Connect with us
Advertisement

Eveniment

Înregistrările SRI, eliminate dintr-un dosar mare de corupție strămutat la Curtea de Apel Alba Iulia. Acuzarea rămâne fără probe

sri

Publicat

Un nou mare dosar de corupţie devine ”victimă” a deciziei Curţii Constituţionale din 2016 prin care Serviciul Român de Informaţii a fost eliminat din activitatea de supraveghere tehnică a suspecţilor de fapte penale.

Este vorba despre dosarul în care Florina Maior, soţia fostului deputat și fost şef al revoluţionarilor din Braşov, Dorin Lazăr Maior, a fost condamnată în 2016 de Tribunalul Braşov la o pedeapsă totală de 6 ani şi 4 luni de închisoare, potrivit ziarului Adevărul.

Femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, după ce a încercat să ”aranjeze” un dosar ajuns în instanţă.

Alte trei persoane au primit pedepse cu executare, în timp ce trei inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.

În apel, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a ajuns în martie 2017. Aici, inculpaţii au solicitat excluderea din dosar a tuturor interceptărilor şi măsurilor de supraveghere tehnică realizate cu sprijinul SRI.

În 28 mai 2020, instanţa de apel a soluţionat pozitiv cererea inculpaţilor. Au fost excluse din dosar sute de pagini de interceptări realizate de SRI, actele de punere în executare a acestora, precum şi ordonanţele emise de procurori ai DNA Braşov.

În acelaşi dosar, la Tribunalul Braşov, au fost condamnaţi Horia Liviu Lascu – 6 ani de închisoare şi confiscarea banilor primiţi pentru traficul de influenţă: 17.000 de lei şi 37.800 de euro, Vasile Moraşanu (fost ofiţer în cadrul IGPR, la 3 ani cu suspendare şi 120 de zile în cadrul Atelierului de Muncă în folosul Comunităţii al F.P.S.C.-Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor Comunitare Bucureşti sau Administraţia Domeniului Public al sectorului de domiciliu al inculpatului), Iulian Tiberiu Şerban – 5 ani de închisoare, la care s-au adăugat pedepse din alte dosare, ajungând la 11 ani şi 4 luni închisoare, George Costin – 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, Tatiana Tănase – 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi Constantin Mihalcea – 2 ani închisoare cu suspendare.

Potrivit unui comunicat al DNA, în dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Iulian Tiberiu Şerban a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la dată de 5 februarie 2015.

Pentru a obţine achitarea în faza de apel a dosarului, Iulian Tiberiu Şerban a căutat diverse persoane, pentru „aranjarea” procesului, fiind dispus să plătească sume importante de bani. Prin intermediul fostului deputat Dorin Lazăr Maior şi a soţiei acestuia, Florina Maior, Iulian Tiberiu Şerban a fost pus în legătură cu George Costin şi prin intermediul acestuia cu Horia Liviu Lascu, acesta din urmă pretinzând că, prin cunoştinţele pe care le are în justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere în DNA, procurori şi judecători de la ICCJ, membru al CSM şi chiar unul dintre judecătorii apelului), poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării.

La momentul respectiv, DNA a decis şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Lazăr Dorin Maior, pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Revoluţionarul era fugit din ţară, fiind condamnat cu executare în alt dosar.

Potrivit rechizitoriului, în perioada martie – septembrie 2015, beneficiind de ajutorul inculpaţilor Vasile Moraşanu şi Tatiana Tănase, Horia Liviu Lascu a pretins în mod repetat de la Iulian Tiberiu Şerban sume de bani – 500.000 euro şi un teren, a acceptat promisiunea unor importante sume de bani – peste 100.000 de euro (reprezentând profitul care ar fi revenit lui Iulian Tiberiu Şerban dintr-o afacere cu fier vechi) şi a primit sume de bani pentru el sau pentru Tatiana Tănase în cuantum de 37.800 euro şi 17.000 lei.

În 2016, Dorin Lazăr Maior a fost trimis şi el în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, dosarul fiind în continuare pe rolul instanţei de fond.

Sursă: Adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement