Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: „Hristos a înviat!” Mii de credincioşi ortodocşi şi catolici au primit Lumina Sfântă, la slujba Învierii Domnului

YouTube video

Publicat

Mii de albaiulieni au sărbătorit, și în acest an, momentul Învierii Domnului în aer liber, la biserici, cu candele în mâini, fredonând împreună binecunoscutele versuri “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”. După ora 23.00, străzile din oraș au început să fie călcate de mulțimi de oameni, grăbiți să ajungă la lăcașurile de cult alese, pentru a fi prezenți încă de la început la cea mai importantă slujbă religioasă de peste an. La cele mai multe biserici, aceasta a început înainte de miezul nopții, cu ritualul sfărâmării porţilor iadului de către Iisus Hristos şi readucerea celor captivi la viaţa adevărată.

Citește și MESAJE de PAŞTE 2015: Felicitări, urări și gânduri frumoase pentru prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Începând cu ora 22.00, credincioșii romano-catolici s-au strâns la Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, pentru a participa la slujba Învierii Domnului. După binecuvântarea și pregătirea luminii pascale, zeci de credincioși și-au aprins lumânările din „Lumina lui Cristos”. Apoi, cu lumânările aprinse în mâini, credincioșii, conduși de un sobor de preoți, au înconjurat curtea Palatului Episcopal. Ceremonia a continuat în biserică, unde ÎPS Arhiepiscop György Jakubinyi i-a binecuvântat pe toți cei care sărbătoresc Învierea Domnului în această zi, urându-le „Paști pline de har” în limba maghiară și română.

Platoul de pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina şi curtea Catedralei Reîntregirii au fost acoperite, ca în fiecare an, de câteva mii de oameni, care au ascultat slujba de Înviere, oficiată pentru al treilea an consecutiv, de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care, după miezul nopții, i-a chemat pe credincioși să își aprindă candelele din Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim: „Veniți de luați lumină!”.

Cu toate că, după aproximativ o oră, curtea catedralei se golise, în interior biserica a rămas plină de oameni până la încheierea slujbei, când creştinii au dus Lumina Învierii în casele lor.

Şi bisericile de cartier au adunat sute bune de oameni în jurul lor, la slujba Învierii.

Citiți și: PASTORALA ÎPS Irineu: Mesajul pentru credincioşi al Arhiepiscopului ortodox de Alba Iulia cu ocazia Sărbătorilor de Paşti

La slujba Învierii, preoții explică și semnificația sărbătorii și a numelui acesteia. Etimologic, cuvântul “Paşti”, înseamnă “trecere” în limba ebraică. Sărbătoarea se numeşte “Paşti”, pentru că simbolizează două mari astfel de treceri: înainte de Hristos, la data Paştilor se sărbătorea “trecerea prin Marea Roşie” din Egipt înspre Israel, când poporul evreu a fost eliberat de sclavie, iar, în zilele noastre, Paştile reprezintă trecerea de la moarte la viaţă, prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, la aceeaşi dată.

“Hristos a înviat” – “Adevărat a înviat” este, din noaptea Învierii, primul salut al creştinilor ortodocşi de pretutindeni. În acest spirit, dragi cititori, vă dorim sărbători fericite, Hristos a înviat!

FOTO: Romulus OPRIȘCAN, Cătălin CRĂCIUN, Adina CURTA

VIDEO: Cătălin CĂDAN

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement