Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Râpa Roșie din Sebeș, spațiu de joacă în acest weekend pentru zeci de pasionați de aeromodele. Ce este aeromodelismul

Publicat

Râpa Roșie, „micul canion” al României, este în aceste zile principalul punct de atracție pentru toți cei care sunt interesați de aeromodelism. Au campat în proximitatea rezervației naturale a Sebeșului turiști veniți din toate zonele României, dar și din Bucovina.

Peste 60 de copii au participat la atelierul de aeromodelism, încercând să zboare cu micile avioane pe care și le-au confecționat cu sprijinul organizatorilor. Au fost recompensați cu diplome, premii și dulciuri oferite de Primăria Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și de Clubul Sportiv „Archaeopteryx” Alba reprezentat de voluntarii Cosmin Herlea, Ovidiu Bora, Ricardo Rota, Alexandru Olinici, Florin Popa, transmit reprezentații primăriei Sebeș într-un comunicat de presă.

„Evenimentul „Fun to fly” are loc la Râpa Roșie începând din anul 2002, toți cei care i s-au alăturat de-a lungul anilor demonstrând respect pentru natură și mediul înconjurător, precum și o frumoasă pasiune pentru zbor.

Este o ocazie potrivită să menționăm faptul că drumul spre Râpa Roșie a fost reparat prin aportul SPAP Sebeș, la începutul lunii aprilie, fiind utilizate peste 500 de tone de balast.

Planurile pentru această zonă sunt îndrăznețe, existând în pregătire un proiect pe care Primăria Municipiului Sebeș l-a propus spre finanțare Consiliului Județean Alba și care sperăm să se concretizeze în viitorul apropiat” a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

Ce este aeromodelismul

Aeromodelismul este un sport tehnico-aplicativ cu o lungă și frumoasă tradiție în România. Acesta constă în proiectarea, construirea și pilotarea sau lansarea în zbor a aeromodelelor. Aeromodelismul cuprinde acele aeromodele care zboară: planoare, machete de avioane la scară sau elicoptere.

Construcția aeromodelelor se face din lemn de balsa sau din diverse tipuri de polistiren. Majoritatea aeromodelelor electrice sunt construite din polistiren datorită rezistenței acestuia la loviturile cu solul.

La fel ca și avioanele reale, aeromodelele au nevoie de suprafețe de comandă (direcție, profundor, eleroane), motor pentru tracțiune, sistem de alimentare și sistem de control.

În general un aeromodel este format din următoarele componente: fuzelaj, motor, elice, aripă, ampenaj, tren de aterizare, regulator electronic (numit și variator), acumulator, servomecanisme și receptor. Pentru a putea fi controlat mai are nevoie de transmițător și diferite tije care leagă servomecanismele de suprafețele de control.

Aeromodelismul este un hobby interesant, care captivează multe persoane, însă implică și cheltuieli care ajung la zeci de mii de lei.

sursă foto: Facebook, Dorin Nistor.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement