FOTO – REPORTAJ: Strada i-a ”adoptat” pentru ”şcoala vieţii”. Cum o duce un Homeless la Alba Iulia

Îi vedem pe stradă şi ne ferim de ei, pentru că au hainele murdare, miros urât şi ne este frică că o să fim victimele unui furt. Ne deranjează tupeul lor lingușitor când se agață de noi și ne cer un bănuț sau o felie de pâine. Le-am da bani, dar ne este teamă. Că bea, că se droghează și că așa poate să-și facă rău lui sau oamenilor care trăiesc în jurul lui.

Așa îi putem descrie pe oamenii străzii din Alba Iulia, care zi şi noapte cutreieră oraşul în lung şi lat, până când îşi găsesc un loc unde să îşi pună capul jos. Nu sunt nici mulți, dar nici puțini cei care îşi amintesc cum viaţa i-a tratat cu indiferenţă şi i-a trimis pe stradă. De acest tratament a avut parte şi albaiulianul Cornel Daha în tinereţe.

L-am întâlnit la Centrul social din zona Gării din Alba Iulia, unde are dreptul la o masă caldă pe zi. Îşi aminteşte cum popula ocazional gara, fostele centrale termice sau băncile din parc și cum era condiționat la ”cazare” de vreme, raziile poliției sau de mila celor care ar putea să-l arunce în stradă. Putem spune că „domiciliul sub cerul liber” este motivul pentru care autorităţile locale din Alba Iulia au hotărât în 2008 să extindă Așezământul Social Filantropia, prin înființarea Centrului Social de Urgenţă în zona Gării CFR.

Centrul Social de Urgenţă Alba e acasă pentru oamenii străzii

Costinel Şoaită, coordonatorul Centrului Social de Urgenţă Alba povestește că, anual, peste 150 de persoane le calcă pragul Centrului Social de Urgență – cu speranţa că pentru o perioadă de timp au un loc căruia pot să îi spună casă.

Primesc un pat, 3 mese calde pe zi, haine curate, apă caldă, căldură, îngrijiri medicale şi consiliere din partea asistenţilor sociali. Dacă persoana care apelează la aşezământul social are ”domiciliul” pe raza judeţului Alba beneficiază de 3 luni de şedere la centru, cu prelungirea contractului dacă nu reuşesc să se integreze în societate.

Pentru persoanele din alt judeţ situaţia este diferită, ei pot fi găzduiţi numai 3 zile, deoarece autoritățile locale nu încurajează migrația din alte zone spre Alba Iulia. În prezent, 48 de oameni beneficiază de serviciile centrului şi sunt cât de cât bucuroşi că zi de zi au unde să se adăpostească de ploi, de frig şi au unde mânca.

Unii lucrează cu ziua, la săpat grădinile oamenilor sau la muncă în construcţii, alții mai ciupesc câte 50 bani, cărând coșurile clienților la supermarketuri.

La ora 14.00, vin la masă. În sala de mese, cu 20 de scaune, sunt primiţi cu mâncare ”ca la mama acasă”, gătită chiar de bucătăresele de la centru. Tineri sau bătrâni, dacă îi vezi nu îţi dai seama că locuiesc pe stradă. Sunt spălaţi şi îmbrăcaţi decent, semn că ajutorul oferit de centrul social le este de folos şi că vor o viaţă normală. În timp ce stau la rând pentru a-și ocupa locul la masă, oamenii se pot uita și la televizor, într-o altă încăpere.

Şi-a luat viaţa în mâini, după ce mama lui a murit de cancer

Așteptându-și locul la masă, Cornel Daha a acceptat să ne spună cum a ajuns pe stradă și cum i-a fost schimbată viața după ce a venit la centru. Nu îi este ruşine să recunoască că strada i-a fost casă şi nici nu este supărat pe nimeni că ajuns aici, pentru că spune el, poate acesta este destinul pe care îl merită.

Povestea lui începe în 1989, la vârsta de 20 de ani când a luat ”drumul pribegiei”, cum îi spune el. Acum, la vârsta de 47 de ani nu a uitat ziua în care a plecat cu mama lui din Alba Iulia la Piteşti. Știa că are șansa la o nouă familie, dar nu se aștepta ca viaţa să îl pregătească pentru o lume mai dură. Mama lui murise în 1989 de cancer, iar tatăl vitreg nu l-a mai acceptat în familie și l-a dat afară din casă. S-a întors în Alba Iulia și a fost nevoit să se ferească de pericolele străzii, să înveţe să se descurce singur în viaţă şi să muncească cu ziua ca să aibă ce mânca.

Greutăţile vieţii l-au răsplătit cu un mariaj pe stradă şi doi copii

După vorba ”în tot răul e şi un bine”, Cornel a avut norocul ca pe stradă să își întâlnească jumătatea. Erau doi oameni ai străzii care întâmpinau același greutăți și asta i-a apropiat și mai mult. Timp de 14 ani, ”casa” lor a fost gara din Vințu de Jos. În 2003 s-au gândit că au nevoie de stabilitate, pentru că a venit pe lume primul lor băiat şi le-a schimbat viața radical. Au apelat la Centrul Social de Urgență Alba, dar din cauză că aşezământul nu permite găzduirea copiilor, sunt nevoiţi să locuiască separat. Astfel, soţia lui a rămas cu cei doi copii, Ionuț și Mihăiță, la Centrul Maternal ”Speranţa”, iar Cornel are voie să intre doar în holul centrului. În prezent, bărbatul își întreține familia din vânzarea de plante medicinale, plante ornamentale şi fructe de pădure în piaţă. Cornel ne spune că se descurcă cât de cât, să le cumpere cele necesare copiilor.

Despre băiatul lui, Ionuț, are numai cuvinte de laudă. Spune că el înțelege că sunt oameni săraci, tocmai de aceea de cele mai multe ori nu cere jucării sau alte lucruri scumpe. Elev în clasa a III-a la Şcoala Generală ”Avram Iancu”, Cornel ne-a povestit că Ionuţ nu ia în seamă răutăţile colegilor și nici nu este descurajat că într-o zi va avea casa lui.

Visul unei case i-a fost spulberat de Primăria Alba Iulia

Pentru că visul său cel mai mare este să aibă o casă unde să îşi vadă copiii crescând, Cornel ne-a mărturisit că anul trecut, în luna decembrie, mai exact în timpul alegerilor parlamentare, i-a fost promisă o locuinţă socială din partea Primăriei muncipiului Alba Iulia. La o săptămână după ce a primit promisiunea unui apartament cu două camere, a aflat că nu se mai încadrează pe lista locuinţelor sociale. Cornel ne-a spus că ”imediat după alegeri, când s-a anulat totul, s-au schimbat regulile. Din locul 27, cât am fost mai devreme, la ora actuală suntem undeva pe locul 134, iar locuinţe sunt doar 63. La noi, în România, ca să încerci să lupţi cu sistemul e ca şi când ai fi un Don Quijote luptându-se cu morile de vânt, n-avem decât în continuare să ne chinuim pe unde apucăm şi cum putem”.

Nu se lasă descurajat însă de situaţie şi continuă să lupte pentru o casă. Întreabă în stânga şi în dreapta, dacă cineva nu are vreo locuinţă părăsită la sat sau vreun petec de pământ pe care poate ridica o locuinţă de lemn.

La finalul conversaţiei cu Cornel Daha, ne-am cerut scuze că l-am reţinut de la masă, i-am urat sănătate întregii familii şi mult succes în viaţă. Am primit ca răspuns: ”asemenea, domnişoară” – semn că politeţea nu a pierdut-o pe stradă.

@Alba24.ro, Camelia Toma