Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Groapa de gunoi de la Galda, rămâne nefuncțională. Consiliul Județean Alba, obligat să refacă licitația de la zero

Publicat

Procedura de licitație pentru atribuirea unui operator la groapa de gunoi de  la Galda de Jos se va relua de la zero. 

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins luni, 14 octombrie, ca nefondată, plângerea făcută de SC ECO SUD SRL, în contradictoriu cu Consiliul Județean Alba, SC ECO Bihor SRL și Polaris Mediu SRL, față de decizia  CNSC, prin anularea raportului prin care Eco Sud SA Bucureşti a câștigat licitația cu o ofertă în valoare de 77,28 milioane de lei.

Reamintim că la începutul lunii CNSC a admis contestațiile depuse de companiile Eco Bihor SRL Oradea şi Polaris Mediu SRL Târgu Jiu, privind rezultatul procedurii de atribuire a concesionării Centrului de management al deșeurilor de la Galda de Jos, investiție finalizată în urmă cu câțiva ani, dar nefuncțională din cauza unor erori de procedură la licitația organizată de Consiliul Județean Alba.

Mai exact, locuitorii din Alba nu vor beneficia prea curând de pe urma investiției de la Galda de Jos. 

”Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. ECO SUD S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii Unitatea administrativ – teritorială Judeţul Alba, S.C. ECO BIHOR S.R.L. şi S.C. POLARIS MEDIU S.R.L, având ca obiect Decizia nr. 1514/C1/1552, 1563 din 05.09.2019 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel Alba Iulia din 14 octombrie 2019.

Licitație contestatată, erori confirmate

Consiliul Judeţean Alba a finalizat în anul 2018 procedura de concesionare prin licitaţie publică a instalaţiilor şi imobilelor construite prin proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor de la Galda de Jos, cu o valoare estimată de 78,1 milioane de lei (circa 17 milioane de euro), fără TVA.

CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru Consiliul Județean Alba: CNSC a admis contestațiile la licitația de administrare a gropii de gunoi de la Galda

Câştigătorul licitaţiei, care urma să administreze bunurile timp de 5 ani, a fost societatea Eco Sud SA Bucureşti, cu o ofertă în valoare de 77,28 milioane de lei. Nemulțumiți, ceilalţi doi ofertanţi, companiile Eco Bihor SRL Oradea şi Polaris Mediu SRL Târgu Jiu, au contestat la CNSC rezultatul procedurii.

Instituţia a analizat contestaţiile, pentru care cele două firme au depus, fiecare, o cauţiune de circa 780.000 de lei.

Reprezentanţii Polaris Mediu SRL au solicitat CNSC anularea raportului procedurii şi reluarea evaluării ofertelor, în timp ce reprezentanții Eco Bihor au precizat în contestaţie că societatea din Oradea ar fi trebuit desemnată câştigătoare, solicitând acest lucru în documentul depus.

Greșeli mari, facturi mari

După decizia CNSC este posibil ca procedura să se prelungească încă câteva luni sau chiar ani, ca urmare a unui foarte probabil proces în justiţie.

Depozitul de la Galda este gata de câțiva ani și pregătit ”la cheie” să preia și să proceseze la norme UE gunoiul menajer din toate localitățile județului Alba. Fiecare lună întârziere a însemnat costuri mai mari în buzunarul fiecărui locuitor din județ.

În patru ani de zile cetățenii municipiilor Alba Iulia, Aiud, Blaj și Sebeș au plătit în plus la factură peste 4,5 milioane de euro pentru serviciile de salubrizare, din cauza faptului că depozitul ecologic de la Galda nu a fost finalizat la timp și nu este funcțional. În prezent gunoiul din Alba este transportat pentru depozitare la sute de kilometri în afara județului, iar costurile acestor operațiuni se regăsesc în factura la salubritate plătită de cetățeni.

Fabrica- Muzeu” administrată de Consiliul Județean

Până se va decide cine o va administra, ”Groapa” de la Galda rămâne cel mai scump muzeu în aer liber din județ. Centrul de management de la Galda este o adevărată uzină, unde vor fi transportate toate deşeurile din judeţ, care, după ce vor fi sortate, vor fi depozitate într-o groapă conformă denumită celulă.

Durata de viaţă a primei celule este de 6 ani, iar a întregului depozit de 25 de ani. Depozitul ecologic de la Galda de Jos este în prezent cea mai mare şi mai modernă investiţie de gen din Transilvania şi în topul primelor 5 de acest gen la nivelul României.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate