Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: La final de an şcolar 2012 – 2013, programul Youthbank a premiat 125 de liceeni, cadre didactice, susţinători, finanţatori şi parteneri

Publicat

Marţi la Restaurantul Medieval „PUB 13″din Alba Iulia s-a încheiat anul şcolar 2012-2013, pentru beneficiarii programului Youthbank, din cadrul Fundaţiei Comunitare Alba. Peste 100 de elevi, cadre didactice, coordonatori şi sponsori au făcut posibilă realizarea a 10 proiecte cu impact asupra comunităţii, iar pentru rezultatele obţinute au fost premiaţi cu câte o diplomă. Fundaţia Comunitară Alba a finanţat în acest an proiecte în valoare de peste 22.000 de lei.

În cadrul festivităţii de premiere, elevi de la liceele din Alba Iulia şi-au prezentat proiectul, echipa, rezultatele obţinute şi de asemenea feedback-ul celor care au beneficiat. Astfel că proiectele şi echipele care şi-au dus la bun sfârşit ideile inovatoare sunt următoarele:

1. “Acționăm împreună pentru un viitor sănătos” – proiect al echipei „Tinact Tibru” formată din liceeni ai Colegiului Tehnic Apulum, Seminarului Teologic Ortodox și Colegiului “Dionisie Pop Marțian”, care și-au propus amenajarea unei baze sportive în satul Tibru din comuna Cricău; valoarea grantului primit este de aproape 1.800 lei, reprezentând circa jumătate din bugetul total al proiectului. Partenerii tinerilor în proiect sunt Parohia Ortodoxă Tibru și Primăria Comunei Cricău

2. “Citim într-o zi cât alții în 7 ani” – proiect al echipei „Cititorii”, formată din liceeni ai Seminarului Teologic Ortodox “Mitropolit Simion Ștefan”, care și-au propus introducerea lecturii în universul copiilor încă de la vârsta la care slovele devin cunoscute, valoarea grantului primit fiind de aproape 1.700 lei, dintr-un total de 1.760 cât este bugetul proiectului. Partenerii tinerilor în proiect sunt Asociația “Stop Autism” Alba și Școala “Vasile Goldiș”.

3. “Astăzi aleg să zâmbesc” – proiect al echipei „Smile” formată din liceeni ai Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul”, care și-au propus “distribuirea” de zâmbete la propriu și la figurat locuitorilor municipiului; valoarea grantului primit este de aproape 2.000 lei, dintr-un total de peste 3.500 cât este bugetul proiectului.

4.  “Concurs de orientare turistică și sportivă pentru liceeni” este titlul proiectului echipei “Floare de colț“ formată din liceeni ai Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazu”, care și-au propus socializarea între cluburile/ cercurile școlare de turism, dezvoltarea altor cluburi de turism în județ, cunoașterea noțiunilor de bază în orientarea turistică, promovarea mișcării și a sportului în natură, cunoașterea potențialului turistic al județului Alba etc., valoarea grantului primit fiind de peste 2.100 lei. Partenerii tinerilor în proiect sunt Colegiul Militar, Salvamont Alba și CETM Albamont.

5. “Socializarea are prioritate” – proiectul echipei “Tinerii SMart“ formată din liceeni ai Colegiului Tehnic Apulum, Liceului Sportiv, Colegiului Economic Dionisie Pop Marțian și ai Colegiului de Afaceri, ce și-au propus creșterea gradului de socializare a bolnavilor de scleroză multiplă, valoarea grantului primit fiind de aproape 2.000 lei. Parteneră a tinerilor în proiect este Asociația SM Speromax Alba.

6. “Săptămâna sănătății” – proiectul echipei “Pro Viață“ formată din tineri din Liceul “Sf. Iosif” și Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, ce și-au propus să popularizeze și să arate practic tinerilor efectele benefice ale sportului în viața acestora, valoarea grantului primit fiind de aproape 1.900 lei dintr-un total de cca. 2.800 cât este bugetul general al proiectului. Parteneră a tinerilor în proiect este Asociația Pro Tinerețe.

7. “Tinerii fotografi <bălgrădeni>” este proiectul echipei “Adolescenții creativi“, formată din liceeni de la “Sf. Iosif” și ai Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan”, care și-au propus să descopere tinerii adolescenți care doresc să schimbe ceva în viitorul lor dar, și al orașului din care provin prin promovarea artei fotografice, valoarea grantului primit fiind de peste 2.200 lei dintr- un total de cca. 2.300 cât este bugetul proiectului. Parteneră a tinerilor în proiect este Asociația Pro Tinerețe.

8. „Hidden Alba Iulia” este proiectul propus de echipa “Kalyteros“, formată din liceeni de la Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” și Colegiul Tehnic “Alexandru Domșa”, care și-au propus să crească nivelul de cunoaştere al tinerilor asupra monumentelor istorice din Alba Iulia, în special al celor mai puțin cunoscute, valoarea grantului primit fiind de aproape 2.500 lei dintr- un total de cca. 3.500 cât este bugetul proiectului. Partenerii tinerilor în proiect sunt Asociația Absolvenților Universității “1 Decembrie 1918”, Muzeul Național al Unirii, Casa de Cultură a Studenților și Asociația Grupul Skepsis.

9.  “Arta, acum” este proiectul propus de echipa “Youth Art“, formată din liceeni de la Colegiul de Afaceri și Seminarul Teologic Ortodox, care și-au propus provocarea tinerilor cu un gen de teatru mai puțin cunoscut – teatrul polițist, valoarea grantului primit fiind de 1.900 lei dintr-un total de cca. 2.500 cât este bugetul proiectului. Partenera tinerilor în proiect este Asociația Grupul Skepsis.

10.  “Ecouri” este proiectul propus de elevi ai Colegiului Tehnic “Alexandru Domșa” reuniți în echipa “Liceenii“, care doresc realizarea unei mai bune promovări a activităţilor şcolare şi extraşcolare din cadrul școlii lor prin intermediul unei reviste proprii. Valoarea grantului primit este 2.000 lei, egală cu bugetul total al proiectului.

Programul YouthBank susține tinerii liceeni din Alba Iulia și inițiativele lor în comunitate. Alba Iulia este unul din cele 11 oraşe din România în care acest program se derulează, iar până în prezent, prin YouthBank au fost finanţate 37 de proiecte depuse de elevi ai liceelor din municipiul nostru, valoarea totală a finanţărilor acordate depășind 64.000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement