EVENIMENT
Hidroelectrica caută soluții pentru realizarea unor reparații la amenajarea hidroenergetică de pe râul Sebeș. Licitație, în SEAP
Hidroelectrica caută soluții pentru realizarea unor reparații la amenajarea hidroenergetică de pe râul Sebeș. Mai exact, se urmărește întocmirea unor documentații DALI în vederea stabilirii soluțiilor de remediere a unor exfiltrații apărute la Casa vane priză de la barajul Tău și Nodul de presiune Gâlceag.
SPEEH Hidroelectrica SA a lansat pe 12 mai, în SEAP, o licitație pentru realizarea documentației de avizare a unor lucrări de intervenții la Casa vane priză baraj Tău și Nod de presiune Gâlceag.
Valoarea serviciilor este estimată la 145.045,60 lei, fără TVA.
Casa vane priză baraj Tău
Casa vane priză baraj Tău face parte din Amenajarea Hidroenergetică (AHE) Sebeș, treapta a II-a, lac de acumulare Tău – CHE Șugag și este alcătuită din lacul de acumulare și barajul Tău, aducțiunea principală Tău-Șugag, nodul de presiune și centrala Șugag, precum și derivația secundară Dobra, împreună cu captările secundare aferente.
Casa vane priză de la barajul Tău este o cavernă subterană, amplasată aval de priza de apă la o distanță de 220 m în versantul drept, având posibilitatea de acces printr-o galerie cu o lungime de 50 de metri.
Caverna are forma unui puț cu următoarele caracteristici tehnice:
- diametrul interior – 5 m
- înălțimea totală – 17,3 m
- cota radier aducțiune la casa vanei – 738,3 mdM
- cota prag vane – 738,3 mdM
Lucrările de intervenție au ca obiect o reparație curentă. Amenajarea CHE Șugag deține autorizația de funcționare în condiții de siguranță și nu prezintă deficiențe care să pună în pericol siguranța în exploatare.
După punerea în funcțiune în anul 1984, au apărut infiltrații în galeria de acces la poarta etanșă. În perioada 1987-1988 s-a intervenit cu lucrări de injecții prin execuția a 4 rozete de injecții de etanșare precomprimate. În urma acelei intervenții debitele s-au redus considerabil, zona rămânând urmărită în continuare prin observații vizuale.
În urma măsurătorilor efectuate, se constată că la casa vane priză baraj Tău există o tendință de creștere a debitelor exfiltrate. Astfel, este necesară întocmirea unei documentații DALI în vederea stabilirii soluțiilor de remediere.
Nodul de presiune Gâlceag
Nodul de presiune Gâlceag face parte din schema de amenajare hidroenergetică a bazinului hidrografic Sebeș, care cuprinde o cascadă de centrale. Acesta face parte din treapta I, Oașa – Gâlceag și este alcătuită din lacul de acumulare și barajul Oașa, aducțiunea principală Oașa – Gâlceag, nodul de presiune și centrala Gâlceag, precum și derivația secundară Ciban.
Nodul de presiune Gâlceag este o construcție semiaeriană compusă din:
- castel de echilibru
- conductă forțată
- cavernă casă vană fluture
- galerie de acces casă vană fluture și poartă etanșă
Caverna casă vană fluture este o construcție subterană care are rolul de a adăposti cele două vane fluture cu anexele necesare. Accesul în casa vanelor fluture se face printr-o galerie de formă specială (mâner de coș), betonată integral, cu o lungime de 152 m.
Situația geologică a amplasamentului a determinat alegerea soluției de cămăsuială blindată pe ultimii 100 m ai aducțiunii și a camerei inferioare a castelului, precum și executarea injecțiilor de consolidare – etanșare – precomprimare în mai multe etape.
Lucrările de intervenție au ca obiect o reparație curentă. Amenajarea Oașa deține autorizația de funcționare în condiții de siguranță și nu prezintă deficiențe care să pună în pericol siguranța în exploatare.
La 4 ani de la punerea în funcțiune s-au observat primele exfiltrații la nodul de presiune Gâlceag. Pentru diminuarea acestora este necesară întocmirea unei documentații DALI în vederea stabilirii soluțiilor de remediere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.