Educație
FOTO: Teatru de umbre, jocuri educative și educație non-formală, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia
Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit ”Step by Step” numărul 12, din Alba Iulia, au ocazia să intre în fascinanta lume a umbrelor și să experiementeze cu lumina, transparenţa, reflexia și să învețe despre aceste fenomene.
Prin jocuri cu umbrele, în această săptămână, cei mici, alături de educatoare și-au consolidat cunoștințele despre toamnă și chiar au pus în scenă un adevărat teatru de umbre.
În cadrul grădiniței, la toate cele 11 grupe, s-au preluat elemente din concepţia pedagogică şi filosofică promovată în învăţământul din Reggio Emilia şi care a devenit cunoscută în întreaga lume, şi s-au aplicat în activităţile desfăşurate la toate cele 11 grupe din grădiniță.
Loris Malaguzzi, psiholog si pedagog la școala elementară din Reggio Emilia spunea despre copil că “este făcut din o sută de părti. Are o sută de limbaje, o sută de mâini, o sută de gânduri, o sută de moduri de a gândi, de a se juca, de a vorbi…”
Astfel, preșcolarii grădiniței au avut ocazia să experimenteze lumina, umbra, transparenţa, reflexia luminii, jocurile cu lumini şi umbre, elemente care constituie teme importante de studiu şi o metodă inedită de învăţare folosită în cadrul învăţământului din Reggio Emilia.
„Când umbrele devin gigantice, când dispar, ori când se fac mai subţiri ori mai intunecate, atunci mintea primeşte multe informaţii şi teme de reflecţie, ca de altfel şi limbajul. În acelaşi timp, umbrele cu mişcarea lor reprezintă forme primare de teatru…”
Cu ajutorul luminilor şi umbrelor de toamnă:
S-au consolidat și sistematizat cunoștințele despre TOAMNĂ;
S-au conturat la Masa de lumină copaci și frunze de toamnă, exersându-se cu această ocazie compunerea și descompunerea numărului 5 dar și munca în perechi, copiii comunicând şi cooperând pentru a rezolva sarcinile (Metoda Gândiți- Lucrati în perechi- Comunicați!);
S-au experimentat metode activ participative:
TEHNICA BLAZONULUI, cu ajutorul căreia, fiecare echipă de 4 copii a elaborat câte un Blazon cu fiecare din subtemele date (flori, fructe, legume, fenomene, emoții…), tema centrală fiind TOAMNA;
DIAGRAMA VENN, prin care s-au evidențiat asemănările și deosebirile existente între cele două anotimpuri: VARA și TOAMNA
S-a dramatizat o „Poveste de toamnă”, punându-se în scenă un adevarat TEATRU DE UMBRE;
S-au jucat cu lumini și umbre, realizând proiecții în cadrul jocului „Ghicește umbra!” (frunze, animale), s-au conturat umbrele construcțiilor ridicate (Piramida arțăgoasă, Avion cu motor, etc…);
În cadrul activității integrate Iepurele și ariciul, pornind de la textul cântecului, s-a discutat despre comportamentele pozitive și negative ale personajelor, identificându-se următoarele trăsături de caracter: îngâmfare, prietenie, înțelepciune, respingere, altruism, etc… și s-a experimentat o tehnică nouă de pictură: ștampilarea cu știuletele de porumb și șabloanele aplicate, dar și pictură cu pensula- contur după umbra copacului lăsată în natură.
S-au rezolvat fișe de lucru de tipul “Caută umbra!”, în care s-au asociat imaginile cu umbra potrivită;
Copiii si-au realizat Felinare, folosind ca suport de lucru borcane de sticlă, pe care le-au pictat (elemente de limbaj plastic: punct, linie, pată, formă), au transmis reprezentanții grădiniței într-un comunicat de presă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News