europene
Consilierul local PSD, Ioan Toma Cârnaț a intrat din nou în atenția procurorilor DNA pentru fraudă din fonduri europene. Acesta este inculpat într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Blaj, asta după ce, aceeași instanță la condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru folosire de declarații false, obținere pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri oficiale.
Potrivit DNA, „procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CÂRNAŢ TOMA IOAN, referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, judeţul Alba, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 12 mai 2011, inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, în scopul de a obţine pe nedrept sume de bani acordate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură cu titlu de plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, a prezentat la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură, Centrul Judeţean Alba un contract de închiriere falsificat în care era consemnat în mod eronat că Asociaţia de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale ,,Târnava” Mihalţ, al cărei preşedinte era inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, a închiriat de la Primăria comunei Mihalţ suprafaţa de 794,66 ha de păşune. De asemenea, inculpatul a completat şi a semnat inclusiv cererile pentru transfer de exploataţie a terenului respectiv de la trei fermieri către asociaţia pe care o reprezenta.
În această modalitate, asociaţia condusă de inculpat a încasat pe nedrept suma de 776.483,65 lei reprezentând plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, sumă cu care Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură – Centrul Judeţean Alba s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparţinând inculpatului”.
Citiți mai multe despre condamnarea referentului din Primăria comunei Mihalț.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News