Eveniment
Impozite locale 2026 la Alba Iulia. Noile taxe pentru case, apartamente, terenuri și mașini, care intră în vigoare din 1 ianuarie
Primăria Alba Iulia a publicat vineri, în consultare publică, proiectul privind nivelurile de impozite și taxe locale ce vor fi aplicate în 2026.
Impozitele pe proprietăți se vor majora substanțial față de 2025, după creșterea valorii impozabile pe baza căreia se calculează impozitul. Spre exemplu, în cazul clădirilor cu cadre din beton armat, valoarea impozabilă va crește de la 1.492 lei/mp în 2025 la 2.677 lei/mp în 2026. În consecință, creșterea va fi de circa 80%.
Reprezentanții administrației locale au propus scurtarea perioadei de transparență decizională stabilită de art. 7 (alin.2) din Legea nr. 52/2003, de la 30 de zile lucrătoare la maxim 2 zile lucrătoare. Măsura este motivată de faptul că zilele de 25 și 26 decembrie 2025 (joi, vineri) sunt zile libere (sărbători legale), iar hotărârea privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026 trebuie adoptată până la data de 31 decembrie 2025 pentru a fi aplicabilă în anul 2026.
Impozite locale 2026 la Alba Iulia - clădiri rezidențiale
Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp:
Tipul clădirii - valoare impozabilă lei/mp:
- Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic:
- cu instalații de apă, canalizare, electrice, încălzire - 2.677 lei/mp (1.492 lei/mp în 2025)
- fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire - 1.606 lei/mp (894 lei/mp în 2025)
- Clădire cu pereții exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic:
- cu instalații de apă, canalizare, electrice, încălzire - 803 lei/mp (447 lei/mp în 2025)
- fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire - 535 lei/mp (299 lei/mp în 2025)
- Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic:
- cu instalații de apă, canalizare, electrice, încălzire - 535 lei/mp (299 lei/mp în 2025)
- fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire - 469 lei/mp (261 lei/mp în 2025)
- Clădire-anexă cu pereții exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic:
- cu instalații de apă, canalizare, electrice, încălzire - 335 lei/mp (188 lei/mp în 2025)
- fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire - 201 lei/mp (112 lei/mp în 2025)
Încăperi la subsol - clădiri rezidențiale
- încăperi amplasate la subsol, demisol și/sau la mansardă, utilizate ca locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute mai sus: 75% din suma ce s-ar aplica clădirii
- încăperi amplasate la subsol, la demisol și/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute mai sus: 50% din suma ce s-ar aplica clădirii
În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică valoarea impozabilă corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi teraselor neacoperite.
Ajustare cu coeficient de corecție și reduceri - clădiri rezidențiale
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate mai sus cu coeficientul de corecţie corespunzător.
Alba Iulia - rang localitate II
- Zona A: 2,40
- Zona B: 2,30
- Zona C: 2,20
- Zona D: 2,10
Impozitul pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,75% asupra valorii care poate fi:
- valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
- valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
- valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal.
Impozitul pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
Clădirea cu destinație mixtă este definită drept o clădire folosită atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial.
În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:
- impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial;
- impozitului determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, indicată prin declaraţie pe propria răspundere, prin aplicarea cotei de 0,75% menţionate pentru clădirile nerezidențiale asupra valorii impozabile determinate pentru clădirile rezidențiale, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute de legislație.
În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii.
Impozitul pe clădirile deținute de persoanele juridice
Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, la care se adaugă o cotă adițională de 50%.
Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 1,22% asupra valorii impozabile a clădirii, la care se adaugă o cotă adițională de 10,4%.
Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial, cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.
Impozite locale 2026 la Alba Iulia. Plata impozitului pe clădiri
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10% pentru persoane fizice și de 5% pentru persoane juridice.
Impozitul pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.
În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosinţă.
În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe clădiri de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.
Calculul impozitului pe teren - Teren intravilan
Impozitul/Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
- Zona A - 9.510 lei/ha (9.006 lei/ha în 2025)
- Zona B - 6.635 lei/ha (6.283 lei/ha în 2025)
- Zona C - 4.200 lei/ha (3.977 lei/ha în 2025)
- Zona D - 2.220 lei/ha (2.102 lei/ha în 2025)
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție al rangului localității care este 4.
Categoria de folosință - Zona A (lei/ha) - Zona B (lei/ha), Zona C (lei/ha), Zona D (lei/ha)
- Teren arabil
- Zona A - 75 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Zona B - 56 lei/ha (31 lei/ha în 2025)
- Zona C - 51 lei/ha (29 lei/ha în 2025)
- Zona D - 41 lei/ha (22 lei/ha în 2025)
- Pășune
- Zona A - 56 lei/ha (31 lei/ha în 2025)
- Zona B - 51 lei/ha (29 lei/ha în 2025)
- Zona C - 41 lei/ha (22 lei/ha în 2025)
- Zona D - 36 lei/ha (20 lei/ha în 2025)
- Fâneață
- Zona A - 56 lei/ha (31 lei/ha în 2025)
- Zona B - 51 lei/ha (29 lei/ha în 2025)
- Zona C - 41 lei/ha (22 lei/ha în 2025)
- Zona D - 36 lei/ha (20 lei/ha în 2025)
- Vie
- Zona A - 122 lei/ha (70 lei/ha în 2025)
- Zona B - 94 lei/ha (52 lei/ha în 2025)
- Zona C - 75 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Zona D - 51 lei/ha (29 lei/ha în 2025)
- Livadă
- Zona A - 143 lei/ha (79 lei/ha în 2025)
- Zona B - 122 lei/ha (70 lei/ha în 2025)
- Zona C - 94 lei/ha (52 lei/ha în 2025)
- Zona D - 75 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră
- Zona A - 75 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Zona B - 56 lei/ha (31 lei/ha în 2025)
- Zona C - 51 lei/ha (29 lei/ha în 2025)
- Zona D - 41 lei/ha (22 lei/ha în 2025)
- Teren cu apă
- Zona A - 41 lei/ha (22 lei/ha în 2025)
- Zona B - 36 lei/ha (20 lei/ha în 2025)
- Zona C - 22 lei/ha (10 lei/ha în 2025)
- Zona D - 0 lei/ha (0 lei/ha în 2025)
- Plaja folosită pentru activități economice
- Zona A - 41 lei/ha
- Zona B - 36 lei/ha
- Zona C - 22 lei/ha
- Zona D - 0 lei/ha
Impozite locale 2026 la Alba Iulia - Teren extravilan
În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul de mai jos, înmulţită cu următorii coeficienți de corecţie:
- pentru zona A – 2,4
- pentru zona B – 2,3
- pentru zona C – 2,2
- pentru zona D – 2,1
Categoria de folosinţă - Niveluri aplicabile în 2026 (lei/ha)
- Teren cu construcții - 60 lei/ha (45 lei/ha în 2025)
- Teren arabil - 112 lei/ha (74 lei/ha în 2025)
- Pășune - 54 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Fâneață - 54 lei/ha (42 lei/ha în 2025)
- Vie - 129 lei/ha (83 lei/ha în 2025)
- Livadă - 129 lei/ha (84 lei/ha în 2025)
- Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră - 22 lei/ha
- Teren cu apă - 3 lei/ha
- Plaja folosită pentru activități economice - 3 lei/ha
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoane fizice și de 5% pentru persoane juridice.

Impozite locale 2026 la Alba Iulia. Cum se calculează impozitul auto
Potrivit legii, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia și norma de poluare, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu o anumită sumă, în funcție de norma de poluare.
Astfel, în cazul motocicletelor, triciclurilor, cvadriciclurilor și autoturismelor cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc inclusiv, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 19,5 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 18,8 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 17,6 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 16,5 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 16,2 lei
În prezent, pentru categoriile de autovehicule menționate, impozitul pe mijlocul de transport se calculează prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma de 8 lei, indiferent de norma de poluare.
În cazul motocicletelor, triciclurilor și cvadriciclurilor cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cmc, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 22,1 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 21,3 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 19,9 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 18,7 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 18,4 lei
Pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc și 2.000 cmc inclusiv, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 29,7 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 28,5 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 27,6 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 25,1 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 24,6 lei
În prezent, entru categoriile de autovehicule menționate, impozitul pe mijlocul de transport se calculează prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma de 18 lei, indiferent de norma de poluare.
În cazul autoturismelor cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc și 2.600 cmc inclusiv, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 92,2 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 88,6 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 82,8 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 77,8 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 76,4 lei
În cazul autoturismelor cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc și 3.000 cmc inclusiv, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 182,9 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 172,8 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 154,1 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 151,2 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 149,8 lei
Pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 319,0 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 297,3 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 294,4 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 290,0 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 275,5 lei
În cazul autobuzelor, autocarelor și microbuzelor, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 31,2 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 30,0 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 28,1 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 26,4 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 25,9 lei
Pentru alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv, valoarea fiecărei grupe de 200 cmc va fi:
- în cazul normelor de depoluare Non-Euro – Euro 3 – 39,0 lei
- în cazul normei de poluare Euro 4 – 37,5 lei
- în cazul normei de poluare Euro 5 – 35,1 lei
- în cazul normei de poluare Euro 6 – 33,0 lei
- pentru hibride cu emisii mai mari de 50 gr. CO2/km – 32,4 lei
Valoarea impozitului pentru mașini electrice, tractoare și alte categorii de vehicule
Potrivit noii legi, în cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din lista de mai jos:
- Tractoare înmatriculate - 18 lei/200 cmc
- Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cmc - 2 - 4 lei/200 cmc
- Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cmc - 4 - 6 lei/200 cmc
- Vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată - 150 lei/an
În cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50g/km, impozitul se reduce cu 20% (maximul prevăzut de lege este 30%).
În cazul autovehiculelor acționate electric, impozitul pe mijloacele de transport este în valoarea de 40 lei/an.
În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
Vezi integral: Impozite și taxe locale Alba Iulia 2026 (în format .PDF)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News