DOCUMENT Alba Iulia acum 100 de ani. Motorul economic al orașului: un depozit de sare, distilerii și o moară de făină și arpacaș

Destinul economic al orașului Alba Iulia a fost trasat timp de peste două secole de la Viena. După venirea în Transilvania, austriecii au decis să schimbe rolul şi importanţa fostei capitale a Principatului Transilvaniei. În ciuda trecutului său bogat în evenimente istorice, orașul nu a avut industrie până la Unirea de la 1 Decembrie 1918 . Motoarele economice ale orașului au fost depozitul de sare de la Partoș- cel mai mare din Transilvania, o distilerie și moara de făină și arpacaș a familiei Gluck.

Statutul Transilvaniei a suferit modificări substanțiale după 26 ianuarie 1699, când din Principat autonom cu capitala la Alba Iulia, a trecut sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

1866, prima instalație industrială din oraș

Potrivit cercetătorului Gheorghe Fleşer, în Alba Iulia funcţionau, la sfârșitul anilor 1800, doar câteva întreprinderi şi ateliere cu un număr redus de salariaţi şi cu un randament scăzut.

Cea mai veche instalație industrială de producere a alcoolului din oraș, fabrica de spirt, a fost pusă pe picioare în 1866.

 

Suprafața pe care a prins contur era situată în zona de protecție a Cetății (glacis), în partea de sud-est . Fabrica a fost dezvoltată la o capacitate de 12 hectolitri, de Iacob Gluck, familie care deținea controlul distilăriilor de alcool și a producției de vinuri din oraș. Urmașii săi au dus tradiția mai departe și au înființat alte două fabrici, la Galtiu (1899) și Alba Iulia (1905). Familia deținea mari podgorii, iar vinurile produse erau din soiurile „Rozsmal“ și „Sospatak“. Licorile se degustau în restaurantul „Europa“, pe care-l deținea în Alba Iulia, dar se bucurau de renume și peste hotare.

 

Contemporană cu fabrica de spirt a fost Moara de făină şi arpacaş „Johana“, înfiinţată în anul 1894, în apropierea gării orașului. Instalațiile erau puse în funcțiune de forța aburului. Aflată tot în proprietatea familiei Glück, moara a fost la vremea respectivă una dintre cele mai mari și moderne din Ardeal. Capacitatea zilnică de producție era de 25 de tone de cereale. A fost trecută în proprietatea statului în 1940.

Lângă moara „Johana“ a funcționat după 1898, uzina electrică. Puterea instalată era sub necesarul orașului-40 de Kilowați. Sursele suplimentare de energie erau aduse de la Sebeș. Abia după 1932, curentul electric a fost produs de centrala „Ardealul“, pe gaz metan.

Din 1911, pe lista fabricilor a intrat și cea de piele, cu un capital de 900.000 de lei.

Depozitul de sare al Transilvaniei de la Partoș

Potrivit studiului „Rolul orașului Alba Iulia în istoria plutăritului“, realizat de cercetătorii Viorica Suciu și Gheorghe Anghel din Alba Iulia, pe parcursul Evului mediu și până în 1870, motorul economic al orașului a fost pus în funcțiune și cu ajutorul depozitului de sare al Transilvaniei, de la Partoș. Procesul de exploatare a bogățiilor s-a intensificat după intrarea provinciei sub stăpânire austriacă. Tot atunci a fost reorganizat şi depozitul principal de la Partoş, pe malul drept al Mureşului. Aici a fost dezvoltat un impresionant șantier pentru construirea plutelor, care să transporte sarea, lemnul, grânele pe Mureş.

„Aici lucrau, numai din zona oraşului Alba Iulia, aproximativ 800 de constructori de nave, plutaşi. În plus, munceau şi câteva sute de muncitori angajaţi: încărcători, descărcători, cărăuşi, funcţionari.“, se arată în studiul citat.

 

Principala activitate a Oficiului de la Partoş a fost să  aprovizioneze cu sare Banatul, sudul Ungariei şi parţial Serbia şi Croaţia. Transportul cu plutele pe Mureș a încetat după 1868, când s-a inaugurat calea ferată Arad-Alba Iulia.

Datele din arhiva Camerei de Comerț și Industrie Alba arată că între 1845-1918 pe meleagurile Albei s-au înființat 213 societăţi comerciale. Dintre acestea doar 88 aveau proprietari români, restul aparțineau ungurilor, evreilor și sașilor.

Nicu NEAG